Vedeta de vără-miu (BTS Fan Fiction)

Capitolul 1: Aventura începe

Hey! Eu sunt Kissa și am 18 ani. Tocmai am terminat liceul și urmează să ţin probele examenului de bacalaureat. Până atunci, însă, am de gând să îmi petrec timpul cu prietenele mele cu care nu știu dacă voi mai putea păstra legătura din cauza faptului că vom merge la facultăţi diferite. Una dintre ele se va înscrie la facultate in Anglia, alta în SUA, iar restul se înscriu aici, în România. Dar eu? Eu am un văr in Coreea de Sud și vreau să merg la facultate acolo. Motivul e simplu: vreau să plec cât mai departe de România asta plictisitoare. De când am început liceul am mers la un curs de coreeană ca să nu mă duc ca proasta acolo să nu înteleg nimic și să mă pierd.

După 1 luna

Am terminat in sfârșit și cu bacul! Acum mă îndrept spre aeroport, nu-mi vine să cred că zbor tocmai în Asia! Adică eu care nu mai zburasem in viaţa mea cu avionul merg acum așa departe...Parcă într-un fel îmi pare rău pentru părinţii mei pe care îi las așa...Plec și pare că nu îmi pasă de ei. Bine măcar că o mai au pe sora mea mai mică. Totuși, îmi tot sună în minte discuţia pe care am avut-o cu părinţii înainte să plec.

*flashback: "Ai grijă că verișorul tău e oarecum o persoană publică în Coreea. Este membru într-o trupă de băieţi care tocmai a debutat. Se numesc Bangtan Boys/BTS" *

Nici nu am auzit de ei, nu înţeleg de ce ar trebui să îmi fac griji.

Am și aterizat...Și spre surprinderea mea, "vedeta" de vără-miu ajunsese înaintea mea să mă ia de la aeroport. Chiar mă găndeam că o să trebuiască să aștept după el, se pare că m-am înșelat. Aparent nu s-a schimbat în toţi acești ani. Ne-am cunoscut când eram mici, familia lui obișnuia să vină la noi acasă. După ceva timp, însa, nu ne-am mai văzut, nu au mai venit la noi.

- Kookieeee! strig eu.

- Ţi-am tot zis să nu-mi mai zici așa, așa îmi spuneai când eram mici! JungKook, ok?

- Nu contează! Eu tot Kookie te știu, domnule JungKook.

- Hai să nu mai pierdem vremea și să mergem.

Când a vrut să îmi ia bagajele i-am sărit in braţe, spre surprinderea lui.

- Doamne, de când nu te-am mai văzut!

- Um...se uită lumea...Știi, la noi în Coreea oamenii nu prea obișnuiesc să se îmbrăţișeze in public...

- Mi-a fost dor de tine.

- Și mie, Kissa...

Ne-am desprins unul de celălalt și ne-am îndreptat spre mașina lui.

- Unde e apartamentul tău?

- Ah...am uitat să îţi spun. Nu mergem în apartamentul meu, eu nu am un apartament aici în Seul. Mergem la locuinţa Bangtan.

- Mi-au zis părinţii că ești într-o trupă. K-Pop, nu?

- K-Pop, Hip-Hop, RnB...Vrei să asculţi o melodie?

- Sigur. Chiar sunt curioasă.

A dat drumul la muzică și a început să cânte o melodie. Recunosc că mă cam prinsese ritmul.

- "No More Dream". Primul nostru cântec.

- Sună mișto. Hey, ăsta care cântă aici ești tu?

- Dap. Deci îţi place.

- Aham...Și ceilalţi din trupă cum sunt?

- Sunt geniali, o să îi adori. Sunt sigur că te vei înţelege bine cu ei.

- Dar o să fie ok să locuiesc cu voi?

- Îţi garantez că nu o să-l deranjeze pe niciunul. Ești fată până la urmă.