VIATA E CURAJ

Viața E Curaj

Nu cred ca trece o zi din viata mea fara sa analizez in jurul meu. Si urasc sa analizez. Ii urasc pe cei care ii analizeaza pe ceilalti. Eu insa ii analizez impreuna. Fiecare doi oameni pe care ii vad de mana si, eventual, cu cate una sau doua minuni care ii trag de maneca sau le plang in brate. Nu stiu voi, dar de la un moment dat ajungi sa observi oamenii pentru care singurele minuni sunt cele mici de langa ei, care abia ganguresc, si nu si cele pe care le tin de mana sau carora le spun ca le iubesc. Am vazut atatia oamenii in ochii carora se oglindeste tot ce simt, incat nu cred ca mai exista cineva pe care nu il poti citi. Nu cred ca exista cineva pe fata carui sa nu se vada ce fel de iubire poarta celui de langa el. Singurul lucru care imi satisface cele mai mari pretentii de la oameni este expresia faciala a doi oameni care se iubesc pentru ca nu isi pot raspunde de ce, care in fiecare zi urca si coboara pana la cer cand se vad, carora inca li se mai inmoaie genunchii atunci cand stiu ca se vad intr-o ora, chiar si dupa ani in care se vad zilnic. Nu trebuie sa te urci pe nici un nor, sa cobori de pe nici o alta planeta ca sa faci o diferenta clara intre oamenii care intr-un singur alt om si-au gasit si scopul si menirea si fericirea dumnezeiasca pe care o cautam cu totii in aceasta viata. Nu stiu daca sunt de condamnat cei care n-au intalnit asta in alte locuri decat prin povestirile fetitelor care viseaza la printi pe cai albi sau prin telenovelele pe care le detesta. Nu stiu daca sa ii condamnam ca dau definitia iubirii prin recunostinta fata de eforturile celui de langa ei, prin admiratie, prin confort sau printr-o buna dispozitie. Nu stiu cu atat mai putin ce cuvant care sa acopere frumos sentimentul de mila pentru nivelul la care traiesc acestia ar trebui folosit, fara a le jigni prea mult existenta, care, fara dar si poate, le apartine doar lor.