Between my dream and her thoughts.

Utopia

Totul a început cu o stare foarte ciudată și anume aceea asemeni căzutului de la înălțime însă eu eram cel ce era jos. Vedeam o siluetă care semăna cu a mea și care se apropia din ce în ce mai mult de corpul meu muribund. Puteam să-i simt fiecare mișcare, fiecare frică sau neîncredere de sine și totuși nu puteam face nimic. Eram neputincios.

Și așa a început totul:

Mă regăseam dintr-o dată cu sora mea într-o cușetă enormă de tren. Nu se auzea nici un zgomot în tot trenul iar controlorul era de negăsit dar nu mi-a luat mult ca să observ că întreg vehiculul nu avea alte compartimente în afară de cel în care m-am trezit. Întregul vagon nu era altceva decât un mare dreptunghi cu pătratul nostru pus în partea de mijloc al acestuia.

Eram speriat. Nu știam ce se întâmplă însă curiozitatea mi-a luat-o înainte. Oricum nu aveam de ales așa că am urmat șirul vieții și am acceptat încrezător situația.

Trenul se oprise cu un scârțâit enorm de zgomotos asemeni celor de la CFR din zilele de astăzi. M-am repezit la geam pentru a trage subtil cu ochiul. Vedeam doar verde în față. Vedeam copaci sănătoși și tineri, unii foarte imenși dar cei bătrâni și putrezi erau extrem de mici. Totul era ca un fel de contrast foarte distorsionat, unul simbolic.

Nu era deloc picior de om sau de vreo stație de tren însă un fel de impuls mă împingea să cred că e locul și timpul cel bun. Parcă eram controlat. Eram conștient de situație însă ceva anume îmi manevra toate mișcările asemeni unei marionete și știți ce era cel mai înfricoșător? Faptul că nu opuneam rezistență. Pentru mine, frica era ceva straniu. Ea putea să transforme ceva inocent și simplu, pusă în anumite circumstanțe, în ceva cu adevărat terifiant. Un exemplu clasic ar fi o piatră modelată într-o anumită formă de vânt. Ea nu este decât o piatră însă dacă o pui într-o casă întunecată și o faci să se miște de una singură, devine ceva demonic și înfricoșător. Deci cum spuneam, contrastul era terifiant de-a dreptul.

Am coborât și am mers pentru foarte puțin timp până să dăm de un oraș întreg cu o clădire gigantică în mijlocul acestuia. Totul era așezat perfect pe sectoare foarte bine calculate pentru a da un aer sublim cu excepția noastră, cei doi intruși aduși de nicăieri.

Tot șirul de detalii s-a întrerupt brusc și am apărut ca prin magie într-o cameră spațioasă. Peste tot predomina culoarea roșie iar în mijloc, partea de sus a camerei, era un pat stil persan, acoperit în întregime de un văl alb. Pe pereți erau atârnate zeci de lumânări cu suport care dădeau camerei un sentiment de necunoscut dar și unul romantic de altfel.

De nicăieri, apare o făptură asemeni unui înger doar că și aici, roșul era evident. Arăta uman însă aura din jurul ei era una demonică.

Nu trece mult până când îmi simt din nou corpul neputincios dar de data aceasta, sufletul parcă se retrăgea din recipientul propriu și era eliberat înapoi în marele suflet cosmic/Dumnezeu cum îi mai spun unii. Ultimul lucru pe care mi-l aminteam vag este faptul că sora mea era teribil de înfricoșată la văzul acțiunii dintre mine și acel demon cu chip de înger. 

Nu era altceva decât o nimfă a naturi, blestemată special pentru mine.