Oh,Maya... De ce tocmai tu? Eu trebuia să fiu în locul tău. Îh... Se mișcă. Deschide ochii.
-Shad...
-Taci Maya. Doar taci.
-Nu... Îmi... Îmi pare rău...
-Nu are de ce să îți pară rău... E vina mea...
-Măcar...
-Shh... Odihnește-te.
Ceva nu era bine. Transpira. Se zbătea.
-Maya! Maya! Calmează-te!
Am sărit ca arsă spre ușa salonului.
-Un doctor! Vă rog,prietena mea moare!
M-am întors spre Maya și i-am luat mâna.
-Gata,Maya. Calmează-te! Te rog!
Nu mai mișca. Deloc.
-Nu,Maya. Nu îmi face asta! Nu!
Și un beepăit prelungit care nu se mai oprea... Anunțase că s-a terminat.
Doctorii au sosit,dar prea târziu. Maya murise. După o oră de șocuri,Maya a fost declarată moartă. Am mers la morgă. Voiam să îi vorbesc. Știam că mă aude.
-Of,Maya... De ce? Te iubesc,draga mea prietenă! Mi-ai salvat viața. Te-ai sacrificat pentru mine... Ești... Sora mea...
Am reacoperit-o cu cearșaful alb și am plecat. Nu puteam suporta asta...
*FlashBack*
După ce m-am tăiat,am plecat pe stradă. Am o viață oribilă. Ugh,mă simt așa de amețită... De ce? Nici nu mi-am dat seama că sunt pe mijlocul străzii. 2 faruri se îndreaptă spre mine. Să mă calce! Când eram pregătită de impact,cineva mă împinge,luând lovitura asupra sa. Eram pe trotuar,lovită la cap. Cea care
m-a salvat era... Maya?!
-Maya! Te rog,nu muri!
Picăturile de apă îmi inundau trupul,la fel și al Mayei. Ploua. De ce,Maya?!
*End FlashBack*
*Peste 3 zile*
Sicriul alb al Mayei din marmură era atât de imaculat. Am plecat de acolo,nu o puteam vedea 2 metri sub pământ. Înainte să ne luăm la revedere pentru totdeauna,am sărutat-o pe frunte cu grijă și am așezat un trandafir alb lângă trupul său.
-Adio,dragă surioară!
Și aia a fost...
