Ultima dorință

Tania

Fumul era din ce în ce mai deranjat. Nu mai putea vedea nimic în față, totul era o ceață densă ce părea să nu mai poată fi ștearsă. Explozia a declanșat și un moment de orbire în care nimeni nu s-ar mai fi putut regăsi.  august 2000, Tungurahua

Explozia acelui vulcan nu s-a declanșat doar în acea poveste ci și astăzi în sufletul meu, când am luat decizia că e timpul să opresc totul. Nu mai puteam vedea nici eu. Ceața se lăsa din ce în ce mai tare și în gândurile mele. E destul de greu să înțelegi momentele de genul ăsta, însă devine ușor să decizi. Am vrut să pun stop. Stop acestei vieți pe care nu o înțeleg, pe care nu o mai simt ca fiind a mea. Când rădăcinile tale nu sunt în armonie cu tine, este ușor să privești viața ca fiind o povară. Până la urmă, cine m-a întrebat dacă vreau să fiu aici? Cine mi-a cerut părerea atunci când m-am născut ca acum să aibă dreptul să mă tragă la răspundere pentru orice decizie aș lua? În mintea mea s-a instalat o avalanșă de amintiri și opinii despre nedreptatea acestei vieți pe care nu am cerut-o și astfel s-a născut și o idee îndrăzneață: ideea de a renunța.

A început simplu după o ceartă în care am înțeles că nu o să fiu niciodată cine mi-aș fi dorit să fiu, după ce am înțeles că am fost atât de preocupată de ce trăiau alții, încât mi-am pierdut orice conexiune cu sinele meu. Am decis că e mai bine să pun eu capăt. Măcar asta să poate fi alegerea mea. 

Cine te întreabă atunci când te naști dacă îți dorești să începi această viață? Cine e interesat și de părerea ta asupra a ceea ce vei trăi? E oare real că tu îți alegi toate aceste evenimente? Pentru că dacă este așa, eu mă întreb foarte des oare ce a fost în mintea mea când am ales această viață? Care mi-a fost obiectivul și ce am vrut mai exact să experimentez? Îmi pare rău dacă a fost un test, din păcate chiar nu cred că îl pot trece. Îmi este mult prea vag scopul meu aici. 

Așa că am luat o decizie. Astăzi eu sunt cea care aleg și așa mă simt liberă. Îmi voi lăsa mintea oprită, deși credeam până acum că e important să gândești înainte să acționezi, asta este ceea ce ne diferenția față de un animal, faptul că noi puteam alege între simțuri și conștiință. Azi aleg doar simțurile. Voi începe să fac orice simt fără să mai gândesc la fiecare decizie, iar în final voi fi eu cea care voi pune capăt acestei stări pe care nu o pot numi nici măcar suferință. 

Sunt atât de supărată pe tot ceea ce simt, pe tot ceea ce sunt în acest moment și pe frica asta care mă ține încătușată. Sunt atât de supărată pe cât de „basic" sunt și pentru că nu am nimic de spus.

Mi-a rămas în minte cartea pe care am citit-o acum ceva timp, "M-am hotărât să devin prost" și încă mă gândesc cum aș putea să fac schimb cu acest autor care pretinde că viața noastră, a proștilor ar fi ușoară, de parcă el ar știi. Mi-aș dori să fie în locul nostru și să vadă că suferința, de fapt, nu ocolește pe nimeni și că fiecare își duce propriile cruci.

Și folosesc cruci ca și cum aș fi o persoană religioasă, care crede în ceva anume, când de fapt pe mine nu mă poți pune într-o categorie. Și ce mult mi-aș dori asta, să aparțin unui  cerc. Să fiu ceva. Dar nu, eu nu pot fi nimic, pentru că mă simt atât de diferită și atât de defectă. Exact ca tipa de joacă rolul principal în West World, a cărui nume nici măcar nu mi-l amintesc că nici la asta nu-s bună. Diferită de toți roboții, singura ce are conștiință, însă la mine e diferit, pentru că nu simt deloc că sunt personajul pozitiv în povestea mea, eu nu salvez pe nimeni, nici măcar pe mine.

Eu sunt Tania și pentru toate gândurile de mai sus pe care pun pariu că nici măcar unu la sută din cei ce citiți nu le-ați înțeles, vă spun că nu are sens să citiți următoarele rânduri și că cel mai probabil nu vă vor ajuta cu absolut nimic, însă cei ce vreți să aflați cum am ajuns să nu mai fiu, cei care încă sunteți curioși și despre ciudățenii, ok, citiți în continuare.... citiți despre fata care nu ar știi să vă spună cum și de unde a apărut această poveste.