Jocul iubirii

Capitolul 2

Îmi închid valiza și după ce îi trag fermoarul zâmbesc larg, așezându-mi mâinile pe materialul rugos și imaginându-mă pe plaja Venice. Am așteptat atât de mult vacanța asta și acum, că pot să îi simt mirosul, trebuie să mă asigur că nimeni și nimic nu o să o distrugă. Mai ales tatăl meu cel ignorant. Și trebuie să plec de aici înainte ca el să afle ce am făcut și să mă închidă într-un turn. La propriu, pentru că Roy Ashford e destul de nebun cât să facă asta.

Azi dimineață tocmai mi-am confirmat locul la Arhitectură și, chiar dacă o să dureze cel puțin două luni până când tata o să afle, tot am teama că poate să vină oricând și să se comporte ca un buldozer. Dar partea bună e că o să am timp suficient să îmi pregătesc discursul, să găsesc motivele potrivite să îl fac să își înghită argumentele și să mă lase să urmez ceea ce îmi doresc. Sper din tot sufletul asta.

Telefonul meu începe să sune și mă întind peste geamantan ca să îl apuc, iar numele lui Tammy îmi face zâmbetul și mai larg.

— Cineva e tare nerăbdător pentru excursia vieții sale, nu?

— Nu am închis un ochi toată noaptea, chițăie de fericire. Am ajuns să am trei valize și sper să nu fiu dată afară de la compania aeriană. Mai am puțin și îmi înrămez biletele alea de avion.

Chicotesc și mă uit la propriul meu tichet, mândră de mine pentru că am putut să îl conving pe tata să mă lase cu avionul comercial și să și-l bage pe cel privat direct în fund.

— Trebuie să mă duc să îmi iau și rochia de la curățat. Pot să vin după tablou când termin?

O, nu! Am uitat complet de ziua Emmei Morgan și de cadoul pe care Tammy m-a rugat să îl pregătesc pentru ea.

— Liv? Mai ești acolo? Nu ai uitat, nu?

Îmi e frică să îmi deschid gura și știu că o să mă îngroape la zece metri sub pământ dacă află cât de idioată sunt.

— Te implor, ai milă! o rog cu o șoaptă disperată.

Fug la fereastră și observ că șoferul mamei încă e acasă, iar ea, probabil, își termină cafeaua în salon. Dacă încep să alerg chiar acum, înseamnă că mai am o șansă să trăiesc.

— Ticăloasă afurisită ce ești! izbucnește imediat. Dacă nu ai tabloul ăla în două ore, când vin la tine, o să te vopsesc și apoi o să te rad în cap, Olivia, mă amenință.

Îmi iau rapid papucii de casă în picioare și nu mai apuc să trag și halatul pe mine, pierzându-mi orice concentrare cu urletele lui Tammy în urechea mea. Deschid ușa și ies în grabă pe hol, încercând să ajung la parter cât mai repede și să scap cu viață. Chiar nu e bine să o enervezi pe Tamara Morgan, iar eu și Corey ne-am convins de acest aspect de-a lungul anilor.

— Aș prefera să îmi păstrez părul intact pentru că mă mândresc cu el, bolborosesc.

— Nu și după ce o să termin eu cu tine, continuă să țipe la mine.

Mă prind de balustrada scărilor și încerc să îmi opresc avântul, să nu mă împiedic și să mă rostogolesc ca o minge până la parterul casei.

— O să trec pe la galerie și o să îl pun pe Stuart în carne și oase să îl livreze direct la tine acasă.

Asistentul mamei e o bomboană de om, dar știu că o să trebuiască să îl conving și pe el ca să îmi facă acest favor. Intru în salon și văd cana de cafea a mamei, tableta și scaunul gol.