În miez de noapte

Capitolul 1

Ma uitam pe geamul ingust al avionului observand doar copaci uscati de caldura.Desi era doar septembrie caldura isi pastra intensitatea verii aride.Simteam ca nu mai avveam aer de la numarul persoanelor ingramadite in acea cutie zburatoare.Cu cat avionul cobara mai mult,simteam cum urechile mi se desfunda cand acesta lovi solul,am simtit de parca si-a pierdut controlul,simtind cum mi se face pielea de gaina.

***

Cand am iesit din aeroport cu greu am resuit sa-mi recunosc tatal din cauza schimbarilor varstei.Chipul sau,surprinzator de bland pentru el,era usor ridat,santulete scurte iesind din colturile ochilor umbriti de cearcana adanci.

Imi iubesc tatal si il respect, dar il si urasc. Il urasc pentru ca m-a abandonat, pentru ca nu a mai dat nici un semn de viata dupa ce s-a despartit de mama. Nu m-a sunat nu m-a vizitat si, la naiba, nici macar sa imi trimita un nenorocit de mesaj nu a fost in stare. Dupa ce s-a refugiat in munti, intr-un orasel abandonat de timp, parca a devenit omul pesterii, uitand de electricitate nestiind cum sa ma contacteze. Adta e prima oara in 4 ani cand il vad. Mi se pare o alta persoana, complet schimbata, si as vrea sa ii sar in brate , sa ii spun ca mi-a lipsit si cat de mult il iubesc dar ni pot face asta. Rana lasata de el in inima mea e mare si nu poate fi cusuta doar cu o imbratisare, nu dupa ce rana s-a marit dupa si ce mama m-a abandonat si ea.

De multe ori, de-a lungul celor patru ani m-am gandit la acest moment. La momentul in care il voi revedea. De fiecare data era la fel in imaginatia mea. Eu il imbratisez, el ma imbratiseaza , si ne iertam reciproc. Dar acum, in fata faptului implinit nu pot decat sa ma holbeaz la barbatul ce odata il cunosteam ca pe propria persoana iar acum imi e complet necunoscut.

Tot ce imi confirma faptul ca el este in fata mea e camioneta pe care a cumparato cand aveam 7 ani. E exact la fel. Albastra ca cerul noptii, cu vopseaua care se decojeste in unele locori, si mancata de rugina pe caroserie.

Tata se intinse spre mine si cand am crezut ca are sa ma imbratiseze doar insfaca geamantanul de langa mine.

Se uita cateva clipe in gol cu privirea atintita undeva in sparele meu, apoi imi vorbi pentru prima oara:

-Mi-a fost dor de tine, scumpo!

As fi vrut sa ii spun si eu cuvintele cere le repetam mereu in fiecare fantezie a mea dar au ramas blocate pe varful limbi, rezumamdu-ma doar la a clatina usor din cap, urcandu-ma pe locul liber din fata, dar vocea tatei ma opri:

-Nu esti cam mica sa stai in fata?

Mi-am dat ochii peste cap ofticata, nedorind sa vorbesc cu el. Imi venea sa ii spun ca dupa patru ani in care nu a dat nici un semn de viata si nici nu s-a interesat de copilul sau ca eu am crescut nu mai sunt aceeasi ca inainte, ca m-am schimbat, nu numai fizic. Dar m-am abtinut, nu vreau sa vorbim de parca cei 4 ani nu s-ar fi scurs, de parca el nu ar fi plecat.Nu pot sa o fac.

Tata urca si el in masina fara sa imi adreseze nici un cuvant sau vreo privire.  Da drumul radioului, acesta fiind pe un post de muzica jezz .Acesta era foarte cufundat in  gandurile lui incat atunci cand  l-am stigat nu reactiona in niciun fel. 

Nu am mai incercat sa ii atrag atentia si mi-am concentrat privirea pe drumul pe care il a parurgeam.Camioneta evada pe Airport Street iar apoi direct pe MC-200 mergand cu 60 km la ora.Peisajul parea unul tomnatic si pustiu in timp ce se derula prin fata geamului ca un  film.Soarele era sus de tot,stralucind mandru.

Nu stiam exact la ce sa ma astept de la Noxon.Mi-l imaginasem ca fiind un orasel prapadit,uitat de lume.Dar cand masina virase la un pod pe unde trecea un rau,tot ce imi imaginasem fusese o mina de aur pe langa ce era de fapt. Podul metalic era ruginit si imi era frica, aveam senzatia ca o sa cada in orice moment. Casele erau ... cum erau. Ma uitam in stanga si in dreapta dupa un magazin de imbracaminte sau ceva de genul acesta dar cautarile mele erau in zadar. De unde isi procura oameni de aici haine?

Intr-un final,camioneta vira pe niste stradute laturalnice.Unele parti erau atat de rau pavate incat chiar am crezut ca o sa ne rasturnam.Dupa mai multe minute de condus printre brazii si copacii interminabili,intram pe o alta straduta mai deschisa.De data asta tot ce vedeam erau NUMAI copaci.Pentru o secunda imi imaginasem ca tata o luase pe un drum gresit,dar mai facu o data stanga si intra pe o cararea pietruita.

Imi era si putina frica,ce-i drept.La cat de lovita de vreme era automobilul,nu ma miram daca din senin incepea sa se desmembreze singura.

Dar din fericire,aceasta parcase intreaga langa o cabana,si spre surpriza mea,era mult mai rezistenta decat crezusem la inceput.Tata parea sa tina la ea,pentru ca imediat ce asezase bagajele pe sol,zise:

-Vad ca deja ai facut cunostina cu Blue.

Am aruncat o incruntatura confuza.Nu intelegeam la cine se referea.Mi-am scotocit pana si memoria ca sa imi dau seama daca intalnisem sau vorbisem cu o persoana inafara de el.Dupa cateva secunde,imi facu semn din priviri catre masina.

-Da...intr-un fel...

Deja deveneam speriata.Chiar atat de tare il afectase despartirea de vechea sa familie,incat refuza sa comunice cu lumea din jur si singurul lui prieten era un autovehicul vechi cu miile?Acum ca am deschis subiectul,ma intreb oare daca el are prieteni.Nu a pomenit nimic de vreo cunostinta.Defapt nu a pomenit de NIMIC toata excursia pana aici.Ma intreb oare cum sunt amicii lui.Daca are asa ceva.

Ma uitam la casa din fata mea. Nu era cine stie ce , dar arata simpatic...intr-un fel. Macar nu arata la fel de rau ca si masina. De fapt era chiar ok. Era micuta, cu acoperisul verde, cu o terasa micuta acoperita. Iar la ce se presupunea afi etajul unu, vedeam doar un sablon pe post de fereastra.

-Acolo vei sta tu, imi arata tata zambitor spre gemuletul micut. Nu e cine stie ce, dar jos este doar un singur dormitor. L-am mobilat eu, dar daca nu iti place ceva sa ma anunti o voi schimba.
Linistea se lasa cateva minute peste noi, eu uitandu-ma atent la casuta micuta care era intr-o stare destul de buna.

-Tu lucrezi undeva?curiozitatea mea imi ia in stapanire judecata nereusind sa opresc intrebarea de a iesi pe gura.

-Da, sunt paznic la un market.

Nu ma asteptam ca Noxon sa aiba un market.

Nu ma asteptam ca in viata mea sa apara asa o schimbare, dar acum va trebui sa merg inainte cu bune si cu rele