Dante's darkness

Capitolul 1

 
„Am intra! Am intrat!" Aceste cuvinte mi-au răsunat în minte, pline de emoție și bucurie, când am descoperit codul meu de admitere pe lista interminabilă cu studenții admiși la informatică la universitatea din Palermo. Nu-mi venea să cred că visul meu se transforma în realitate. Îmi amintesc cum inima îmi bătea cu putere, iar un zâmbet larg îmi împăienjenise fața. Era un moment de triumf, o realizare după ani întregi de muncă și așteptări.

Tatăl meu a fost și mai fericit decât mine, strigând de bucurie și sărind de fericire. M-a făcut să mă simt puternică, ca și cum tot efortul meu fusese validat. În schimb, mama a avut o reacție mai rezervată. Îi citeam îngrijorarea în ochi; îngrijorarea că urma să plec la mii de kilometri distanță de casă, de Grecia. O înțelegeam perfect. Erau multe întrebări în mintea ei: „Va fi bine? Se va descurca singură? Cum se va adapta la o cultură atât de diferită?" Chiar și eu aveam unele temeri în legătură cu plecarea pentru studii în străinătate, dar am încercat să nu le arăt, să fiu puternică pentru ea.

Acum mă aflam în camera de cămin, plină de emoții, împreună cu Anna, cea mai bună prietenă din liceu.
-Uite-ne aici! La începutul unei noi aventuri!,i-am pe un ton încurajator .

Anna studia managementul la aceeași universitate ca mine și mă simțeam norocoasă să am alături o am alături pe cea mai bună prietenă în această nouă etapă. Împreună, am început să explorăm camera. Era un spațiu modest, cu două paturi, o masă mică și un dulap comun. La început, mi s-a părut cam strâmt, dar am realizat că, dacă ne puneam amândouă imaginația la treabă, îl puteam transforma într-un loc primitor.

-Ce zici de niște fotografii cu noi aici, ca să ne amintim de prima noastră zi?" m-a întrebat Anna, cu un zâmbet jucăuș. Ne-am așezat pe pat și am început să facem fețe amuzante, râzând în hohote.

-O să i le trimit și mamei ca să se mai calmeze, spuse ea, uitându-se la poze cu amuzament.

-Să le trimiti pe grupul de WhatsApp ca să le poată vedea și mama. Mai mult ca sigur este speriată că nu i-am răspuns de câteva secunde la mesaje, am glumit.

    Mamele noastre sunt cele mai bune prietene și așa am ajuns și noi să ne apropiem, crescând împreună. Am petrecut zile de naștere, sărbători și chiar ziua pisicii, la care mama Annei ține mult.

    După o săptămână de inițiere, la care nu am participat la activități pentru că nu mă simțeam pregătită, am început să reflectez asupra sentimentelor mele. Mă simțeam copleșită de noua atmosferă.

   Distanța față de casă și gândul la părinții mei mă făceau să mă simt vulnerabilă. În plus, frica de a nu mă integra și de a nu-mi găsi locul în noul mediu mă apăsa. M-am gândit la verișoara mea, Sonia, care era studentă în anul trei la aceeasi univeristate, dar nu și-a făcut prieteni și a stat mai mult singură. Nu voiam să ajung în aceeași situație.

   Spre deosebire de ea, eu aveam totuși un aliat în Anna, dar încă resimțeam nevoia de timp pentru a mă adapta

În rest, am petrecut timpul cu Anna, cumpărând cele necesare pentru camera de cămin și vizitând orașul.
  Iată o versiune detaliată a textului tău, păstrându-i tonul și esența:

Însă astăzi era diferit; era prima zi de cursuri și știam că trebuie să îmi fac prieteni. M-am decis că trebuie să înfrunt aceste temeri. Primul meu obiectiv pentru ziua de azi era clar: „Fă-ți prieteni!"

Pășesc încrezătoare în sala principală a universității, căutând sala 601. Mă îndrept spre lift, știind că aceasta se află la etajul 6 al clădirii, datorită informațiilor primite de la tutorele de an pe grupul de WhatsApp al specializării.