Viciul meu ( in curs de editare)

XXVII

Vocabular:

*per favore - te rog*

• Amira

Gustul dulce al clatitelor mi-a dat forța de a ma ridica din pat în dimineața asta. Clara mi-a adus micul dejun cat am stat aici, deși mi-a tot zis ca il pot lua alaturi de ea si restul angajaților, daca simt nevoia de companie. Însă, singuratatea e ceea ce-mi doresc momentan.

Toti oamenii din jur ma ranesc. Nu mai suport sa imi fie franta inima de fiecare persoană care intra in viata mea. Ma simt atat de singura. Am avut timp sa reflectez in ultimele zile la tot ce s-a intamplat. Am facut o alegere, propria mea alegere...
Apuc telefonul de pe noptiera si incep sa tastez:

,, Padre... de ce trebuie să sufăr atat din cauza ta? Eram doar un copil, tot ce-mi doream era sa te fac mandru. Imi doar ca fața ta sa se lumineze cand ma privesti, iar iubirea sa iti fie nemărginita pentru mine și ceilalți copii ai tăi. Însă, iubirea ta e limitată. E gresit ca o fată sa-si doreasca cu atata ardoare afectiunea și atentia propriului tata? Nenumarate nopti le-am petrecut învățând, cautand noi modalitati de a iesi in evidență, de a te impresiona. Voiam sa devin fiica cu care să te mândrești. Asta făceam toti... insa tu ii priveai doar pe baieti. Eu si Maria existam doar daca iti cauzam probleme, atunci ne luai in calcul. Asa ca.. daca ma gandesc la barbatul cu care ma voi casatori? Nu imi doresc un barbat ca tatal meu. Te rog... daca simti o oarecare iubire față de mine, lasă-mă sa-mi decid singura destinul. Sper că istoria va ramane in trecut si nu se va mai repeta. Rezolva-ti problemele cu... Oswald! Eu nu sunt o moneda de pariu sa fiu aruncata dintr-o parte in alta. Doar... da-mi drumul. Per favore!"

Mesajul a fost trimis. Inchid telefonul si ma rostogolesc din pat. Voi pleca la facultate azi si voi rupe legatura cu toti. Va fi un nou inceput, pe care il astept cu nerabdare, insa ceva inca ma nelinisteste. Nu l-am mai vazut pe Maverick de cand l-a omorat pe... pe A..An...Angelo. Imi tulbură fiecare vis, tranformandu-l in coșmar. In fiecare noapte... mor, incet, in chinuri, dandu-mi ultima suflare.

Insa mereu sunt atat de aproape, iar mereu ma trezesc chiar cand sa-mi fie declarata moartea. E greu sa rup legatura vis-realitate, asa ca tremur, țip, plang si tot plang pana in zori. De aia am evitat ochii tuturor. Stiu ca nu sunt camere izolate fonic, asa ca imi cunoaste fiecare ureche din villa asta noptile. Rusinea nu imi permite sa dau ochii cu cineva aici. Clara este singura care m-a tras intr-o imbratisare si m-a mangaiat pe cap oricand ma vedea. De ea imi va fi dor...

Geamantanul imi e deja impachetat din noaptea in care speranța mi s-a năruit. Am crezut ca pot avea incredere in el.. chiar daca face parte din lumea in care am crescut. L-am crezut ca o fraiera, spunandu-mi ca nu m-ar minti. Asa că.. mi-a sfâșiat inima in bucati, cel puțin, ce mai rămăsese din ea. Tradarea lui a pus capacul la borcanul deja plin din sufletul meu, asa ca am cedat.

***

   — Putem vorbi? mormăie sprijinindu-se de perete, privind gresia

   — Nu e nimic de vorbit, vreau sa ma lasi in pace, spun scrâșnind din dinti, fixandu-l cu privirea. Eu ma intorc la facultate, iar tu dispari din viața mea, șoptesc dupa cateva secunde, insa privirea i se ridica, respiratia taiandu-mi-se.

   — Asta îți doresti, nu? spune cu vocea calmă, lenta... tristă.

Mă priveste cu ochii glaciari, de sus, impunator datorită înălțimii sale. Ochii sunt mai reci ca niciodata, parul ii este deranjat, iar vestimentatia ii este atipica lui. Nu l-am vazut in pantaloni scurti, maieu si papuci pana acum. Am in față un barbat de care n-ai putea spune ca e liderul unui imperiu in lumea afacerilor.