Scriu...asta am facut mereu.Am crescut cu asta! Adoram sa scriu pana cand imi amortea mana...aveam o imaginatie bogata.Iubesc acest lucru. Seara,stateam la masa cu un teanc de foi care ulterior erau umplute de toate gandurile mele.Scriam cu un stilou vechi primit de Craciun..adoram sa scriu cu stiloul,sa simt mirosul cernelii care nu se usca din prima secunda. Ma facea sa tresar.
Pe masa,in dreapta mea,se gasea mereu o cana cu ceai.Priveam cum aburul se inalta aproape de tavan risipindu-se apoi in aer. Mirosul ceaiului era puternic,iar aroma sa era unica. O ispita pentru mine!Nu ma puteam abtine sa nu sorb usor lichidul,uitandu-ma in gol la peisajele pictate de tatal meu care umpleau peretii,gandindu-ma la ceva nebunesc. Ceva care in viata de zi cu zi nu se putea intampla.Si visele imi erau spulberate de terminarea lichidului...Dar nu era nici o problema,mai aveam un ibric plin!
La a doua doza de ceai ma regaseam scriind.Eram pierduta printre idei si ganduri bizare. Ceasul era trecut de miezul noptii,dar eu nu ma opream. Scriam pana cand ma descarcam. Scriam pana cand foaia imi soptea sa ma opresc Scriam pana oboseam..si nu imi era de ajuns....
CITEȘTI
Confesiuni Nocturne
Short StorySunt o anonima.Sunt o visatoare. Sunt umbra luminii si linistea tipatului asurzitor.
