Inger cazut

Sunt un înger căzut. Aripile mi-au fost tăiate când am încercat să evadez din Rai. De ce am încercat să scap de paradisul de acolo? De ce aș renunța la minunățiile care se găsesc în acel tărâm? Am motivele mele. Mama m-a părăsit când aripile mele erau doar puf, iar pe tata nu l-am văzut niciodată.

De ce nu l-am văzut? Nici eu nu știu. Nimeni nu vrea să îmi spună cine era. Dar am auzit multe zvonuri cum că ar fi un demon din Iad. Când întreb dacă e adevărat, toată lumea fuge, se ascunde și mă lasă fără răspunsuri.

Multe dintre ploile care ating pământul sunt formate de lacrimile mele. Nervii mei produc fulgere care străpung cerul, rupându-l în două. Tocmai de aia, ceilalți îngeri, cei bătrâni, m-au închis într-o cușcă în partea estică a Raiului. Mi-a luat ceva să ies din ea, dar am reușit.

Poarta către lumea muritorilor e ținută ascunsă de către cei tineri. Știu că mulți vizitează pământul din când în când, dar eu nu am fost niciodată. Nu am ieșit niciodată din Rai. Până acum.

Momentan rătăcesc prin lume, neavând nici cea mai mică idee unde sunt. Am auzit oamenii vorbind într-o limbă ciudată, pe care nu o mai auzisem vreodată, dar pe care o înțelegeam. De fapt e și normal, pentru că singura limbă pe care o cunosc e cea a îngerilor. Am intrat într-o clădire mică, iar când am deschis ușa, s-a auzit un clinchet ca de clopoței. M-am uitat în jur și deasupra ușii am văzut atârnat un mecanism cu clopoței. Am deschis din nou ușa și s-a auzit. Am făcut asta de câteva ori, până când un bătrânel din spatele unui lemn mare m-a întrerupt.

-         Pot să vă ajut, domnișoară? a întrebat.

-         Nu, doar voiam să mă adăpostesc de ploaie, m-am auzit vorbind.

Nu știam cum spusesem toate acele cuvinte, fără ca măcar să știu ce înseamnă. Trebuia să văd dacă pot vorbi cu adevărat într-o limbă pe care nu o mai folosisem niciodată, așa că am început să fac conversație cu bătrânul.

-         Nu vă supărați, dar… ce este acesta? am întrebat, uitându-mă în jur.

-         Un magazin, ce ți se pare că e? mi-a răspuns.

-         Și ce e acela un magazin?

-         Fetițo, tu chiar faci mișto de mine? m-a întrebat.

-         Nu, nu. Nu aș putea să fac asta. Doar că nu am mai fost niciodată într-un magazin, am zis, atingând diverse obiecte din jurul meu.

-         Ei, îmi pare rău. Aici se vând lucruri.

-         Ce fel de lucruri? am zis curioasă.

-         Accesorii, haine, cărți, tot ce vrei.

Am început să mă plimb printre lemnele care țineau niște obiecte. Bătrânul mi-a spus că se numesc rafturi, iar lemnul în spatele căruia stătea se numea tejghea.

-         Cum te numești, copilă? m-a întrebat, apropriindu-se de mine.

-         Eae, am răspuns.

-         Ah, la fel ca îngerul care contracarează demonii. Frumos.

M-am întors șocată spre el. Asta însemna numele meu? Știam că fiecare nume de înger are o semnificație, dar nimeni nu îmi spusese care este cea a numelui meu.

Am ieșit din magazin, fără să îl mai ascult pe bătrânelul care striga după mine. Nu realizam ce se întâmpla în jurul meu. Tot ce aveam în cap era semnificația numelui meu. Cea care contracarează demoni. Ce însemna asta? Că tatăl meu chiar era un demon?