Căpitanul Mike

Capitolul 1

Acum mult timp în urma a existat o creatură care putea îndeplini o dorință stăpânului său. Da, asa e..e vorba de peștișorul auriu. Pe atunci eram un băiat foarte ambițios și cu vise marețe, idealuri greu de atins. Am călătorit la Polul Sud, locul de baștină al peștișorului. Am acostat corabia pe o bucată întinsă de uscat. Am rămas surprins de asta, știind că în acel loc ar trebui sa găsesc doar ghețari. După ce am pus piciorul pe acea întindere de uscat am realizat că...NU ERA ALTCEVA DECÂT EXCREMENTUL UNEI CREATURI STUPIDE!
-LA NAIBA! cum pot exista niște  creaturi atât de idioate? mă întrebam eu. Eram furios și deprimat.
-Oh, nu mă așteptam ca o maimuță să își facă apariția pe aici, se aude o voce din apropiere. Era fără îndoială cel mai mare pește pe care l-am văzut...de fapt imaginat.. Era mult mai mare decât o corabie. Nu era timpul sa mă gândesc la asta. Trebuia sa actionez! In felul meu!
-Pe cine faci tu maimuță, dolofanule? strig eu cat pot de tare. Ce?! Și voi ați fi facut la fel.
-Sunt un om si am venit aici să-l găsesc pe peștișorul de aur.
-Ințeleg. Ei bine, se pare ca s-au încheiat aici căutările. Eu sunt peștișorul de aur alias Gold Fish.
-Cred că glumești...peștișorul nu ar trebui sa fie..nu știu..un peștișor. Tu ai câteva tone, nerodule! Și unde îți sunt solzii auriți?! țip eu impacientat.
-Cine a spus asta? întreabă el nedumerit. Nu țin minte să fi intrat in contact cu o creatură umana de secole, pe când eram doar un pui.
-Ah..păi..și ce ai de spus in legătură cu solzii, ha?
-Nu se potrivesc cu anotimpul, prostuțule. Acum e iarna deci ii port pe cei argintii. Amintiți-vă cea mai tâmpă față pe care ati vazut-o vreodată. Acum imaginați-vă una și mai și. Da, așa arăta fața mea.
-In fine..vreau să îmi indeplinești o dorință.
-Spune-mi ceva ce nu știu, răspunse peștișorul chicotind.
-O sa te omor daca nu termini cu glumele astea. Dorința mea este sa fiu nemuritor.
-Nu o pot îndeplini.
-De ce?! E o dorinta. Tu indeplinesti dorinte, deci...
-E peste puterile mele. Altceva?
-Nu ești prea folositor, nu?Atunci...îmi doresc sa devin cel mai mare și mai puternic aventurier al tuturor timpurilor! ii spun eu cu multa hotărâre.
-Dorința ta îmi este poruncă, dar ai grijă! Nimeni nu poate păstra un titlu așa de important! Spunând acestea, peștișorul de aur dispare lăsând în urmă o dâră argintie.
-Wow, bunicule! Chiar asa a fost? intreaba Maria entuziasmata.Maria este nepoata lui Carol de 8 ani.
-Da, draga mea! Eu si echipajul meu suntem dovada vie, spuse bunicul Carol. Tu, Michael, de ce nu zici nimic?
   Michael este fratele mai mare al Mariei si nepotul lui Carol. La varsta lui de numai 12 ani, Mike este foarte inteligent si are o imaginatie bogata. Cand i-a fost adresata întrebarea, el statea ghemuit pe jos scrutand podeaua cu privirea. Isi îndreaptă spatele si uitandu-se in ochii bătrânului spune:
-Bunicule, am mai auzit povestea si acum doi ani când ne-ai vizitat. Dar acum, simt ceva diferit..
-Ce anume, dragul meu, Mickey?
-Vreau sa iti iau titlul si sa devin cunoscut in toata lumea!! striga Mike zâmbind. Carol a facut ochi mari, fiind surprins de acest răspuns.
-Hahaha! Prea bine. Incepeam sa cred ca nu voi avea niciodată un rival pe masura, raspunde bunicul celor doi râzând.
-Vei vedea tu, bătrâne!
-Nu vorbi asa cu bunicul, striga Maria!
-E in regula, draga mea! La vâsta lui eram mult mai rău. Michael, spune-mi cum ai de gând sa devii mai puternic decât mine!
-Pai, nu stiu..chiar daca nu ma pricep sa manuiesc nicio arma o sa găsesc o cale!
-Foarte bine! Copii, era sa uit. Am o supriza pentru voi.
-Ceee?! intrebara copii in acelasi timp.
-Tie, Maria, ti-am adus niste rochii primite de la o printesa de varsta ta.Carol deschise un cufar mare plin cu rochii de toate felurile si culorile. In Ochii Mariei se vedea bucuria.
-Multumesc mult, bunicule! Te iubesc! spune fetita strangandu-l in brate.
-Iar tie, Michael, ti-am adus un jurnal. Carol scoate din buzunarul hainei sale jurnalul. Aici sunt toate aventurile mele si pe lângă ele vei mai găsi cate ceva.
-Asta e nemaipomenit! Chiar mi-l dai mie? intreaba băiatul cu sclipire in ochi.
-Desigur! Te rog sa inveti din el si sa nu îmi repeti greselile!
-Greselile? Ce greseli ai putea sa faci tu? Esti cel mai cunoscut si mai respectat om..
-Oricine face greseli, fiule..uneori care nu pot fi rascumparate. O lacrima i se prelinge din ochiul drept si aluneca pe obraz. Acum, copii, trebuie sa plec si sa mă întâlnesc si cu parintii vostri.
-Dar de ce nu mai ramai? intreaba Maria cu tristete in glas. Niciodată nu ai timp sa stai cu noi..
-O sa intelegi când o sa cresti mai mare, draga mea!
-Bunicule.. scanceste Mike.
-E in regula, copii. O sa ne vedem din nou. Promit. Copiii se napustesc la gatul bătrânului, imbratisandu-l cu multa dragoste.
-E timpul sa plec, spuse Carol, uitandu-se la ceas. Va iubesc pe amândoi! La revedere!
-La revedere, bunicule! raspunde Maria.
-La revedere, bătrâne! O sa te depasesc intr-o zi! Iti promit! zice Mike cu un zâmbet larg.
-Sunt convins.
Carol iese pe usa, uitandu-se la cei doi ingerasi care stăteau in dreptul ei. Ii iubea pe amândoi si îl durea fiindca trebuia sa plece. Dar asa trebuia sa fie. El a ales viata de pirat si nu regreta nimic. Bătrânul se indrepta cu repeziciune spre port unde urma sa se intalnesca cu parintii celor doi, Nicholas si Elena. Carol, desi avea 70 de ani, arata ca de 50. Avea o statura inalta si ochi plini de viata. Barba si parul alb ii dădeau un aer de intelept. In ciuda faptului ca era pirat, îmbrăcămintea lui arata ca a unui gentleman. Costum negru in dungi, vesta, camasa alba si un palton lung si gri. Pe cap purta o pălărie neagra ornata cu o pana de aceeasi culoare. Ochii turcoaz ce cuceriseră multe inimi in timp străluceau in noapte. La brau purta o sabie lunga si subtire si doua revolvere. Era pregătit pentru un eventual atac ce l-ar fi împiedicat sa nu ajungă in port.