Mesajul care mi-a schimbat viata

          Asa a inceput totul, printr-un simplu mesaj dat pe chat! Stiu ca poate pare absurd, dar asa a fost.......

       Totul a inceput intr-o zi de toamna, in care plictiseala dainuia peste tot, in mine si afara. Stateam in pat, ascultam muzica si ma uitam prin meniul telefonului, pe care il primisem cu putin timp in urma.  In urma mai multor mesaje primite, m-am decis sa ma inscriu pe Chat, pe telefon, in speranta ca imi voi mai reveni din plictiseala.

           Zis si facut... am trimis un mesaj de inregistrare si eram curioasa de ce va urma. In scurt timp am primit  cateva mesaje, am corespontad cu cateva persoane,  si parca devenea tot mai interesant. Pana intr-o seara cand am primit mesajul care mi-a schimbat viata. Nu stiam pe atunci ca acest mesaj va deveni asa de important pentru mine, si imi va aduce atatea schimbari.  Surpriza! La telefon a raspuns o voce de inger, o voce calda, care iti dadea impresia ca ai fi cunoscut-o candva.  Sper! Eram salvata din plictriseala! De acum, incepe povestea de dragoste!

          Terminasem clasa a- XII- a, si asteptam cu nerabdare, dar si cu emotie inceperea facultatii.  Zilele treceau si relatia noastra devenea tot mai stransa si mai interesanta.  Am vorbit,  timp de un an de zile, fara sa ne cunoasten, doar la telefon! 

         Chiar daca nu ne cunoasteam, vorbeam zilnic la telefon si deveneam tot mai interesati unul de celalalt. Ne povesteam tot ce faceam ,toate evenimentele care se intamplau si la care luam parte.  Dupa cateva luni am devenit asa de apropiati, incat nu concepeam cu ar fi viata mea fara el, fara sa-i aud vocea si fara sa mai stiu ceva de existenta lui.

        Cu toata ca nu il vazusem, nu stiam cum arata, imi facusem o imagine a lui, o imagine frumoasa si placuta, pe care o purtam cu mine peste tot. Timpul a trecut, au inceput cursurile la facultate, si relatia noastra tot progresa. 

          Am inceput sa ne facem planuri pentru prima noastra intalnire, care speram sa fie cat mai curand. Distanta, care era intre noi, desi era destul de mare........cateva judete....parca ne faceam sa fim mai uniti, mai apropiati si mai entuziasmati de momentul in care e vom vedea!

          Prima incercare de a ne intalni, a esuat, deoarece mama  s-a imbolnavit si nu eram pregatita de un pas asa de important. A fost trist, dar am cazut de comun acord ca era mai bine sa amanam intalnirea. Dupa 2 luni a venit ziua cea mare, cand ne-am intalnit, ne-am vazut si ne-am placut, am continuat sa vorbim si ne-am gandit sa legam o iubire care nu este despartita de distanta.

       Traiam dragostea la maxim, simteam ca suntem facuti unul pentru celalalt, era palpitant, poate mult mai palpitant decat daca nu ne despartea diatanta. Dupa inca un an de zile, timp in care ne vedeam lunar, am vrut sa ne formalizam relatia, sa il prezint parintilor mei, dar acestia se impotriveau cu vehementa.

      A urmat un alt episod dureros in relatia noastra, momentul in care parintii mei nu au fost de acord cu relatia noastra. Am fost nevoiti sa ne vedem pe ascuns, fara stirea lor. 

     A mai urmat inca un an de chin, in care ne traiam iubirea prin diverse locuri,  eram nevoita sa mint in legatura cu placarile mele de acasa, nu reuseam sa plec de fiecare data cand imi propuneam. Cu toate astea iubirea noastra a invins, era mai puternica ca orice, eram mai uniti si profitam din plin de timpul scurt in care eram impreuna.

     Au fost momente in care avem nevoie unul de celalalt, sa ne ajutam si sa ne sustinem reciproc, dar nu ne era permis, insa ce nu stiau ei....cei care incercau sa ne desparta, cu cat se incapatanau mai mult sa nu avem sansa sa fim impreuna, cu atat eram mai dispusi sa infruntam orice obstacol ne va sta in cale ca sa ne aparam iubirea.  Incepusem sa ne facem planuri sa fugim impreuna intr-un loc necunoscut, si sa luam totul de la inceput, sa fim doar noi, fara ca sa ne pese de restul lumii. Trebuia sa i-au o decizie foarte grea, imi era greu sa renunt la orasul meu, la familia si prietenii mei, la cunoscutii si la tot ceea ce insemna locul unde m-am nascut. Ardem de nerabdare sa fiu cu el, fara ascunzisuri si fara minciuni, dar parca se rupea ceva din mine cand ma gandeam la suferinta pe care o voi provoca parintilor, in special mamei, de care eram mai atasata.

    Nu inteleg de ce dragostea, care este un sentinemt atat de pur si de frumos, ajunge sa se transforme parca intr-un spin, care te raneste, pe tine si pe cei din jur, te pune de multe ori sa alegi intre ea si ceilalti. Si mai e intrebarea, care te framanta si care nu iti da liniste: oare e bine ceea ce fac? Oare el e barbatul cu care imi voi petrece toata viata, oare ma v-a intelege si ma v-a sprijini in tot ceea ce voi face, sau v-a veni o zi in care imi v-a intoarce spatele si v-a uita de sacrificiul pe care l-am facut pentru el?

      Sunt cateva dintre intrebarile care ma framantau in aceea vreme, si nu vedeam nici o solutie care sa ne aduca fericirea deplina. Cu toate astea......s-a intamplat ceva, a fost un semn.....