Prolog

48 7 1
                                    

Știi momentul acela de trădare , care te spulbera și te distruge , atunci când o persoana draga te dezamageste ?

Asta am simtit in urma cu doua saptamani cand mama mi-a dat vestea plecarii mele din insorita Californie , spre celalalt capat al tarii într-un oraș ponosit si distrus din Montana , in Noxon.

Imi aduc aminte perfect cum ea impreuna cu noul ei soț intra in camera mea purtand niste figuri teatrale , mimand fericirea.

Se asezasera amandoi pe patul meu cu asternuturi albe si perne de un verde deschis.

Tim , tatal meu vitreg , care nua suporta deloc, nu isi putea ascunde incantarea legata de vestea ce avea s-o spună. Imi face semn sa ma asez pe scaunul din fata lor. Stiam ca ceva nu era inregula , dar am decis sa raman tacuta.

Mama imi ia mana intr-a ei cu o expresie de regret pe fata spunandu-mi :

- Avem ceva important sa iti spunem, lacrimile aparandu-i in ochi.

-Mama ta si cu mine vom avea un copil ! o intrerule Tim fara nici un fel de remuscare.

Nedumerita am inceput sa vorbesc pentru prima data :

-Dar asta este o veste buna!Nu inteleg de ce esti asa suparata,mama?

Isi apleca capul pentru o secuna,lasand parul auriu sa ii acopere tristetea din ochii ei cenusi.

-Draga mea,eu impreuna cu Tim am decis sa pleci definitiv in Montana,la tatal tau.

In acel moment am rabufnit.

-Cum adica definitiv?Nu inteleg cu ce am gresit!Am avut mereu note bune,nu am intrat in belele la scoala,nu am chiulit niciodata,si nu ies din casa dupa ora 9.

Mama isi ridica ochi inlacrimati spre mine,parand jignita de cuvintele mele.

-Seyra,nu ai gresit cu nimic,dar nu avem destui bani sa va intretinem pe amandoi.

Nervoasa,am inceput sa imi pierd cumpatul urland la ea:

-Dar aveti destui bani ca sa ma trimiteti in Montana si ca sa ma abandonati acolo.Imi puteam lua o slujba sau ceva.Gaseam eu o cale.Nu trebuie sa va descotorositi de mine ca de o rosie stricata.

In secuna doi mi-am regretat spusele cu ardoare.Dupa ce palma lui imi lovi orgoliul din plin pe langa obrazul meu stang,am realizat ca mai bine taceam din gura.Erau pana la urma zeii milosi din a caror eroare am luat eu fiinta.

Infuriat de-a dreptul,sotul ei continua:

-Cum iti permiti sa vorbesti asa cu noi?Ai facut-o pe propria ta mama sa planga!Nu ai pic de respect pentru parintii tai?Daca voiam sa ne descotorosim de tine,te aruncam intr-un orfelinat de la coltul strazii si te lasam naiba sa mori!

Nu am mai avut grai sa ii reprosez cu nimic.In sinea mea stiam ca Tim ar fi vrut sa ma arunce intr-un azil de genul,numai ca ea era motivul pentru care a optat pentru Noxon.Lacrimi reci si amare imi udau obrajii.Cu o voce istovita si lipsita de viata,deschid gura si ii spun:

-Ar trebui sa imi fac bagajul...

Imi aduc aminte ca in aceea noapte nu am putut inchide un ochi,simtind un junghi adanc in piept,care ma lasa fara suflare.In ultimele doua saptamani nu prea am vorbit cu acestia,doar schimband uneori cuvinte vagi fara niciun sentiment.Acum cand sunt pe punctul de a parasi California simt un mare gol in stomac cand privesc panoul care afiseaza zborurile cu plecarile si aterizarile avioanelor.Cand vad numele viitoarei mele case,trag aer in piept,imi iau valiza si ma indepartez de mama cu pasi mari.Aceasta da sa ma traga intr-o imbratisare,dar ma feresc cu stangacie.Ea nu e mama mea.Mama mea a murit acum mult timp,lasand loc marionetele pe care o controleaza Tim,ce sta acum in spatele meu.

Adio,California!

În miez de noapteUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum