01.11.2015
Noiembrie. Prima zi. Frig.
Putem spune începând de acum că ne îndreptăm repejor spre iarnă, Crăciun și toate sărbătorile astea care ne dau prilejul de a mai ieși din casă cu nasurile îndesate în fulare și fâșuri groase, sau dimpotrivă, ne oferă ocazia să stăm în casă la căldură cu o carte și o cană enormă de ceai sau orice lichid fierbinte. Ce-i drept, nu putem încă colinda, bubele de pe limbă cu care am fost amenințați când eram mici încă persistă în amintirile mele. Oricum, mie nu îmi stă în fire să colind. N-am voce, așa că nu mă aventurez sigură să duc până la capăt un colind lung dar cu o poveste frumoasă...totuși, într-un colectiv îmi place să cânt, mai ales că știu să fac foarte bine PLAYBACK, ha-ha.
E ultimul an de liceu pentru mine. Sunt curioasă cum o să fie iarna aceasta, din punctul ăsta de vedere. Aglomerată, da. Stresantă, sper că nu prea mult. Nu mi-o pot imagina, deși eu sunt genul ăla care își face 1001 de filme în cap, cum ar trebui să decurgă, dacă e bine așa, ce s-ar presupune să facem, însă acum e complet gol. În creierul meu cântă greierii lângă o foaie albă care așteaptă sa fie completată, însă lângă nu este nici un instrument de scris. Să scriu ''cu unghia pe tencuială'' ca Tudor Arghezi?! Nu sunt încă atât de dedicată scrisului și mai am nevoie de unghii pentru banchetul de a 12-a, după asta, aș putea reconsidera versul.
Jurnalul ăsta e cam gol, știu... Îmi pare rău, dar chiar nu am avut timpul sau spiritul necesar să scriu ceva calumea. Nici asta nu e cine știe ce. Doar... comunic. Poate o să îmi fac cândva un blog, să pun și poze, -profit de faptul că o prietenă și-a achiziționat un aparat foto okeiuț- deci o să fiu part time și fotografă sfertoprofesionistă. Probabil și blogul va rămâne incognito ca jurnalul acesta dar nu se știe niciodată, poate am noroc, poate o să dau lovitura cu o postare, poate o să devin mai bună la ceea ce fac.
Între timp, dacă citești acest text,
lasă-mi colindul tău preferat.
(încep să strâng, așa că sărbătorile pot să vină! sărbătorile vin,sărbătorile vin)
CITEȘTI
Jurnal
Randomviața și părerile mele, în scurte povestiri. it might be interesting because: 1. nu o să fie un jurnal obișnuit în care scriu ce am mâncat ieri sau cât de greu mi-a fost să mă trezesc dimineața; 2. gândurile și frământările, precum și opiniile mele...