- Alo? răspund cu o voce somnoroasă.
- Hei, Rache. În 2 ore ne vedem la aeroport.
- Ok. Ne vedem.Trântesc receptorul și mă așez înapoi pe pat.
# Peste o oră #
- Rachel, ar trebui să mergem la cumpărături! îmi zice Miranda măsurându-mă din cap până în picioare.
O privesc zâmbind și îi zic:
- Nu am bani.
- Asta nu e o problemă, draga mea!Mă apuca de braț și mă trage înspre ușă.
Intrăm într-o clădire mare. Mall-ul. Privesc în jur. Nu am mai văzut atâția oameni de o buna bucată de vreme. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, singurele persoane care le-am văzut în ultimul timp au fost cele care mi-au provocat rău, care m-au scârbit. Nu credeam că o persoană poate face altei persoane așa ceva. Nimeni nu merită să fie tratat cum am fost eu.
- Vii? mă întreabă Miranda făcându-mi semn spre intrarea unui magazin.
Îmi aruncă câteva haine în brațe și îmi face semn spre cabina de probă.
Am ajuns în final la aeroport. Privesc atent la panourile cu informații referitoare la zbor, când simt că cineva mă îmbrățișează.
- Rachel, chiar tu ești! aud un glas emoționat.
Mă întorc și o văd. Era chiar ea.
- Rose, îi zic eu îmbrățișând-o la rândul meu.
Îi zic Mirandei că o sun când sunt gata. Îmi zâmbește și îmi urează distracție plăcută.
Dupa 15 minute de mers, ne oprim la o cafenea.
- Cât timp a trecut de atunci? întreb eu.
- 3 ani.La auzul acestei cifre mă cutremur. 3 ani?!
- Rachel ești ok?
*Flashback *
Cineva mă apuca brutal de păr și mă târăște. Pietrișul de jos îmi sfâșie materialul pantalonilor. Încerc să-l apuc cu mâinile, dar nu reușesc,j gestul meu având consecințe. Bărbatul îmi dă o palmă. Simt cum obrazul îmi ia foc în locul în care am fost pocnită.
*end of flashback *
- Rachel! aud o voce.
Rose mă zgâlțâie puternic.
- Da sunt ok, îi zic.- Ce s-a întâmplat acolo, Rache?
O privesc, dar imaginea devine din ce în ce mai neclară. Lacrimile îmi năvălesc pe obraji.
Rose se ridică și mă ia în brațe. Aud aceleași vorbe pe care le-am auzit ieri de la Miranda "Ești în siguranță acum.".
Brusc un gând m-a străfulgerat. Trebuia să sun la poliție! Dacă în acel loc unde am fost ținută timp de 3 ani mai erau și alte femei care îmi împărtășesc soarta? Dacă printr-un simplu telefon, pot face ceva pentru ele.
- Rose, am nevoie de mobilul tău, îi zic ștergându-mi lacrimile.
Mă privește, iar apoi își scoate telefonul din geantă. Mi-l întinde.
CITEȘTI
Rich & Famuous
RomanceEșec. Dezgust. Frică. Dezamăgire. Aceste cuvinte pot descrie viața lui Rachel. Dar ceea ce va află când se întoarce, îi va schimba viața.