..A sunat alarma. M-am trezit instant. Ciudat, neuronii mei recepționează uluitor de repede sunetele astea deosebit de uzuale, iar corpul deja e învățat să se trezească din transă odată cu propagarea primei unde sonore în spațiul ăsta extrem de îngust ce se rezumă la câțiva metri pătrați. Dar am dormit doar 4 ore! Iarăși, iarăși m-am culcat la oră târzie, știind că ziua de mâine se preconizează a fi una grea, ca și restul, de altfel. Am adormit cu gândul la fericire. Ah, dacă mi-ar citi cineva gândurile, m-ar crede nebună..
Nu m-am putut scula definitiv. Prea bezmetică eram. Draperiile trase și întunecimea de afară confereau atmosferei o doză de sinistru, iar eu, temându-mă de întuneric, mi-am zis că cel mai sigur o să-mi fie înapoi în pat. Eram conștientă că trebuie să realizez ceva, de vreme ce mi-am pus alarma, dar forța de atracție a pernei în momentul ăla e mai mare decât toate forțele existente în natură luate împreună.
Cu mintea încă încețoșată, am încercat să schițez câteva file de imaginație.. Da, mereu înainte de somn îmi place să-mi imaginez lucruri care n-o să mi se întâmple niciodată. Sunt o fire extrem de visătoare, dar în același timp conștientă de improbabilitatea absolută a unor evenimente. Paradoxal, se spune că absolutul nu există. Dar eu parcă aș vrea să cred în existența lui.
..Peste câteva secunde eram deja refugiată în brațele somnului. Singurele brațe care mă primesc indiferent de timp, aspect și stare. Ora ceea pe care am dormit-o mi s-a părut o clipă! Încă o clipă, pe care am adăugat-o la colecție. A trebuit să mă scol, forțată de circumstanțe.. Vai, cât îmi poate plăcea să dorm! Dar na, e târziu! Norii deja s-au împrăștiat, draperiile sunt trase. Nu mă mai pot preface că e încă noapte. Am în față o zi grea, dar trec eu peste! Cu condiția ca diseară să mă culc înainte de miezul nopții..
