SECRETE CE DISTRUG VIEȚI
Neve Valdez este simbolul suferinței. Indiferența și lașitatea părintelui ei au ucis acel suflet pur și inocent, făcându-l să guste pentru prima oară ura. Și totuși, ea a reușit să le învingă, devenind o femeie puternică și...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
All I know, all I know
Loving you is a losing game
I don't need your games, game over
Get me off this roller-coaster Arcade - Duncan Laurence
Alerg. Plămânii îmi ard în timp ce picioarele mă poartă tot mai departe de el. Dar în continuare e peste tot. Chipul lui apare pretutindeni, indiferent unde m-aș duce. Lacrimi fierbinți coboară pe obraji, iar suspinele și respirația mea întretăiată umplu liniștea groaznică și apăsătoare din jurul meu.
— Fluturaș!
Vocea sa răsună ca un blestem. E un cântec macabru ce mă cheamă la el.
Către distrugere.
Către durere.
Către sperannțe și vise care s-au spulberat la prima adiere de vânt.
Continui să alerg în speranța că voi scăpa. Fată naivă. Toți au avut dreptate.
Mama.
Fallon.
El.
Sunt o persoană slabă. Naivă. Văd binele în oricine. Chiar și în diavolii ca el. Unul cu chip frumos. Pentru că și îngerii decăzuți au chip ca de înger. Te păcălesc, urmând să te corupă. Să te distrugă. Să facă din ființa ta plină de viață doar o carcasă goală, secată de orice culoare. Doar alb și negru.
Moarte.
— Nu ai unde să fugi. Sunt peste tot. Te voi găsi oriunde.
Tresar puternic și un țipăt egalează intensitatea vocii lui. Picioarel aproape că trec peste prăpastia abruptă în care am ajuns. Mă trag înapoi, punându-mi mâinile la urechi. Scutur violent din cap, refuzând să cred oroarea prin care trec.
Nu mai vreau.
Nu vreau să îl mai aud.
M-am săturat.
Îmi face rău.
Mă otrăvește cu fiecare sunet pe care acea gură frumoasă și mincinoasă îl scoate.
— Taci!
Strig, sperând că va înceta. Că i se va face milă de suferința la care m-a supus. Plâng atât de tare încât pieptul pare să mi se rupă. Simt cum inima mea devine din ce în ce mai slăbită. Teama că va ceda mă cuprinde alert. Nu vreau să mor. Nu așa. Nu când alte persoane au nevoie de mine.
Cade.
Nacho.
Sora și tatăl meu.
— Crezi că nu mă vei mai auzi? Sunt în capul tău, fluturaș!
Îmi mușc buza, privind la chipul său. E atât de aproape de mine încât doare. Ciudat cum până acum ceva timp adoram apropierea lui. Acum o detest din toată inima. Pentru că îmi aaduce aminte cât de ușor am picat în plasa minciunilor lui.
— Ce ți-am făcut? De ce mă urăști atât de tare? De ce?
Gâtul mă arde, cerșind după un strop de apă. Respirația mi se întețește, dovadă a prezenței sale în jurul meu. Cândva, acest sentiment era provocat de emoțiile puternice, total diferite de cele de frică din prezent. Mi-a promis că nu voi simți asta lângă el. Iar această promisiune se adaugă listei imense de minciuni.
Pașii săi îl poartă spre mine. Ai mei țin morțiș să mă țină tot mai departe de el. De acest monstru.
— Tot ce am făcut a fost să te iubesc. Să îți pun un zâmbet pe buze. Am vrut să te vindec.
Rânjetul său întunecat îmi spune că e foarte posibil să o fi dat în bară cu afirmația pe care am făcut-o. Ultima dată când mi-am mărturisit sentimentele m-a adus aici.
— Naiva și dulcea Neve. Ai crezut că mă cobor la nivelul tău. Ai crezut că o să ajung să te iubesc.
Nu aș fi crezut că inima mea poate să se frângă mai mult de atât. Dar uite că e posibil.
A coborât la nivelul meu? Dacă știam că să iubești mă va aduce în punctul acesta, preferam să stau departe de el. Renunțam de la primul semn că el nu e ce trebuie. Nu pentru mine. Nu pentru inima mea.
— Inima ta iubitoare...Ar trebui să o lași mai moale. Ești mult prea colorată pentru lumea mea întunecată. Ești o slăbiciune, niciodată un punct forte. Dispari, Neve!
O slăbiciune, niciodată un punct forte.
O slăbiciune, niciodată un punct forte.
O slăbiciune, niciodată un punct forte.
De ce, Amon? De ce?
— Dispari!
Și cu aceste ultime cuvinte ce răsună continuu în mintea mea, mă prăbușesc. Corpul meu cade ușor ușor, iar singura imagine de pe retina mea e chipul său. Ce zâmbește. E fericit. A scăpat de mine.
M-a aruncat.
***
Mă trezesc gâfâind după aer, leoarcă de transpirație. Palmele îmi ating obrajii, verificând dacă mai sunt aici. Dacă sunt vie. Respirația îmi este necontrolată, timp în care ochii mei se acomodează la întunericul beznă din cameră. Nu văd absolut nimic. Este întuneric. Ca pe fundul unei prăpăstii. Intensitatea visului mi-a făcut inima să bată din ce în ce mai tare, la fel cum bate când atacul de panică se apropie. Și nu îmi permit să fac unul. Nu vreau acele pastile din nou.
Nu vreau dependență.
Vreau să fiu conștientă.
Deși mă doare.
Simt un braț încleștându-se pe abdomenul meu și amintirile de dinainte să dorm revin.
Amon.
Am discutat. Mi-a pus acele întrebări ciudate, dar care au trezit în mine un sentiment pe care nu știu să îl interpretez, dar care îmi place. A dormit lângă mine. E aici.
