Fiind cuprins de o raceală nenorocită, am hotărât să mă ridic în sfârşit din patul meu şi să mă îndrept spre medic. Erau zile când nici nu puteam respira bine din cauza blestemului ăsta. Ameţit de oboseală şi nervos din cauza infecţii alunec într-o derută inexplicabilă. Îmi aranjez stângaci părul şi plec din casă în tricoul meu favorit. Pe drum văd doar oameni cu zâmbete vii şi ochi trişti. Habar n-am ce au păţit, dar de actorie clar nu-s buni. Dacă nu-şi pot ascunde sentimentele într-o zi de marţi, nu cred că vor putea juca rolul unui asasin în serie.
În drum spre doctor văd un vecin şi îl salut fericit. Îmi răspunde cu o privire scurtă care aproape că strigă "De ce mă saluţi?". Merg mai departe, confuz de gestul lui nepoliticos. Dacă trăim în acelaşi bloc şi ne vedem zilnic nu-i frumos să-l salut? Se pare ca el nu are aceeaşi părere. Dau din umeri, găsindu-i clasica scuză : Toti avem problemele noastre. Îmi pun mâinile în buzunare şi dau uşor din cap, înnebunit de un ritm care-mi tot sună în creier. Oamenii se uită ciudat la mine, aşa că mă opresc. Mă pufneşte râsul dar mă abţin, ca şi cum ar fi fost mama lângă mine mai să-mi tragă o palma, zicându-mi sfântul "Fii cuminte!", de parcă sunt bătăuşu' şcolii.
Azi e o zi frumoasă, dar se pară ca unii au ales să privească mai degrabă spre interiorul lor decât spre vremea de afară. Păcat, uneori vremea te mai înveseleşte, dar se pare că lumea nu e la curent cu ştirea asta. Să se dea şi la televizor, şi tot nu vor înţelege. Doamnelor şi domnilor, astăzi este o zi minunată şi vă propunem să nu mai fiţi nefericiţi şi sa ieşiţi afară cu zâmbetul pe buze, sperând că ceva minunat se va întampla. Nu, mai bine nu..sună prea frumos că să fie adevărat. Altă plăsmuire a minţii mele (care timp de o secundă un psihiatru ar numi-o normală, după a doua secundă s-ar lua cu mâinile de cap înjurându-l pe Dumnezeu pentru "creaţia" lui). Dau din cap amuzat şi continui să merg mai departe observând ce e în jurul meu. Din mers aud discuţia unui tânăr care se laudă că a regulat o fată azi- dimineaţă. Mă întorc şi-l întreb dacă se crede mai bărbat ca aseară. El îmi răspunde că da. Mă uit la tânăr preţ de câteva secunde până mă întreabă de ce-l fixez "ciudat" cu privirea.
-Dar eu ştiam ca eşti bărbat atunci când deschizi uşa femeilor, când le cumperi flori nu pentru ca e 1 sau 8 martie, ci pentru că vrei s-o vezi fericită. Când în loc de un orgasm, îi oferi o oră de confesiuni şi promisiuni, îmbrăţişaţi.
Tânărul tace, dar are un tupeu enervant în privire. Dau din umeri inocent şi plec. Ajung la medic şi mă aşez jos, aşteptând. Mă simt mult mai bine acum! Parcă nu mai sunt răcit. Lângă mine, două femei vorbesc de un vaccin nou, care împiedica oamenii să-i înţeleagă pe ceilalţi şi sporeşte egoismul în suflet. Ma încrunt.
-De ce cineva şi-ar face un asemenea vaccin? îndrăznesc să întreb, confuz.
-Ce domne, tu nu şti? E mai bine sa te concentrezi pe tine decât pe ceilalţi.
Vine şi rândul meu şi păşesc în cabinet. Medicul ţine o seringă cu un ac, şi mă fixează zâmbind.
-Aţi venit pentru vaccin?
Ridic mâinile în semn de "nu", şi plec întristat.
-Prea mulţi oameni vaccinaţi...
