Pisica de casă, pisica domestică sau mâța (Felis catus sau Felis silvestris catus) este un din ordinul, familia , subfamilia . Este alături de oameni de peste 9500 ani și în prezent este cel mai cunoscut animal domestic în toată lumea. Pisica domestică este foarte apropiată de europeană (Felis silvestris silvestris), ca și de pisica sălbatică africană (Felis silvestris libyca), împreună formând o specie unică.
Sociabilitate[ | ]
legată de pisici planează asupra solitarității sale, fiind un animal nesociabil. Acest concept este înlăturat de un studiu efectuat în anii '70 de către David MacDonald, cercetător la Universitatea Oxford din Marea Britanie. Studiul a indicat faptul că o femelă este mai predispusă să stea cu o felină înrudită decât cu o alta din altă linie. Cercetătorul Randall Wolfe susține că acest lucru nu se manifestă și către partea masculină, indiferent de proveniența genetică a acestora.
Luptele între pisici[ | ]
Câteodată pisicile care împart același mediu de viață pot să se lupte, fiind o modalitate de demonstrare a abilităților; poate fi totodată o joacă inofensivă. De asemenea, este și modul stabilirii unei ierarhii într-un grup de pisici sau o cale de atenționare a unei feline când încalcă o regulă a grupului. Pentru a fi despărțite, pisicilor trebuie să li se atragă atenția. Imediat ce s-au despărțit, acestea trebuie separate în încăperi separate, până când nu mai au tendința de a se lupta. Niciodată stăpânul nu intervine fizic în lupta lor, deoarece acesta poate fi zgâriat sau mușcat serios.
Zgâriatul[ | ]
Pisicile au nevoie să zgârie, fiind procesul prin care se îndepărtează straturile inutile ale țesutului cornos care constituie ghearele. Prin întindere se exersează mușchii, încheieturile și tendoanele.
Dacă pisica zgârie mobila din casă, înseamnă că are nevoie de o suprafață pe care să își ascută ghearele. Pentru a elimina această problemă, stăpânii pot achiziționa suprafețe de ascuțit ghearele, poziționându-le în locuri cu cel mai mare interes pentru pisici.
Pisicile stresate sau bolnave pot zgâria sau mușca oamenii, comportament care poate apărea când pisica nu are chef de alintări și mângâieri, mai ales pe burtă. Mâna nu trebuie retrasă brusc din ghearele sau dinții pisicii, provocându-se astfel rănile mai grave. Pisica nu trebuie scuturată, lovită sau pălmuită, deoarece ea nu va înțelege de ce este bătută, ci doar că oamenii pe care îi iubește o lovesc din motive necunoscute.
Anatomie[ | ]Scheletul și mușchii[ | ]Scheletul capului pisicii
pisicii este format din 250 de . La nivelul capului, cuprinde , , premolarii de carne, dar nici un dinte „plat" (ca ) pentru a strivi hrana: aceștia nu sunt necesari pentru că pisica își „sfâșie" hrana cu ajutorul mușchilor puternici ai fălcilor, apoi și-o înghite fără a o mesteca. gâtului sunt scurte, iar foarte flexibilă. Vertebrele cozii prelungesc coloana vertebrală, numărul acestora variind în funcție de rasă. are rol în echilibru. Labele anterioare se termină cu cinci „degete" prevăzute cu gheare retractile keratinoase; labele posterioare, mai lungi, se termină cu patru „degete", de asemenea prevăzute cu gheare retractile.
spatelui sunt foarte flexibili, cei ai labelor posterioare puternici, particularități care conferă animalului suplețe și o „detentă" amplă în sărituri.
Din cauza mai diversificat și mai sărac în proteine, pisicii de casă sunt mai lungi decât cele ale strămoașei sale. Această trăsătură, împreună cu diminuarea taliei sale, este adaptarea cea mai semnificativă a pisicii la noul său mod de viață.
