do they know you project

One

   “Liceul Maxwell. La prima vedere, o adunătură de rataţi care au ca lider o fată frumoasă, bogată şi arogantă. Defapt, liceul e o adunătură de directionere obsedate, care au ca lider o (cică) viitoare doamnă Styles. Sinceră să fiu, nu prea e o mare diferenţă între prima variantă şi a doua, dar am preferat să nu fiu cauza unui trend ,,Directioners AreNotLosers” pe minunatul twitter (sau mai bine spus twittah). Îmi ajunge trend-ul ,,DoTheyKnowYouProject IsAnInfamy”. Mă face mândră de mine şi de site-ul meu. Defapt, sunt mândră că am pus piciorul în prag.”

   Uşa liceului fu deschisă de Ronnie Kole, iar privirile tuturor fu aţintite asupra ei. Cu laptop-ul în mână şi cu geanta atârnată de umăr, înaintă printre fete, nedând importanţă privirilor. Multe erau priviri pline de ură şi dispreţ, venite, desigur, de la fanele dedicate alte trupei de băieţi, dar existau şi priviri de admiraţie, deşi mai puţine. După ce s-a împins prin gloata de directionere de pe hol, reuşi să iasă.

   “Fetele astea sunt mai rău decât ţaţele din piaţă. Se hrănesc cu scandaluri, mai rău decât papparazzi. Aseară a fost VMA. Puteam să bag mâna în foc că azi vor purta discuţii inteligente pe această temă, mai ales că au aflat că şi trupa The Wanted a fost la decernarea premiilor. Şi când te gândeşti că apărătoarele astea erau îndrăgostite lulea de Nathan Sykes...”

   Totuşi, la finalul glotei de directionere o aştepta regina Styles. Cu o glotă de dedicate în spate, cu mâinile în şold şi cu o privire tăioasă, făcu un pas spre Ronnie.

   - Pot ştii şi eu cine te crezi de comentezi de fandom-ul nostru? întrebă Velma, tăios.

   - Una dintre milioanele de persoane săturate de fandom-ul vostru, răspunse pe acelaşi ton şatena.

   - Uite, Kole, spuse ameninţator Velma, apropiindu-se de Ronnie, tu eşti un nimic. Nu ai dreptul să comentezi sau să-ţi exprimi părerea. Nimeni nu va asculta o fraieră ca tine.

   - Şi totuşi, într-o singură zi, proiectul Do They Know You a adunat 1069 de membri, îi răspunse arogantă Ronnie. ,,Harry e cu voi”, adăugă, făcând două ghimilmele în aer.

   Îi întoarse spatele, apoi merse către sala de clasă, sub privirile şocate ale celorlalţi elevi şi urmărită de înjurăturile Velmei. În scurt timp, profesoara de psihologie, care este şi diriginta clasei, îşi făcu apariţia în învechita sa rochie în carouri.

   “ Se pare că şi adulţii au obsesii. Clar profesoara mea de psihologie are o obsesie cu carourile. Deja le-am auzit pe clonele Velmei discutând despre posibilitatea ca doamna Clark să fie directioner, iar favoritul ei să fie Liam. Scuteşte-mă, creier fără minte. Dacă puşcăriaşii port dungi, asta nu înseamnă că sunt fani Louis Tomlinson! “

   - Ei bine, având în vedere că suntem foarte înaintaţi cu materia, ora asta va fi una de dirigenţie, spuse doamna Clark, aşezându-şi geanta pe birou şi trântindu-se zgomotos pe scaun. Ia spuneţi, despre ce vreţi să discutăm.

   O mână se flutură în aer, toţi recunoscând lacul de unghii scump al reginei.

   - Spune, Velma, îi dădu voie doamna Clark.

   - Eu cred, începu blonda ridicându-se ţanţoş în picioare, că ar trebui să vorbim despre ceea ce ne place. Cu siguranţă ne-ar apropia ca şi colectiv.

   - Foarte bună idee, Velma, o felicită diriginta. Ce zici să începi tu?

   - Sigur, răspunse Velma, dându-şi cu o mânâ prin par în felul specific. Eu adoooor o trupă britanico-irlandeză. Sunt un exemplu al muncii, al talentului şi al binevoinţei.

   ,, Iar voi sunteţi un exemplu al distrugerii exemplului de muncă, talent şi binevoinţă”

   - Foarte interesant, Velma. Te felicit pentru felul în care i-ai prezentat, spuse doamna Clark.

   “ Trebuie să recunosc că pupincurismul doamnei Clark e unic. Cred că e rezultatul genţii Prada primită de ziua ei de la Velma. ”

   Ronnie ridică o mână şi, după ce doamna Clark îi dădu acordul de a vorbi, şatena se ridică în picioare.

   - Eu adooor, începu ea, imitând-o pe Velma, să scriu pe blog-ul meu. Mă relaxează, iar opiniile mele sunt împărtăşite cu alte 1069 de persoane, doamnă Clark.

   - Foarte interesant, Ronnie, spuse zâmbitoare doamna Clark. Altcineva?

   Ronnie se aşeză pe scaun, zâmbind satisfăcută. În spatele ei, cineva era pe cale să izbucnească.

   - Fraiero, şopti Velma.

   - Botoxato,  îi răspunse Ronnie, cu zâmbetul pe buze.