Don't talk [Ashton Irwin ff.]

Capitolul 2

Stateam in tacere, paralizat. Doi ochi albastrii se plimbau de colo-colo, negasindu-si un punct fix.

-Domnisoara Levile, trebuia sa fii aici acum 10 minute. Ce a durat atat? Credeam ca nu mai vi. Am chemat deja pe altcineva.

Atunci si-a intors privirea dinnou spre mine. Era frumoasa. Doamne, era chiar frumoasa. Avea parul negru ca taciunele, o piele palida si niste ochi sclipitori, albastrii. Nu a durat mult pana sa isi mute privirea. 

-Imi cer scuze.

-Copii din zilele de azi, ai crede ca la cata tehnologie au, ar putea sa isi calculeze timpul de ajuns la scoala. a spus, corectie: a gandit, psiholoaga.

Ea se uita in pamant, in timp ce isi tragea nebuneste de manecile camasii prea largi pe care o purta. Parea sa nu aibe stare. Ori dadea frenetic din picior, ori si plimba ochii peste tot, ori isi impletea si trosnea degetele.

-Doamne, a inceput iar. Chiar nu are de gand sa se potoleasca!

-Am sa astept pe hol atunci.

-Chiar te rog! Vreau sa aflu... insa nu am mai fost atent la gandurile femeii, eram absorbit de ea. De linistea ei, de miscarile ei fine, abia auzite, de parul ei lung... de liniste.

Nu auzeam nimic.

M-sm incruntat exact in momentul in car ea se uita cu ochi mari la mine. Parea speriata. De ce? Nu i-am facut nimic. Sau cel putin eu asa tin minte...

S-a intors grabita, gata sa plece. Mana ei tinea strans clanta in momentul in care m-am ridicat de pe scaun.

-Poti sa ramai. Terminasem oricum.

M-am apropiat de usa, iar ea s-a dat inapoi rapid. Ca si cum o ardeam. Ca si cum as fi putut sa o ranesc. Ma crede si ea vreun ciudat, asta e sigur. I-am mai prins inca o data privirea de gheata, inainte sa deschid usa cabinetului si sa ies fara nici un sunet.

Iesit pe hol, eu eram singurul care mai misuna prin cladirea cea veche si rece. Am mers incet, nu aveam de ce sa ma grabesc. Aveam o scuza, in orice caz.

Peretii pareau extraordinar de mari acum, cand nu mai era nimeni care sa ii blocheze cu umbrele lor murdare. 

Nu stiu ce s-a intamplat ieri, si cu siguranta nu vreau si nici nu am nevoie sa stiu. 

Mereu mi se intampla scene de genul, cel putin acasa si cel putin o data pe luna. De fapt, obisnuiau sa fie o data pe luna, acum parea sa fie in fiecare zi. Si ma ingrozea faptul ca se putea intampla ceva la scoala. Ceva mult mai grav decat ceea ce deja se intamplase. Si partea proasta este ca, eu niciodata nu stiu cu siguranta ce se intampla. Pana si Carter m-a vazut de cateva ori. A crezut ca sunt nebun, insa nu m-a dus la un medic sau la un psiholog, slava Domnului! 

Se poate intampla oricand, oricum si oriunde. Este imprevizibil si este de neoprit. Si nu inteleg, dar nici ca as vrea.

Si acum ca merg pe coridoarele astea singur, cand mintea imi poate sta libera, inafara problemelor si replicilor oamenilor straini, imi bat capul cu propriile probleme si replici pe care as fi putut sa le spun, dar nu o fac. Totul sta in mana mea, dar eu decid sa il las asa cum este. De ce?

Am facut dreapta pe un coridor cand cineva mi-a strigat numele.

-Ashton!

M-am oprit din mers. Mi-am intors capul cat se putea de incet, doar pentru a vedea coridorul gol.

-Ashton!

Tipatul parea moale, scos cu forta, pe sfarsite. Fara puteri. Am facut cativa pasi in fata. Nimic. Inca cativa pasi. Un sunet de metal imi umplu urechile. M-am intors panicat cu fata spre holul din care tocmai venisem. O umbra care devenea din ce in ce mai mare aparea la doar cativa metrii de mine. Parea mare, de barbat.

Am facut cativa pasi grabiti inapoi, dupa care am inceput sa o iau la fuga. Si fugeam, Doamne, fugeam cat ma tineau picioarele. Panica isi pusese amprenta pe mine si eram terifiat de ce se putea intampla. 

Mai facusem o dreapta pe un alt coridor. M-am oprit la capatul lui. Becurile incepeau sa se arda una cate una, incet si cu precizie, nelipsind nici macar una singura. Incepusem sa ma dau rapid din maini, creand un mic curent de are lanaga fata mea.

M-am intors pe calcai si am portnit-o inca o data la fuga. Am trecut pe langa clase tacute, bai silentioase. Nimeni in jur. Nici o fiinta umana. Nimic.

Incepeam sa imi pierd mintile.

Trebuie sa fie cineva aici, trebuie! Nu are cum sa se fi evaporat toti! trebuie sa aud un gand! Ceva! Pe oricine! 

-Ashton! am auzit tipatul si fara nici macar cel mai mic gand, am inceput spre locul tintei.

-Ashton!  tipatul de venea din ce in ce mai puternic, dar fara nimeni in jur.

Mi-am intors capul pentru a privi in spate, in timp ce continuam sa alerg, cu ghiozdanul alunecandu-mi constant de pe umar si cu parul care nu se oprea din a-mi intra in ochi.

O umbra neagra la capatul holului. Un sunet de metal frecat de gresie.

Ma lovisem de ceva. Cazusem pe jos, insa am reusit sa ma ridic in timp record. Adrenalina imi urcase pana in cap, o simteam in vene si pana in puls. 

In fata mea statea un ingrijitor al liceului, scarbit, speriat si alert de prezenta mea. Probabil ca ma crede si el nebun. Adica, vreau sa spun, cine nu o face?

Sunet. Metal. Gresie. Mi-am intors privirea. Umbra era mult mai mare si continua sa se mareasca. Nu avea forma, se misca in toate directiile. Nu era normal.

-Fugi! am strigat catre ingrijitor, apoi mi-am pornit picioarele cat de repede am putut. 

Reusisem sa mai dau un colt spre un alt coridor inate sa ma prabusesc pe jos. Eram obosit, eram praf. Aveam nevoie de timp sa imi prind la loc respiratia fierbinet si intretaiata. Mi-am lasat corpul sa se prelinga pe un perete, pana ce am simtit comfortul gresiei sub corpul meu epuizat. Imi inchisesem ochii, imi lasasem capul sa se odihneasca pe unul dintre umerii mei.

Un tipat gros m-a facut sa mi deschid intr-o milisecunda. Stateam drept, asezat in tacere pe gresie, cu ochii mariti la maximum. Imi era frica si sa mai respir.

Alte tipete. Altele. Altele. Altele. Altele. Altele...

Apoi, totul s-a prefacut intr-o mate de tacere. M-am ridicat incet in picoare, inca lipit de perete. Imi tineam o mana pe inima care imi batea nebuneste, alata pa manerul rucsacului greu pe care il caram. Abia incepusem sa inspir putin aer bolnav din jur, cand un raset m-a oprit. Dar nu era doar un raset, era nebun, infricosator, ciudat. Avea fluctuatii neomenesti, care imi faceau pielea de gaina. Intepenisem in loc.

-Ashton! m-a strigat inca o data enigmatica voce. 

Apoi a aparut ea.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Scuze ca nu am mai postat de mult, au fost testele predictive la liceu si mda... a trebuit sa invat. Ma voi revansa, promit! (de cate ori am zis eu propozitia asta, pfff). Oricum, chiar as vrea sa incep de luni sa scriu cate un capitol la fiecare poveste (cititi descrierea de pe pagina mea, ca sa intelegeti la ce ma refer). Oh si as vrea sa pun la media poze cu desenele pe care le fac special pentru povesti, dar nu merge si nu stiu de ce. GHHHHHRRR! 

Deci da... ce mai trebuia sa spun?

A da, desigur:

xPacea fie cu voi!x