Дом идей

Dizastru

Chitara clasică joacă amintiri dulci,
Dar au fost ele aşa, cum erau dorite?
Sunt uşurinţă ca undeva să te duci
Sau te prind în capcane nenorocite?

Capcane ca capcăun muşcă,
Ci nu ca acelea din pădure,
Dar ca fiare de pe luncă
A casei natale din ţărmură.

Vreau să trag aer curat în gură,
Dar curat nu ecologic,
Ci acela fără ură,
Întâmpinat şi logic.

Şi caut locul liniştit
Fără mulţimi dureroase,
Ca să fiu ca mortul ce-a murit,
Uscat pînă la oase.

Ca să plec din dizastru o să plec cu dizastru
Şi o să rămân în galbenul florilor şi soarelui.
Unde o să prind romantic cadru
Cu sfiniţirea sîngelui.

Căci casa nu-i acolo, unde locul,
Dar acolo, unde cu oameni te simţi.
Eu şterg fără succes jocul,
Ca despre asta să nu mă mai minţi...

Eu nu vreau să păşesc pe drum spre casă,
Eu am drumul meu, nu vreau înnapoi.
Calea cea din urmă rămâne arsă
Şi tot arde sub picături de ploi.

Eu nu minţeam, că-mi era rău
Sub cer albastru,
Nici nu minţeam, că era greu
N-al meu dizastru.

Dar nu mă opresc şi plec în viaţă,
Că vreau să trăiesc şi vreau să fiu.
Focul macsimaliz îmi arde ceaţa,
Că vreau să ştiu că mai sunt viu.

Casa-i tare, masa-i mare,
Dar nu-i aceea, ce aş căuta.
Mîna fac aripă, ca uşor să zboare
Din rugina vieţii spurcata.

Eu vreu la corabie în mare,
Mică, cu suta de steaguri.
Să coc piela sub soare
Şi să uit de native friguri.

Era foarte greu să lepăd iuberea,
Ca să iubesc adevărul.
Era foarte greu să lepăd durera,
Ca să uit acasă dorul.

Căci casa nu-i acolo, unde locul,
Dar acolo, unde cu oameni te simţi.
Eu şterg fără succes jocul,
Ca despre asta să nu mă mai minţi...

Eu nu vreau să păşesc pe drum spre casă,
Eu am drumul meu, nu vreau înnapoi.
Calea cea din urmă rămâne arsă
Şi tot arde sub picături de ploi.

Eu nu minţeam, că-mi era rău
Sub cer albastru,
Nici nu minţeam, că era greu
N-al meu dizastru.

Dar nu mă opresc şi plec în viaţă,
Că vreau să trăiesc şi vreau să fiu.
Focul macsimaliz îmi arde ceaţa,
Că vreau să ştiu că mai sunt viu.