Genesis Unu - Planeta Damnaților

590 18 15
                                    

Capitolul 0

  Orice paradis își are granițele lui, iar umanitatea și-a descoperit granițele cu mii de ani în urmă. Într-un viitor nu foarte distant, aveam să ne aflăm și limitele. Limita populației pe care planeta mamă o poate susține, limita resurselor sale naturale, limita gradului de poluare – într-un cuvânt, sfârșitul omenirii așa cum o știm de mii de ani. Susținuți de nivelul înalt tehnologic dobândit în timp, ne-am câștigat dreptul să navigăm o fărâmă din univers. Astfel, forțați de împrejurări, călătoriile spațiale ale vietăților cu suflet de om, au ajuns să capete un interes colonizator. Numărul populației extrem de ridicat și resursele naturale aflate într-un episod acut descrescător alarmant, ne-au sporit setea descoperirii unor noi planete care să ne găzduiască.

Anul 2950 a căpătat însemnătate istorică, expediția aeronavei Polaris RT1000 culminând cu descoperirea unui corp ceresc, ce întrunea în mare parte, condițiile necesare pentru a susține viața. Prin unul dintre hublourile aeronavei cosmonauții au fost încântați să observe licăririle timide ale proaspetei planete descoperite. Pe măsură ce s-au apropiat și-a conturat forma sferică, aidoma unui bulgăre aurit. Era o planeta deșert, condițiile de viață fiind, mai mult sau mai puțin, asemănătoare cu cele din deșertul Sahara. Au botezat-o Genesis Unu!

Încercarea de a ateriza a fost un eșec, motivul fiind atmosfera diferită față de cea a Terrei. La fel ca și Pământul, Genesis Unu, era protejată de o barieră naturală împotriva radiațiilor cosmice, dar beneficia și de un scut adițional format din curenți de aer. Între troposferă și stratosferă, pe o lungime de aproximativ trei kilometri, curenții de aer mișcându-se cu viteze uluitoare, făceau imposibilă aterizarea pe suprafața planetei fără avarii. În timp au urmat și alte abordări de aterizare, nave de diverse dimensiuni și capacități încercând să penetreze, fără succes, scutul natural. Practic drumul spre suprafața corpului planetar, era o călătorie cu bilet doar dus, avariile pricinuite aeronavelor de curenții de aer la aterizare făcând imposibilă decolarea.

Mâhnirea eșecului a fost cu ecou, dar pentru o perioadă scurtă de timp, până când Marele Cancelar al Organizației Mondiale Unite a înaintat o propunere fără precedent în istoria omenirii. În eseul său de 100 de pagini cerea transformarea planetei Genesis Unu într-o închisoare, destinată să înlocuiască închisorile de maximă siguranță din toată lumea. Rata criminalității dobândise un ritm de creștere alarmant, închisorile fiind deja suprapopulate iar costurile de întreținere fiind o povară pentru majoritatea statelor. Se dorea închiderea închisorilor de maximă securitate, cu transferul deținuților actuali în exil. Deși inițial părea destul de îndrăzneață, ulterior prin intervenția diverselor organizații ce militau pentru drepturile omului, propunerea a fost aprobată. Motivația acceptului fiind înlocuirea pedepselor capitale și a închisorii pe viață, cu exilul pe Genesis Unu. Astfel, umanitatea nu mai îmbrățișa pedeapsa cu moartea, oferind într-un fel o nouă șansă celor ce încălcau aspru legile societății.

Conform noii legi în vigoare transferurile către planeta temniță erau efectuate periodic, când era atinsă capacitatea maximă de transport a aeronavelor, deținuții fiind încadrați în sedii de ședere provizorii până la data decolării. Primul transport a fost efectuat în luna mai, anul 2955, un număr de 200 de deținuți fiind transferați cu succes. Instruiți pentru a se adapta la noile condiții de viață și cu un bagaj de supraviețuire standardizat, ei au fost cei ce au făcut primii pași într-o lume nouă, necunoscută omului. Raportul dat publicității de către autorități, sublinia un succes deplin cu o rată maximă de supraviețuire. Anunțul a fost primit cu entuziasm mondial, poate mai mult din prisma faptului căci pe nimeni nu interesa prea mult soarta celor ce deveniseră oricum o amenințare pentru bunăstarea societății. Așadar, în opinia multora, umanitatea avea să beneficieze de roadele uneia dintre cele mai revoluționare reforme făcute în istorie.

Ai ajuns la finalul capitolelor publicate.

⏰ Ultima actualizare: Oct 04, 2013 ⏰

Adaugă această povestire la Biblioteca ta pentru a primi notificări despre capitolele noi!

Genesis Unu - Planeta DamnațilorUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum