2.Despre menirea Artistului

44 4 0
                                    

Artistul este persoana de la care invatam ce este armonia, fericirea si pacea sufletească.
In primul rind, artistul este o fiinta înzestrată cu har divin.El vede dincolo de ceea ce omul comun nu poate vedea.Din mîinile lui ies lucruri care incinta si fac viata mai frumoasa, indiferent de domeniul artei in care isi exercita măiestria.Artistul se deosebeste de ceilalti oameni prin acuitatea simturilor sale, prin puterea de a reprezenta frumos un obiect, de a descoperi armonia acolo unde ochiul refuza sa vada.
In al doilea rind, arta este prin ea insasi un tarim al fericirii si al pacii, desi rareori artistii sunt fiinte fericite si impacate cu ele insele si cu lumea.
Trebuie facuta insa delimitarea intre artistul-om,cu suferintele si lipsurile sale, cu sentimentele contradictorii , si artistul creator, cu harul sau, cu dăruirea si menirea sa.
Orice artist dăruieşte prin opera ceva din sufletul sau.Fara rodul stradaniilor sale, viata ar fi monotonia lipsita de bucurie.
In concluzie, artistul face parte din viata noastra, este necesar ca aerul sau lumina.Omul nu poate trai fara a se înconjura de frumos, ori frumosul ne vine din mina artistului, care, prin opera, isi dovedeste generozitatea.

BACUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum