Prolog

24 2 1
                                    

Inainte de vara anului 1980..
Undeva într-o vale la poalele muntelui,se află un suflet pierdut ,o prințesă .
Ea se numește Lea,o tânără domnișoară ce la vârsta de 17 ani trăiește singură printre clădirile vechiului conac Helsmith .
De când se știe ea a fost singură ,fără părinți frați sau oameni ,niciodată nu își putea explica faptul ca în fiecare zi când se trezea ,masa era pregătită hainele curate paturile din conac aranjate și mereu toate puse la punct,se plictisise să mai caute oameni ,servitori sau orice altfel de suflet când era mică stând chiar nopți întregi la pândă și nimic, se obișnuise deja cu această "magie" ba chiar în unele odăi în care odată căuta disperată după slugile invizibile, acum nici nu mai intră spunând în mintea ei ca,dacă o dată va sosi vremea ei se vor arata și astfel lăsându-le o oarecare intimitate celor nevăzuți.
Câteodată mai închide ochii și parcă încercând să-și amintească cum era când era mică, doar o amintire de când era doar un mic copil ce i-a rămas întipărit în minte ,o amintire de care se ține cu toată ființa ei,două mâini și o voce dulce și caldă ,o amintire din care a învățat puține lucruri,minuscule dar importante, ea e Lea și va rămâne aici mereu,în conacul ei .Nu își mai amintește cine era atunci cu ea dar știe ca acea persoană ,acum,nu mai e .De citit a învățat singură a învățat să scrie fiind singurul lucru ce îi mai alină singurătatea ,fără acea amintire probabil acum era pierdută de mult ,câteodată chiar având de gând să se sinucidă dar nu .Cine a lasato aici a avut un scop și că se va întoarce când o să vină timpul.Zilele au trecut,săptămânile la fel sau transformat în luni apoi în ani și a uitat de singurătate atunci când de plictiseală a trecut pe lângă anexă și descoperii o ușă ascunsă ce îi dezvălui spre bucuria ei o întreagă încăpere plină de cărți. Nu știa ce era s.au cum se numea până când, ajunsă la masă văzu o plăcuță pe care scria cu litere aurite "B-I-B-L-I-O-T-E-C-A P-E-R-S-O-N-A-L-Ă" încercă ea să formeze un cuvânt din literele abia învățate, având vârstă de doar 9 ani pe atunci.I-a luat mult timp să învețe să citească cursiv fiind singură și doar un copil,dar în cele din urmă a reușit ea acum după 8 ani stând ore în șir în acea încăpere citind o sumedenie de cărți ,literatură universală, istorie,psihologie,cărți despre limba engleză, franceză, germană și latină.Cărți vechi ,prăfuite și fragile dar care pentru ea înseamnă o alta viață alături de oameni,nu se mai simțea singură era și ea un personaj ,trăia acele clipe alături de ei ,tremura la fiecare foc de armă ,rădea la nunți și plângea când murea cineva .Știa în sinea ei ca nu e real ,dar "mai bine ireal și fericit decât real și depresiv" spunea ea de fiecare dată când cu un oftat închidea o carte ce o terminase de citit...

ValleyUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum