Capitolul 21

55 6 6
                                    

Nikolas

Înjur, înjur și înjur în continu pe toți angajați mei incompetenți ce îi am în acest moment. Trei nenorocite de transporturi am avut și eu săptămâna aceasta și ca prin magie nici unul nu a ajuns la destinație unde trebuie. Ar trebui să pun de la mine o grămadă de marfă și să cumpăr din alte parte ca să mă țin de cuvânt mafioților cu care am făcut afaceri
Mă uit la bărbatul din fața mea ce stă în aer suspendat bătut și tăiat pe tot corpul sunt de patru ore aici încercând să aflu orice informație dar neneorocitul nu spune absolut nimic se pare ca e mai rezistent decât am crezut. Dar nu este nici o problemă pentru ca am multă răbdare în mine trebuie să aflu un nenorocit de nume până azi după masă la ora 15:00 pentru ca am un zbor în Franța.
I-am promis micuței Flaviei ca voi participa alături de ea azi la petrecerea de Crăciun iar eu mereu mă țin de promisiune mai ales când este vorba de ea trebuie să fiu acolo mai ales când nenorocitul de Jean a îndrăznit să îl pună pună pe acel jegos de mafiot partenerul fetei mele.
Micuța mea căpșunică
Să fie cu un alt bărbat lângă ea nici într-un caz încep să dau cat pot de tare cu pumnii în victima mea îl lovesc unde apuc torturat de atâtea ore începe să geme de durere deci e clar ori îmi spune ce vreau ori va muri cat de curând cineva mă prinde și spune mârâind furios
-Opreste-te îl omori așa după nu mai aflăm nimic
Îl împing pe Robert de lângă mine și mă uit cu o față de criminal la el. Mai am o singură soluție să aflu ce vreau eu mă șterg pe mâine  de sângele lui și pornesc telefonul după îi pun în fața lui când observ ca îi urmăresc familia pot vedea aceea lacurire în ochii exact ce vreau eu
-Numele sau micuții tăi copii vor muri pe loc unde sunt iar minunata ta soție va ajunge curva la toți mafioții care vreau eu dar și la toți oamenii mei până vă cersi să fie omorâtă .
Îl văd ca face ochii mari de frică și dă din cap ca nu scuipă pe jos sânge
-Și crede-mă nu o voi omora ci o voi lăsa ca toată viața ei să fie drogata și violată de către oamenii mei.
Ca să nu vadă ca glumesc îi fac semn lui Robert el apelează pe cineva după imediat primesc un mesaj video îl deschid și îi arat face ochii mari când își vede soția legată de pat dezbrăcată și drogata a fost foarte ușor să intru în casa lui
-Delon... el ma plătit ... acuma te rog lasă-mi familia în pace
-Care dintre ei?
-Abel și Castiel restul bărbaților nu știu nimic de acest lucru ma plătit bine pentru a te ține acuma cu mine să nu ajungi la nu știu ce fel de petrecere. ... acuma te rog lasă-mi familia în pace.
Îmi strâng maxilarul cei doi nenorociți am știu ca familia lui Flavia este în spatele acestui lucru dar vroiam să mă asigur ca e adevarat. O să plătească pentru asta nici nu au idee ies furtunos din subsol în timp ce băieții termină treaba mai departe urc în dormitor și îmi fac o baie urgent deja urăsc sângele pe mâinile mele.
Mi-am făcut fiecare plan în parte cum am să mă răzbun nu o să îi spun nimic Flaviei nu vreau să o îngrijorez știu ca își iubește familia mult dar mai știu sigur ca și la mine ține destul de mult de asta prefer să nu încep un război cu ei și să îi las în pace dar niște mici avertismente urmează când se aștepta ei mai puțin.
I-am spus micuței mele iubite ca vor plăti pentru tot și din seara asta să înceapă adevărată distracție. Acuma dacă stau să mă gândesc și pe nemernica mea iubită sunt supărat abia aștept să o pedepsesc ca mi-a ascuns ca nenorocitul acela de mafiot Hrid- Hensi sau cum dracu îl cheamă doarme în casa lor.
Mă uit din mașină și observ ca acel nenorocit îi spune ceva  iubitei mele Jean o cearta în timp ce o pune lângă aceea jigodie  iar frații ei din câte se pare nu o susțin deloc viitoarea mea soacră încerca să îi calmeze iar micuța mea cu siguranța țipă la ei furioasă
Ies din mașină și închid ușa mai tare ca să mi se simtă prezența toți se întorc spre mine cei doi nenorociți de viitori cumnați Abel și Castiel au puțin șoc pe față se pare ca nu se aștepta să îmi fac prezența Henry deja îi văd corpul încordat de aici Jean este furios iar ceilalți doar șocați de prezența mea în schimb când mă uit la micuța mea e tot ce vreau în lumea aceasta bucurie și fericire ca sunt aici
Mă îndrept spre ea zâmbind blând își scoate mana din a lui Jean și vine spre mine imediat o trag la pieptul meu nemernica se ridică pe vârfuri așa ca o sărut pe gură apăsat.
-Ai ajuns ... spune în șoaptă respirând puțin greu din cauza sărutului
-Exact cum ți-am promis dragostea mea.
Mă strânge tare in brațele ei micuțe chichotesc  puțin după îi șoptesc la ureche
-Se pare ca la cineva i-a fost dor de afurisitul acela de iubit mafiot sexy
O vad ca isi da ochii peste cap asa ca îi rânjesc puțin am sa spun ori de câte ori am ocazia aceste cuvinte Flavia iese din imbratisearea mea se uita în spatele meu după la mine
-Ești singur?
-Băieții și părinții mei vin și e puțin mai târziu eu am vrut să fiu alături de tine de la început.
Ea îmi zâmbește blând și își pune o mână pe obrazul meu o sărut scurt pe buze cineva își drege glasul așa ca rup sărutul. O iau pe Flavia de mâna în timp ce ne împletim degetele și mergem spre familia ei
-Bună seara domnilor și doamnelor
Spun respectos
-Bună Nikolas mă bucur ca ai ajuns
Spune mama lui Flavia respectos îmi aplec puțin capul
-Cred ca este timpul să mergem înăuntru invitații pot veni în orice moment
Spune tot mama lui Flavia când observ tensiunea dintre noi bărbați îi privesc de când am ajuns în fața lor pe fiecare în ochii ca să le demonstrez și să le aduc la cunoștință ca ar fi bine să nu facă ceva ce o să le pară rău mai târziu. Fiecare își ia soția și se îndreaptă spre salon dar eu o țin pe Flavia încă puțin cu mine după ce s-au îndepărtat câțiva pașii mă pun în fața ei o trag la pieptul meu și o sărut pe păr
-Sunt aici iubito nu ești singura
O aud ca oftează din tot suflețelu ei și simt ca mă doare inima de la acest sunet îi prind blând față între palme și îi șoptesc
-Cum a fost aceste zile singura cu ei? Ți-au făcut ceva?
-I-am evitat cat de mult am putut
-După petrecere nu o să te întorci cu ei iubito vei veni cu mine la casa noastră de aici din Franța.
-Dar nu mă vor lăsa...
-Nu le cerem aprobarea dragostea mea ești majoră
-Dar...
-Flavia nu
Spun puțin mârâind în timp ce mă uit în ochii ei frumoși înghite în sec nu vroiam să încep acesta discuție până mâine dar se pare ca nu îmi dă de ales
-Nu mi-ai spus ca acel nenorocit doarme cu voi în casă iubito
Se uită puțin nedumerită la mine și când își dă seama la ce mă refer face ochii mari deschide gura să spună ceva după o închide la loc
-Imm... eu.. e-eu vroiam....
-Vom vorbi despre asta iubito dar nu acuma în seara asta ne vom bucura de petrecere până la urmă e primul Crăciun împreună
Spun mai blând cu un mic zâmbet nu voi lăsa nimic să ne strice primul Crăciun împreună ea probă din cap și intrăm și noi înăuntru viitori mei socri întâmpină pe fiecare persoană ce vine la petrecere cumnații mei și soțiile lor sunt la o masă în timp ce vorbesc iar eu și Flavia suntem într-un colț mai retras la altă masă la cerințele ei
-Mâine iar o să fim pe prima pagină a ziarului
Spune în șoaptă Flavia în timp ce se uita la invitați ce se uita cu șoc la noi după începe să ne bârfească
-Crede-am ca îți place asta ... spun zâmbind puțin în timp ce mă gândesc al primele știri despre noi când au apărut
-La nebunie... trebuia sa ii filmez pe familia mea să vezi și tu ce fete aveau
Spune rânjind după mă pupă scurt pe maxilar încep să rad puțin în timp ce îi trag scanul mai aproape de al meu și spun
-Îmi imaginez deja
-Încă am ziarul ascuns ca să nu îl găsească
Spune înainte să bea o gură da șampanie eu mă înec puțin cu whisky când o aud nemernica îmi face cu ochiul și îmi rânjește se uită iar printre invitați și spune în timp ce se ridică în picioare
-Haide a ajuns familia ta ...
Pun paharul pe masă îmi pun mâna pe spatele ei posesiv aproape de fund și ne îndreptăm spre ușă înaintea alor mei este mătușa ei sora lui Jean împreună cu soțul și cele două fete ale lor din câte am făcut cercetări micuța mea  iubita niciodată nu s-a înțeles cu ea și familia ei Flavia e prima ce vorbește chear și înaintea lui Jean dar sunt șocat de ce urmează să faca
-Bine ați venit
Spune cu vocea blândă și zâmbet mic Jean îi zâmbește și el blând deschide gura să spună ceva dar o închide la loc și rămâne și el șocat de ce face Flavia își împinge încet mătușă la o parte și o îmbrățișează pe mama care îi răspunde imediat la îmbrățișare
-Mulțumim pentru invitație draga noastră
Spune mama în timp ce o priveste
-Buna seara domnule Fernandez
-Bună fata mea
Spune și tata respectos în timp ce o îmbrățișează scurt după îi salută pe soții Delon  micuța mea afurisită vine lângă mine și stă cu bărbia ridicată in timp ce își privește tatăl în ochii provocându-l să spună ceva. Jean face un pas spre ea cu fața roșie de furie dar când îi pun mâna pe talia lui Flavia și o trag puțin mai în spate și eu fac un pas în față se oprește în loc.
Observ cum mama se simte puțin jenată de această situație la fel și mama Flaviei în schimb tata are o privire goală dar cu puțin amuzament în ea în timp ce se uită la nemernica mea micuță după la mine subtil îmi face cu ochiul oftez în gând și îi șoptesc Flaviei la ureche ca alți musafiri încă așteaptă la ușă afurisit iese din îmbrățișarea mea o ia pe mama mâna și merge cu ea prin sala foarte ..relaxată.
Oh Doamne ajută-mă
Într-o zi fetița asta mică va fi moartea mea.
Tata chichoteste puțin în timp ce îmi face semn să îl urmez iau doua pahar de whisky de pe tava unui client îi dau unul tatei și ne retragem într-un colț mai retras începem să vorbim dar cu ochii sunt tot pe micuța mea căpșunică

Obsesia meaUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum