Programata

Ghinionista

-Ashley, vii? ma intreaba fratele meu. 

-Imediat!

Privesc locul in care mi-am petrecut primii ani din viata, in care am invatat sa joc football, sa ma bat ( am un frate ce mi-a fost si "profesor"), mi-am facut prieteni si "adversari". Las o lacrima sa-si faca drum pe obrazul meu si pasesc spre masina care ma asteapta si care ma va duce departe de aici(cam pana la aeroport). Las pentru ultima oara ca vantul sa ma mangaie in acest loc, apoi voi incepe o viata departe, undeva unde sper ca va fi totul ca aici. 

Privesc avioanele cum decoleaza, gandindu-ma ca zborul lor poate fi primul pas spre o noua viata, poate aduce atatea lacrimi pe obrajii celor iubiti  care se despart, poate rupe legaturi pentru totdeauna, dar poate readuce si familii la un loc, poate fi si singurul timp care mai desparte doi indragostiti si schimbarea de care fiecare are nevoie. 

Tot drumul l-am petrecut dormind, doar in primele minute am privit si am simtit cum zbor, cum ma inalt, cum parasesc aceasta tara, apoi am vazut cerul curat ca lacrima care parca si el isi lua la revedere de la mine, de la toti aceia ce pleaca spre necunoscut. 

Cand am facut primul pas in aceasta noua tara, am facut-o in asa fel incat aceasta amintire sa ramana infipta in mintea si inima mea pentru totdeauna. Vremea era mohorata. Mii de lacrimi fine si delicate spalau lumea, totodata soarele facandu-si loc printre micile cristale. Cu toate acestea, fiecare persoana avea zambetul pe buze, se bucura de fiecare clipa si am hotarat sa fac si eu la fel. O schimbare inseamna un nou capitol. 

Casa noastra care va deveni in scurt timp "acasa" era o casa cu un etaj, avea peluza si flori, era una dintre miile de case la fel, dar eu o consideram speciala pentru ca era a mea. Holul simplu, dar totodata delicat m-a introdus acasa. 

Mi-am ales camera. Era draguta, decorata in cele doua nonculori: pat negru, dulap alb si biroul o combinatie dintre cele doua. Perdelele erau albastre, ceea ce te indemna sa privesti pe balcon unde peisajul era mirific. Desi ploua, oceanul era destul de linistit, valurile dansand gratios, pe muzica pescarusilor si zgomotul linistit al orasului. Imi apare zambetul pe buze stiind si presimtind ca se vor intampla noi lucruri si voi trai noi sentimente.

Mi-am aranjat hainele, am facut un dus si m-am culcat.

Dimineata imi distruse dulcele meu somn si imi amintise ca maine merg la scoala. Da... asa s-a nimerit ca sa ajungem cu doua zile inainte de inceperea liceului. Partea proasta e ca nu cunosc pe ABSOLUT NIMENI, iar partea... mai putin proasta e ca reiau anul si nu trebuie sa ma prezinte ca pe "colega cea noua".

Imi fac "ritualul" intr-un ritm monoton si cobor scarile pe balustrada pentru ca mi-e prea lene sa pasesc...tipic mie. Iau micul dejun care consta in lapte cu cereale si le spun parintilor ca plec in recunoastere.

Ma imbrac in treining , imi iau apa si alerg. Cum habar n-am pe unde s-o iau inchid ochii, ma invart si ma opresc cu fata spre ... ceea ce pare a fi cartierul celor bogati... Cum nimeni nu ma cunoaste si mie nu-mi pasa catusi de putin incep sa alerg, cu mici dureri de cap din cauza jocului de mai devreme.

Dupa 10 minute ma opresc si ma asez pe marginea unei banci. De obicei nu ma sperii, dar aud..ceva, ca niste... impuscaturi. Poate auzul imi face vreo festa. Astept, cateva momente e o liniste profunda, dar apoi... o alta serie de impuscaturi. OK... acum e pe bune. Ce sa fac?

Sunt eu rebela, dar pana acum nu am intrat in asemenea situatii. Curioasa, nesabuita si fara sa ma gandesc ... pornesc spre locul de unde se aud... zgomotele. Ceea ce am vazut m-a last, pur si simplu, fara cuvinte, din doua motive: erau patru mascati inarmati, iar in mijlocul lor era... pai... era al doilea motiv, care din motive pe care nu le cunosc era plin de sange, si cand m-am dus mai aproape a lesinat(sper ca nu din cauza mea). Habar n-am ce-a fost in capul meu, sau nu a fost nimic, ca dintr-o data sar in mijlocul lor. Ei erau uimiti de aparitia mea neplanuita, dar eu eram si mai uimita, mai ales speriata de ceea ce am facut. Condusa de instinct, reflex sau cine stie ce am luat pistolul din mana lesinatului( habar n-am cum il cheama) si am inceput sa ma joc cu el.. la propriu...il invarteam pe degete. Nici eu nu stiam ca sunt atat de nebuna, dar... am inceput sa ...impusc...asta am facut( si eu ma intreb cum am facut-o dar n-am niciun raspuns). Pe primul l-am "ochit" in burta si a lesinat, am facut la fel si cu inca unul. Apas pe tragaci si... observ ca nu mai am gloante. Recapitulez in minte ce s-a intamplat si ma intreb daca pot fi mai ghinionista de atat. Niciodata sa nu intrebati asta ca nu stiti ce se poate intampla. Da... eu am facut-o si ... ei bine...am primit un glont in fata, sub ochi. Am scancit de durere si cineva din capul meu imi spune"Nu-ti fa griji! Sunt gloante oarbe, va ramane un micut semn." Eram uimita atat de faptul ca am fost impuscata, cat si de fantoma, sau ce-o fi aia din capul meu. Iar instinctul vorbeste in locul meu si fara sa-mi dau seama zic pe un ton batjocoritor (stiu, suna prost, foarte prost, dar nu apuci sa comentezi cand ... gura vorbeste fara tine):

-Pe "aia" i-am impuscat in asa fel incat sa mai traiasca, dar depre voi nu stiu ce sa zic... Nu cred ca mutrele alea vor sa mai vada inca o data lumea...Ce ziceti?

Fara sa spuna nimic, "desteptii" din fata mea pun pistoalele jos, apoi isi ridica mainile in semn de predare. Incercau sa ascunda, dar pe fata lor se vedea ca tremura si chilotii pe ei.

-Liber! Le spun pe ton poruncitor.

Ei se uita la mine mai rau ca la fantome si se indreapta spre fata casei. Acolo era parcat un Ferrari negru, masina la care am visat inca din copilarie(ciudate dorinte am avut) si, ca in ultimul timp, gura mea incepe sa trancane:

-Se pare ca m-am cam... razgandit...

Cei doi nici nu se asteptau, asa ca aproape au inceput sa planga.

-De data asta scapati usor...Vreau sa-mi dati toti banii pe care-i aveti la voi( da... seaman cu un hot de buzunare).

Fara sa zica nimic scot o servieta pe jumatate cu bacnote( nici in desenele animate nu am vazut atatia), dar iar incep sa aiuresc:

-Numai maruntisul asta? Nu-mi pot cumpara nici lacul de unghii cu el. Ma credeti cumva proasta? Haide! Repede! Scoateti tot tot ce aveti altfel nu vedeti ziua de maine.

Mormaind ceva imi aduc inca doua serviete pline si cu tremurat in glas unul imi spune:

-Asta-i tot ce avem, sefa!

Zambesc si le arat cu mana ca pot pleca, iar fara sa stea pe ganduri incep sa goneasca pe autostrada. Le-o fi frica sa nu-i urmaresca nebuna de mine. Nu stii la ce sa te astepti.

Imi iau "bacsisul" si ma intorc in spate, gandindu-ma ce sa fac cu lesinaturile alea,n-aveam nicio idee. M-am gandit ca pentru cei doi sa chem Smurdul, iar de motivul pentru care am luat un glont sa ma ocup chiar eu..................................................................................................................................................