-Lasati-mă!!!! Negura pe mine nu ma poate afecta!!!! Lasati-ma sa ma duc acolo! Parintii mei sunt acolo! Nu!!!!!!! Luati-va mainile de pe mine!
-Ryu!!! Stai cuminte! Nu te putem lasa. Am primit ordine stricte de la parintii tai!
-Nu ma intereseaza!
-Am nevoie de întăriri. Puneti-i vraja de anulare a puterilor.
-O sa ordon sa fiti aruncati in abisul Ortex!!!!!!!! Nu!!! Luati chestia aia de langa mine!!!! Haaaaaaa!
In jurul mainilor imi apar unde translucide. Na simt ciudat. Imaginile nu mai au contur... vad o lumina puternica si dupa cateva secunde ma trezec in mijlocul campului de lupta. Cerul este negru. Incerc sa ma ridic... Auuu! Picioru! Ma așez pe genunchi. Ce s-a intamplat aici? Stigate disperate dupa ajutor se aud de pretutindeni si nimeni care sa-i ajute.
Ce naiba s-a intamplat aici? Mi-e frica. Oamenii striga ca si cum ar arde pe rug. Dau sa ma ridic iar pentru a-i vindeca, dar cad la pamant cu o durere groaznica in tot corpul. Incep sa urlu cat ma tin plamanii, dar mi-am dat seama ca vorbeam in soapta. Nu mai am Yana.
Sunt constient ca trebuie sa fac ceva, ca trebuie sa ma ajut singur... dar ce sa fac? Aud o voce deasupra mea. Nu pot sa o recunosc. Cu o ultima putere am strigat: Ajutati-i pe ceilalți!
Inchid ochii, dar inca sunt constient. Disting mai multe voci care ma striga. Nu le recunosc. Nu pot sa mai fac nicio miscare ca sa le arat unde sunt.
Tipetele se opresc. Nu mai aud nimic. Nu mai simt nimic. Pe nimeni. Cad intr-un somn profund si rece.
