Suflet negru

Hope

   În primul meu an în noul oraş, mi-am petrecut timpul citind şi făcându-mi temele. La finalul clasei a VII-a, mama m-a întrebat la ce profil aş vrea să dau pentru liceu. Pe atunci nu aveam nici o altă pasiune 'nafara de cea pentru literatură, aşa că ea îmi propusese să mă gândesc la filologie. Nu am băgat-o prea mult în seama, întrucât nu aveam de gând să mă las influenţată de părerile unei femei sobre de mai bine de jumătate de an, însă nici nu mă vedeam în faţa unui calculator, învăţând multă matematică, sau studiind din greu pentru testele de biologie.

   Era sfârşitul lui mai, adică sfârşitul şcolii şi totodată perioada aceea din an când vremea e numai bună, nici prea cald, nici prea frig. Într-una din acele dimineţi, îmi era foame, iar mama încă nu venise de la petrecerile-femeilor-sobre, aşadar nu aveam încă mâncare comestibilă. Mi-am luat la repezeală o pereche de blugi negri şi un maieu mai larg, bocancii mei negri de iarnă în picioare şi cu părul puţin cam ciufulit, am ieşit pe jumătate moartă din apartament.

Pe atunci încă nu-i dădeam noului oraş o şansă adevărată. Nu vedeam în el un loc unde m-aş putea distra, un loc unde m-aş putea relaxa sau un loc în care mi-aş creea prea multe amintiri. Viaţa mea era destul de monotonă, cu oameni ce se holbau la mine din cauza stilului meu prea diferit de al lor, din cauza muzicii care-mi plăcea, din cauza pasiunii mele pentru lectură. La începutul clasei a VII-a, diriginta mea, profesoară de limba română, nu mă plăcea. Nu îi plăcea faptul că părul meu e pe jumătate verde, nu-i plăcea că hainele mele îşi pierdeau tot mai mult din culoare, iar începând cu semestrul doi, cam de când am cunoscut Rock-ul, nu-i conveneau nici tricourile mele cu trupe. Acasă scriam, scriam foarte mult. Scriam aproape la fel de mult pe cât citeam, căci vocabularul şi imaginaţia mi se îmbogăţeau, iar eu aveam nevoie să mă descarc. Diriginta nu aflase asta până aproape la finalul semestrului doi, când m-am decis să o întreb ce părere are despre una din compunerile mele. I-am lăsat-o vreo două zile, iar când mi-a dat-o înapoi, m-a felicitat şi şi-a cerut iertare pentru comportamentul ei faţă de mine.

   Magazinul era la cinci minute distanţă de mine, un minimarket destul de cunoscut şi mare, după părerea mea. Am intrat înăuntru şi deşi era doar ora opt dimineaţa, era destul de plin. Oamenii îşi întorceau capetele după fata în bocanci de iarnă, care bineînţeles că eram eu. Am luat de pe raft o pungă de pufuleţi cu alune şi am mers spre raionul cu lactate. Ajunsă acolo, întoarsă cu spatele la mine, era o fată ce nu părea cu mult mai mare. M-am oprit la câţiva metri de ea şi îi priveam spatele, cu părul lung şi drept, vopsit tot într-un crem-rozaliu. Contrastul dintre părul ei deschis şi hainele ei negre era fascinant, întrucât m-aş fi putut uita la ea o viaţă. Doar stăteam acolo, uitând complet de laptele ce voiam să-l cumpăr. Când s-a întors cu faţa spre mine şi m-a surprins holbandu-mă la ea, am simţit cu roşesc, însă ea nu s-a încruntat sau nu m-a înjurat cum probabil aş fi făcut-o eu, în schimb, şi-a înclinat capul într-o parte şi m-a măsurat din priviri. Voiam să o salut, sau măcar să-i zâmbesc, însă eram încremenită. Nu mă simţeam suficient de bună pentru ea. După câteva secunde mi-a zâmbit, mi-a făcut cu ochiul, s-a întors şi a plecat, lăsându-mă să-i privesc rochia ce i se ridică uşor în spate, rochie ce de fapt , era rochia după care tânjisem atât de mult înainte cu un an.

   Am urmărit-o cu privirea până ce a dispărut după un raion şi mi-am continuat cumpărăturile.

   Am luat o cutie cu lapte şi am mers să plătesc. Ieşită din magazin, m-am uitat în toate direcţiile, însă fata dispăruse. Nu aveam de gând să o mai caut vreodată şi nici nu aveam de gând să mă gândesc la ea.

   Mi-am verificat ceasul şi am plecat acasă. Pe drum, mă gândeam din nou la stele, la lună şi la soare. La tot Universul şi la cum el nu mi-a dat nici un semn cum că m-ar recunoaşte, deşi nu ştiam ce semn aşteptam de fapt. Am oftat cum o făceam mereu după ce-mi dădeam seama ce patetică sunt, şi am deschis uşa blocului. Am urcat cele două etaje, apoi am deschis uşa. Mama încă nu apăru-se, aşa că mi-am luat o cană şi mi-am turnat lapte. Mi-am desfăcut şi pachetul cu pufuleţi, iar acela fusese micul meu dejun.