Edward's POV
Pentru prima dată în 18 ani,ajung înaintea tuturor.Știu că sună copilărește,dar mă simt foarte bine.O ajut pe mama cu bagajul și îmi aprind o țigară:
-Știi că nu-mi place! mă mustră mama.
-Fac rahatul ăsta pentru tine,zic și arăt clădirea unde voi sta următoarele 7 zile.Așa că o nenorocită de țigară nu ar trebui să te supere cu nimic!
Deschide gura,dar nu zice nimic.Deși aproape că am terminat țigara, o sting și o iau în brațe.
-Scuze,mamă! Știi cum sunt.Doar nu băga în seamă ce am spus.
Nu merită să mă comport așa.Ea nu.Ceilalți aleg ei.Nu este vina ei că am devenit un stricat.O recunosc,dar nu voi schimba nimic.Nu am un motiv și nici nu cred că voi avea vreodată.
-Controlează-te! Măcar atât poți face!
-Ok! spun mințind.Nu este ok deloc,dar mai bine o las așa.
-Bună ziua! aud o voce.Mă întorc și văd o femeie scundă,cu părul ca focul și ochii de un verde pătrunzător,apoi pe cineva ieșind de la locul pasagerului.Melissa...
-Bună ziua! le zâmbi mama.
Melissa se uită la mine,apoi se duse să-și ia bagajul.Știam că nu va saluta.
-Bună ziua,doamnă Collins! zâmbește Melissa.
Rectific: numai pe mine nu mă salută.
-Tu trebuie să fii Edward! îmi spune femeia cu un zâmbet cald.
-Singurul și unicul.
-Ed...
-Stați calmă! îi spune femeia mamei.Are dreptate,nu?
Este așa de diferită față de Melissa.Sau nu.Era și ea odată mereu cu zâmbetul pe buze.Uneori îmi pare rău să o văd așa,dar nu este vina mea că o iubesc pe Bella.Inimă o spune.Vine și ea spre noi și mă uit mai bine la ea.Ca de obicei,arată minunat.Niciodată nu am negat asta.De ce îmi pasă atât de mult? Mereu o tachinez și așa va fi mereu,deci mai bine aș înceta cu prostiile astea.
-Sper că ți-ai luat multe de lucru,o să fii cam singură 7 zile!
-Edward! comentă mama.Melissa își ridică privirea spre mine și începe să zâmbească trist.
-Da,cred ca o să am cel mai plin bagaj...
Din nou,știam că va răspunde așa.Numai când este Bella se dezlănțuie fiara din ea.O latură care ar trebui să o aibă și cu mine e doar cu mine.Păcat ca nu e așa,nu?
-Iubi! o aud pe Bella și încep să zâmbesc.Îmi sare în brațe și mă sărută.
-Nu pot să cred că ai mei au semnat porcăriile alea! Măcar ne avem unul pe altul! Dar sărăcuța de Melissa...spune și începem să râdem.
Intr-un final au ajuns și psihologii.Au mai discutat cu părinții noștri și după asta,am urcat spre apartament.Au închis ușă și uite așa,7 zile ne descurcam cu ce avem.
-Acum valea de aici,drăguța! Edward e al meu! zice Bella și mă sărută.
Mellisa's POV
Am fugit spre o cameră și n-am închis acolo.Nu mai aveam ce să fac,lacrimile deja curgeau pe obrajii mei.De ce? De ce el? Vreau să zâmbesc,vreau să râd,să mă bucur de viață la maxim,dar cum să fac asta când iubirea vieții mele nu va fi niciodată la meu? Afară erau prietenii mei care sunt medicamentul ce mă ajuta să uit,măcar cât sunt alături de ei.Însă aici,închisă cu cei care au reușit să mă distrugă până la ultima bucățică? Cad în genunchi îmbrățișându-mi suferința.De ce nu mor odată?
