Somnul îmi devine din ce în ce mai violent
Cad în vis trezit la o mini secundă de corp evitând moartea
Somn atât de greu , cu ochii larg deschiși
Tot ce frământă apasă cu putere pe stern..
Plămâni se umpla cu aer dur..
Palme transpirate, pulsează agresiv sângele prin vene
Ticăit într-o perdea de tăcere
Întins undeva cândva
Aș vrea să gust ... fără să mă pierd
M-am întâmplat așa..
Atât de obosit încât corpul pare că vrea să cedeze
Creierul grijuliu îl mai întreabă uneori ce face
Corpul se lasă umil pierdut în întuneric
Mintea îl șochează prin impuls
Dar tu suflet unde ești în ecuația asta?
Pe unde cutreieri?
Privești luna tăcută ce luminează ușor părți din cameră ?
Sau doar tranzitezi ape reci căutând o mână ?
Trei elemente așa de ocupate ... formându-mă pe mine
Fiecare își are scopul și povestea ,
Vor să nu mă mai ascund de viața mea
Cădere între patru pereți,
Urlând ! Trebuie să sparg frica și uitarea ,
Ce mi-au adus nepăsarea...
Doare... nu-i nimic așa...
Să nu mai credem în povești ... în vise
Și când totul a murit... să ne tot întrebăm...
Pare că adorm... sunt în șoc...
Pieptul transpirat și mâinile reci..
Cuprind doar bucăți de material..
Doar să văd dacă simțul tactil e activ...
Ochii îmi caută liniștea...
Simt o inimă mică care bate...
O ating ușor... îmi redă puțin din umanitate.
