În Grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu este o poezie de inspiraţie religioasă, autorul fiind inclus de G. Călinescu1 în gruparea Ortodoxiştii-Iconografia mistică. Doctrina miracolului, alături de Nichifor Crainic. Poezia face parte din volumul Părgă.
Poem iconografic, în Grădina Ghetsemani seinspiră din motivul biblic al Rugăciunii lui Iisus pe Muntele Măslinilor, după Cina cea de taină. Scena este relatată în Evangheliile după Matei, Marcu, Luca şi înfăţişată în icoanele bisericii creştine.Poetul reţine zbuciumul interior: „Şi fiind în zbucium, mai cu stăruinţă Se ruga. Şi sudoarea Lui s-a făcut ca nişte picături de sânge ce cad pe pămănf (Luca, 22:44), dar deplasează accentul dinspre componenta divină spre omenescul suferinţei.
Tema poeziei o reprezintă ruga lui Iisus.Fiind o poezie de inspiraţie religioasă (iconografică), aparţine lirismului obiectiv, prin absenţa mărcilor lexicale ale prezenţei eului liric, dar gradarea intensităţii suferinţei este marcată prin punctele de suspensie şi propoziţia exclamativă.
Titlul nu fixează doar cadrul fizic al rugăciunii, ci denumeşte spaţiul sacru cu semnificaţie în plan spiritual: locul purificării lui Iisus de patimi, prin virtuţi.
Compoziţional, poezia este alcătuită din patru strofe cu caracter descriptiv. Primele trei strofe surprind planul subiectiv, starea sufletească a lui Iisus, iar ultima amplifică suferinţa, care se răsfrânge asupra planului exterior, al naturii.
Prima strofa redă împotrivirea Omului în faţa destinului, într-o formulare lapidară în incipit: „Isus lupta cu soarta şi nu primea paharul..". Postura christică este tragică prin omenescul ei: „Căzutpe brânci în iarbă se-mpotrivea întruna".Verbele: lupta, nu primea, se-mpotriuea exprimă refuzul asumării unui destin implacabil, în clipa de ezitare a Fiului lui Dumnezeu. Gestul îngenuncherii nu este al unui învins, ci al rugăciunii (invocarea divinităţii şi asceza spirituală). Contrastul cromatic roşu-alb realizat prin metafore, pune în evidenţă zbuciumul sufletesc şi condiţia duală: „sudori de sânge" (trupescul, suferinţa fizică), „chipu-i alb ca varuV (chipul hieratic, componenta spirituală). Legătura terestru-ceresc este sugerată prin versul: „Şi-amarnica-i strigare stârnea în slăvi furtuna".
Strofele a doua şi a treia constituie a doua secvenţă poetică, realizată în jurul metaforei-simbol „grozava cupă". Vagul religios2 persistă şi în strofa a doua, iniţial, „soarta", aici, „o mână nendurată". Dramatismul este sugerat de valoarea de superlativ stilistic a epitetelor: „mană nendurată", „grozava cupă", iar rezistenţa la ispitire (cale a purificării spirituale), prin epitetele „sete uriaşă", „infama băutură". Rezistenţa la ispitire implică suferinţa în plan fiziologic şi sufletesc: „Şi-o sete uriaşă sta sufletul să~i rupă...".
Oximoronul relevă interiorizarea, trecerea la o altă etapă a purificării de patimi, de la lupta cu lumea la lupta cu şinele: „în apa ei verzuie jucau sterlici de miere/ Şi sub veninul groaznic simţea că e dulceaţă...". Versurile reiau imaginea infamei băuturi a ispitirii, sub forma jocului aparenţă-esenţă, bene-fic-malefic. Imaginea artistică ,fălcile-ncleştăndu-şi exprimă gestul de refuz al jocului duplicitar, halucinant. Versul „Bătându-se cu moartea, uitase de viaţă" concentrează sensul luptei christice: moartea trupului - viaţa de apoi.
Strofa a patra constituie ultima secvenţă poetică, proiecţia suferinţei interioare asupra cadrului natural. Se utilizează personificarea şi hiperbola pentru descrierea elementelor decorului: „Deasupra, fără tihnă, se frământau măslinii,/ Păreau că vor să fugă din loc, să nu~l mai vadă...". Imaginea apocaliptică este sugerată prin sintagma „vraiştea grădinii. Mesagerii divini, îngerii, nu însoţesc în mod explicit zbaterea omului, dar se remarcă metafora „bătăi de aripi care susţineambiguitatea limbajului poetic: îngerii mântuirii sau îngerul morţii. Ultimul vers, „Şi uliii de seară dau roate după pradă", întăreşte sugestia morţii/ imaginea, thanatosului prin: simbolul „uliii, simbolistica temporală: „de seară" şi aceea a gestului: „dau roate după pradă".
Nivelul morfosintactic
- verbe la timpul imperfect, modul indicativ sau la modul gerunziu - valoarea durativă a acţiunilor;
- expresivitatea adjectivului cu rol de superlativ absolut expresiv (de exemplu:„amamica-i strigare", „grozava upă, „veninul groaznid); adjective fără grad de comparaţie {„sete uriaşă", „cu ultima putere");
- rolul expresiv al adverbului: întruna (sens iterativ); deasupra (proiecţie cosmică a suferinţei);
- conjuncţia adversativă dar, în strofele a Ii-a şi a IlI-a - susţine ideea împotrivirii, a rezistenţei la ispită;
- topica afectivă (inversiuni şi dislocări sintactice) -evidenţiază opţiunea poetică.
Nivelul lexico-semantic
- prezenţa unor regionalisme: „sterlicf; expresii populare: „pe brăncf, „fără tihnă" ~ intensificarea dramatismului;
- terminologia abstractă, lexicul împrumutat din sfera cosmicului şi a naturii este organizat „ca forme sensibile le cunoaşterii (Ştefan Munteanu);
- câmpul semantic al paharului: „grozava cupă", „infama băutură", „apa ei verzuie";
- opoziţia venin - dulceaţă - relevă ispitirea;
- sens denotativ/ sensuri conotative, limbajul metaforic - cuvântul poetic nuînseamnă, ci sugerează.
Nivelul stilistic
- puternicul imagism realizat prin cultivarea epitetului, adesea în inversiune, a metaforei-simbol, a oximoronului.
Nivelul fonetic şi prozodic
- pauzele marcate de punctele de suspensie -intensificarea suferinţei;
- conservarea prozodiei clasice;
- patru catrene; măsura versurilor: 14 silabe; ritm iambic; rimă încrucişată.
CONCLUZIA
În Grădina Ghetsemani de Vasile Voiculescu este o poezie de tip tradiţionalist prin inspiraţia religioasă (poezie iconografică), coordonantă a spiritualităţii româneşti. La nivel formal, se observă conservarea prozodiei clasice
