ERROR: Cine eşti?

Capitolul 1 - în care au început toate necazurile mele + Trailer

Seoul-ul era aşa frumos în seara aceea. Deşi ploua, iar atmosfera era sinistră, mă simţeam bine. Până când mi-am amintit de toate momentele în care apăreai împreună cu mine, frăţioare. În liceu îmi pregăteai micul-dejun, mă ajutai să-mi fac temele; zilele pe care le petreceam la bunici au rămas de neuitat; şi seara aceea. Seara aceea ploioasă în care ai vrut să ieşi cu colegii tăi şi m-ai luat cu tine. Parcă retrăiam acele momente. Cum am putut, frate? Cum am putut? În loc să te opresc din băut, să îţi explic că nu e bine să conduci după ce ai consumat alcool, în loc să mă ofer să vă duc acasă, te-am lăsat pe tine, frate. Deşi ploua, deşi îmi era frică, nu te-am oprit. Am fost un prost. Un mare prost...

Din cauza mea, 3 persoane şi-au pierdut viaţa, iar una a rămas cu traume. Momentul în care am râs de tine că nu poţi nici măcar să virezi fiindcă ''totul se învârte'', ai virat. Însă a fost un viraj mortal. Nu, nu mortal pentru mine, ci pentru tine. Atunci maşina s-a izbit de bara aceea, rupând-o şi urmând să se rostogolească pe câmp de câteva ori. Sigur, nu a fost aşa de rău la început. Eram toţi în viaţă. Deşi automobilul era cu susul în jos, iar din capotă ieşea fum şi abia respiram, puteam spune că eram în viaţă. Am crezut că vom rezista, că vom trece împreună prin asta. Așa am crezut. Însă nu e bine să crezi prea mult în ceva fiindcă, brusc, devine o dezamăgire. Așa s-a întâmplat și atunci. Cu greu, am ieșit din mașină. M-am apropiat apoi să vă ajut, deși prietenii tăi nu dădeau niciun semn de viaţă. Stăteau și se uitau în gol, parcă erau niște păpuși uriașe. Părea că am rămas doar noi doi. M-am aplecat să te scot din mașină, însă aveai picioarele blocate. În zadar am încercat să te ajut, mai ales că nici tu nu făceai nimic. Când eram aproape, deja a fost prea târziu. Capota a început să scoată și mai mult fum, iar două secunde mai târziu a luat foc. M-am retras, distrus de faptul că nu am putut să te scot de acolo. Te-am lăsat să arzi împreună cu prietenii tăi. Deși am încercat, totul a fost în zadar. Atunci te-am pierdut, frate.

Încă mă simțeam jalnic. Deși trecuseră doi ani de la incident, încă mă simțeam ca cel mai nesuferit om din Univers. Ce bărbat adevărat și-ar fi lăsat fratele să conducă beat, știind riscurile? Eu. Eu am făcut asta și am dovedit că nu merit să mai trăiesc. Așa am crezut, chiar am vrut să scap de lume, de răutățile pe care le-aș fi putut cauza chiar și eu. Am vrut să scap din acest loc mizerabil, plin de oameni fără inimă. Însă toate aceste gânduri mi-au fost întrerupte în clipa în care am cunoscut-o pe ea.

Să o întâlnesc pe Yun Hye a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. De atunci, fiecare zi petrecută cu ea a fost o binecuvântare. Am decis să ne căsătorim. Chiar o iubeam. Și ea mă iubea, se citea în ochii ei ce simte pentru mine. Astfel mi-am continuat viața fără tine, frate. Agenția ta mi-a rămas moștenire, așa că am devenit directorul acesteia. Yun Hye a terminat facultatea de medicină așa cum și-a dorit și a devenit doctor chirurg. Locuiam într-o casă imensă, doar noi doi, ne simțeam perfect. În fiecare dimineață mă trezeam și mă duceam să beau cafeaua pregătită de ea. Tot ce vedeam era o femeie tânără de 24 de ani, înaltă, cu un corp bine format. Era mereu zâmbitoare, avea acea sclipire în ochi când îmi vorbea și obișnuia să își aranjeze părul mai tot timpul. De asta o iubeam. Era ea. Nu trebuia să se schimbe, o iubeam așa cum era. Iar ea mă iubea, de asemenea, pe mine. Un bărbat de 26 de ani mai înalt decât ea, cu "ochii aceia negri de care s-a îndrăgostit din prima clipă în care i-a privit", cu un zâmbet larg și senin și cu "o voce puternică ce îi dă fiori de fiecare dată când o aude". De aceea o iubeam, știa cum să mă impresioneze. Știa să mă descrie astfel încât să mă simt bine în pielea mea.

Mi-am amintit de toate acestea în câteva momente. Apoi șoferul a oprit mașina, anunțându-mă că am ajuns acasă. Mi-a deschis ușa, ajutându-mă să ies. Cu pași mărunţi mă îndreptam spre casă, iar din spate am auzit cum șoferul a pornit motorul și a plecat. Nu am îndrăznit să mă întorc fiindcă îmi amintea de momentul în care te-am lăsat, frăţioare. Am intrat în casă, iar Yun Hye m-a întâmpinat, ca de fiecare dată.