Ma numesc Carla. Am 17 ani si aproape am renuntat la liceu. Va dati seama ca sunt rea si iresponsabila, iar asta e un fel de protest pentru familia mea care vrea sa devin ceva in viata, o piti care sta toata ziua plictisita la birou. Yak! M-am vopsit roscat, mi-am facut tatuaje si piercinguri ca sa le arat ca nu sunt interesata, iar la scoala ma port mereu urat si o sa continui asa pana numa mai tortureaza cu aceasta idee.
Chiar si cu acest comportament am 4 prietene din copilarie, care ma inteleg: Flora (o tipa dragutza), Gina (o copila greu de inteles), Yoko (e din japonia si e foarte ciudata), Kelley (in echipa mea de basket, este o tipa super sportiva). Astfel facem un grup foarte ciudat, dar perfect :))
Si ca in orice zi merg la scoala, total plictisita, ma iau de unii elevi idioti si de profii perversi si nedrepti... Ceva nou? Un coleg... Pare genul de baiat cuminte si fitos. Nu am chef de un fraier. Mda... pacat ca l-a pus in banca cu mine, iar in timpul pauzei a incercat sa vorbeasca cu mine, dar l-am ignorat total.
A trecut o saptamana si am observat ca noul coleg, Denis, era perfect din toate punctele de vedere: frumos, cu un corp minunat, sportiv, talentat, destept, etc etc! Era prea perfect! Colegii il iubeau prea mult. Era asa de perfect incat ma enerva.
Si uite-l! Cum vine spre mine, ca cel mai mare cosmar al meu...imi face scarba si nu mai pot continua sa mananc. Se aseaza la masa. Toata scoala se holba, iar eu eram asa nervoasa incat ceilalti colegi care erau la masa au plecat... cred ca deoarece aveam o privire ca de fantoma :))
Denis: Pot sa te intreb de ce ma urasti?
Eu: A zis cineva ca te urasc?
Denis: Se observa...
Eu: Stii ce se mai observa?? Moaca ta de tampit!!!
Imi iau ghiozdanul si plec. Defapt, vreau sa plec de la scoala, dar nu am reusit sa trec de portar :(
Eram asa nervoasa incat imi era frica sa nu omor pe cineva...
Cand Denis sa asezat in banca m-au trecut un milion de fiori. Era sa il pocnesc!
Si in timpul orei, ca si cum nu era deja bou, mi-a trimis un biletel: "Deci imi raspunzi la intrebare?"
Eu: "NU!"
El: "De ce? :D"
Eu: "Probleme?"
EL: "Da..."
Eu: "Asta e :P"
Noroc ca era ultima ora... Am plecat repede acasa, dar drumul era destul de lung. Si eram pe o alee mai ingusta cand am simtit pe cineva in spate. Am reactionat imediat: am prins pe cineva de mana, am incercat sa i-o rotesc dureros, dar nu am putut, caci era foarte rigid. Cand ma intorc il vad pe...
Cand ma intorc il vad pe Denis, zambindu-mi. Tocilarul draq!
Eu: Ce naiba faci aici?
Denis: Vreu sa imi raspunzi...
Eu: Ei, dorintele nu ni se implinesc tuturor.
Denis: Te rog!
Si imi prinse ochii in ai lui, rugatori si frustrati. Ma inmoi putin, parca nemaiavand putere sa vorbesc urat.
Eu: Dar de ce vrei atat de mult sa stii?
Denis: Pentru ca nu suport sa nu fiu placut de cineva. Mereu ma straduiesc sa fiu pe placul celorlalti.
Eu: Exact asta nu imi place!
Denis: Ca sunt perfect?
Eu: Nu esti! Deoarece esti egoist si "foarte modest". (facand niste ghilimele cu degetele)
