Stau la prietena mamei..
E asa buna cu mine..insa eu...eu nu m-ai am nimic de oferit... Ma simt asa de rau...plang zilnic...
Nu voi mai fi niciodata fericita...
Toti imi spun ca am 21 de ani..ar trebui sa imi traiesc viata...dar ei nu inteleg...ei nu inteleg ca eu...eu nu m-ai am viata..... .
Dupa 8 luni...
Am iesit in parc..asta dupa ce am fost implorata de prietena mamei...
Ma asez pe o banca...pusa usor la umbra.. Langa mine se aseaza un baiat... Cred ca are vreo 22 de ani...imi spune ca il cheama Andrew.... Adauga si ca... Si el cand e suparat se aseaza pe banca asta... Ma intreaba de ce sunt suparata... Eu nu ii raspund... Insa... Nu stiu cum... Credeti-ma!! Chiar nu stiu cum ... I-am spus tot... Dupa... El mi-a spus ca ....si el e orfan....ambii parinti i-au murit cand avea doar 2 ani... . Ma intelege perfect! Ma simt asa bine in preajma lui...
A trecut cateva saptamani de atunci...dar a facut ceva nemaipoment... Am zambit!! Da..datorita lui am zambit
.. Il adoor... Azi simt ca are un rost lumea...
Ne intelegem de minune...
Acum chiar suntem impreuna...
Mi-am dat seama ca .... Noi ...oamenii nu avem nicio putere... E minunat sa poti vedea...insa... Nimic nu e mai frumos sa ai pe cine iubi...
Trebuie sa fim mandri ne ceea ce avem! Restul nu conteaza!
