Viata poate lua multe intorsaturi...

Capitolul 1

                    Lili se trezeste cu gandul ca peste o saptamana va implini 18 ani. Varsta la care fiecare fata viseaza sa faca tot felul de lucruri, insa Lili e diferita. Ea viseaza sa isi cunoasca tatal. Tatal pe care nu l-a vazut niciodata. Inca de la 10 ani isi doreste asta pentru ca mama ei nu a pastrat nicio poza si niciodata nu i-a spus nimic despre el.

                    Fiind luni, ea se pregateste de scoala. Isi ia ruxacul, Ipod-ul si nelipsita placa de skate si coboara la mama ei:

-Neata' mama! Ce avem la micul dejun?

-Clatite cu Nutella. Lasa asta! Zi, cand iti vei lua o slujba? Deja nu prea ma mai descurc cu banii.

-Stai linistita mama! Azi am un interviu la revista ,,J-14'' pentru un post de fotograf. Si sunt aproape sigura ca il voi lua pentru ca am ceva experienta in domeniu. Doar sti ca am castigat tabara aia din Paris si plus ca fac parte din redactia ziarului scolii. E ok!

-Nu stiu ce sa zic! E o revista destul de cunoscuta. Adica, pana si eu stiu de ea.

-Mama! Ai incredere, te rog!

-Bine, bine...

Lili povesteste:

             De ce nu poate avea mama mai multa incredere in mine? De cand am implinit 16 ani se poarta foarte ciudat. Si nu inteleg de ce. Poate tata, daca ar fi aici, ar avea incredere...

               Nu! Lil' nu te mai gandi la asta! Tata nici macar nu a vrut sa ma cunoasca. Nu a vrut sa stie nimic de mine, in timp ce mama m-a crescut pana acum. Gata!

              Dupa ce mi-am terminat portia, mi-am luat ,,La revedere'' de la mama si am plecat in parc unde aveam sa ma intalnesc cu Max si Anne. Ei sunt singurii mei prieteni din liceu, singurele persoane carora le spun tot ce simt. Sunt singurele persoane care ma inteleg cu adevarat.

            Pe drum ma napadesc iar gandurile cu tata. Cine este ? De ce mama nu vrea sa imi spuna nimic despre el? Sunt sute de intrebari la care va trebui sa gasesc singura raspunsul. Vad zilnic fetite cu tatii de mana prin parc si ma simt foarte urat pentru ca eu nu am nicio amintire asemanatoare. Chiar acum o fetita sta cu tatal ei pe prima banca din parc. Niste lacrimi fierbinti se ivesc la ochii mei negri. Iar! Insa dispar imediat cand ii vad pe prietenii mei razand.

-Ce faceti copii? intreb eu incercand sa imi sterg lacrimile.

-Iar plangi! Opreste-te odata! Vei vedea ca o sa te ajutam sa iti gasesti tatal. imi spune Max.

             Max este sensibilul grupului, desi este baiat pot spune ca el e ,,cea mai buna prietena a mea''.

-Aham...Are dreptate. Nu mai plande Milka mea!

               Anne, in schimb, nu e sentimentala si ea ma apara mereu in fata acelora care se iau de mine. Ea e ,,cel mai bun prieten al meu'' si e si sora/fratele meu.

-Aveti dreptate! Sa uitam asta...Haideti la scoala ca intarziem!

                Si am spre scoala vorbid despre chestiile noastre, razand foarte zgomotos si glumind pe seama ciudatilor din liceu. Nici noi nu suntem departe de ei dar totusi... . Cand te distrezi, timpul trece repede asa ca am ajuns la scoala. Dintr-o data, ma trezesc pe jos, cu cartile toate imprastiate langa mine, iar in fata mea era....

Hey! Am pus primul capitol din poveste si chiar as vrea sa aflu o parere de-a voastra. Nu conteaza daca e pozitiva sau negativa.

PS: In poza este tinuta lui Lili ( M-am gandit ca nu are sens sa va mai descriu cu ce e imbracata, asa ca va arat.)

Multumesc frumos!<3