Dark Revenge

Capitolul 89

Anunt: M-am gandit mai bine si am decis sa fac o a doua carte. Am sa postez un anunt mai tarziu si am sa va ofer atunci mai multe detalii despre al doilea volum.

Am reusit si eu sa postez inainte de 2016 hah. Sarbatori fericite! Va doresc multa sanatate si bucurie anul asta. 

Asta e ultimul capitol, am sa postez maine un epilog. Va rog din suflet sa votati, comentati si sa imi spuneti toate parerile voastre, ar insemna mult pentru mine. 

Citire placuta si sper sa va placa. Multumesc pentru tot. Nici nu aveti idee cat de mult va iubesc. xx 

• • •

Harry's POV.

-Domnule, sunteti sigur ca nu a fugit de acasa? Multi adolescenti de varsta ei fac asta.

-Imi stiu fata! Henry s-a ridicat furios in picioare, pumnul lui inclestat venind iute in contact cu suprafata biroului. E o fata inteligenta si ascultatoare, nu ar fugi  ea de acasa, nu ar face asa ceva niciodata. Trebuie sa ma crezi cand iti spun ca ceva rau i s-a intamplat!

Chipurile celor doi politisti din fata noastra erau acoperita de indiferanta. Unul dintre ei―cel cu mustata galbena si ochi mici―si-a coborat privirea spre carnetelul mic din mana lui grasa. A notat rapid ceva inainte sa isi intoarca din nou atentia spre mine si tatal lui Claire.

-Deja facem tot ce putem. Am anuntat la stiri de o fata disparuta, am interogat toate persoanele de pe lista si am investigat cat am putut de tare, am scos un marait inabusit dupa cuvintele lui, barbatul oferindu-mi o scurta privire iritata inainte de a  continua ce avea de spus. Abia a trecut o saptamana de cand fata dumneavoastra a disparut si noi avem nevoie de mai mult de atat ca sa facem din asta un caz adevarat. Cum am mai spus, sunt mari sanse sa fi fugit de acasa. Aveti putina rabdare, ar putea sa se intoarca in orice moment. 

Inainte ca Henry sa apuce sa ii urle un alt raspuns in fata m-am ridicat nervos in picioare si m-am grabit spre usa biroului. Am nevoie de aer curat. Simt ca ma sufoc si nu fac nimic decat sa imi pierd timpul cu doi politisti care nu dau doi bani pe Claire. "Ar fi putut sa fuga de acasa," pe dracu'. Claire nu ar face asta.

Odata ajuns pe holul principal al sectiei de politie am zarit-o pe Melissa asezata peste unul dintre scaunele libere, ridicandu-se imediat in picioare cand m-a zarit. Am observat din coltul ochiului ca pe chipul ei se afla aceeasi ingrijorare si tristete pe care a avut-o inca de cand i-am spus acum cateva zile ca nu am habar unde se afla Claire, si ca sunt sanse ca ceva rau sa i se fi intamplat. 

-Ce au spus? vocea ei era saltareata, incercand sa tina pasul cu mine.

Nu am fost in stare sa ii raspund decat dupa ce am ajuns afara, impingand usile principale si lasand aerul rece sa imi loveasca obrajii. Mi-am ridicat privirea spre cerul inorat si am expirat cu putere pe gura.

-Aceleasi prostii, am murmurat. Nu au de gand sa faca nimic decat dupa ce devine o problema reala, de parca o saptamana nu e deja un semn destul de clar ca ceva rau i s-a intamplat. 

Melissa a expirat aburi pe gura si a strans mai tare tare paltonul alb pe care il purta in jurul corpului ei fragil, chipul ei plin de tristete inclinandu-se spre pamant. In cateva momente l-am zarit pe tatal lui Claire iesind pe usile sectiei de politie, chipul lui strans intr-un nod de durere si furie.

-Nu imi vine sa cred, a marait spre nimeni in particular, frecandu-si palmele prin par si aruncand o privire care mi se parea aproape disperata spre cer. Nu au de gand sa faca nimic―absolut nimic! 

Ignorand faptul ca eram la doar un mic pas distanta de a ma intoarce inapoi in sectia aia ca sa fortez pe unul dintre politistii aia sa faca ceva, nu eram deloc surprins. Am stiut de la bun inceput ca e o pierdere de timp sa cerem ajutor de la politisti. Mereu e o pierdere de timp sa iti intizi disperat o mana spre un politist.