Ostatica.

Furt calificat.

Priveam atent pe fereastra între-deschisă, gândul fugindu-mi înspre viitor. Cum ar fi viața dacă nu ai avea bani, faimă, popularitate, interes, un scop în viață? Cum ar arăta viața unui om simplu? Cum este să trăiești de pe o zi pe alta și să fi și fericit?

Masându-mi tâmpla, mă apropi ușor spre ușa băii. Îmi înfășor cărpul mai bine în halatul roșu pufos, simțind câteva fire de vânt atingându-mi pielea puțin umedă.

Dispre dormitor se aude un zgomot asurzitor, semn că ceva se sparse. Îmi dau ochii peste cap, clătinând negativ din cap. Știam cine era, știam ce căuta și mai știam că se va lăsa cu ceartă.

-Ce cauți tu aici? întreb împreunându-mi brațele.

-Căutam rujul roșu, l-ai văzut?

-Rujul meu roșu?

-Da..

Încă scotocind printre lucrurile mele imposibil de stricte și ordonate, Saly nici măcar nu observă faptul că sunt pe cale să o păruiesc bine de tot.

-Saly?

-Hm?

-Ieși!

-Poftim?

-Am spus să ieși din dormitorul meu. Ți-am spus de sute de ori să nu mai intri. Știi prea bine ce s-a întâmplat ultima oară când ai dat buzna în camera mea și ți-ai făcut de cap chiar dacă eu dormeam.

Oprindu-se din a mai scotocii, aceasta se apropie, urmându-mi gestul cu brațele. Privindu-mă sfidător, profită de faptul că e cu un cap mai înaltă ca mine și-mi ciufulește părul.

-Micuțo, locul acesta este și proprietatea mea, pricepi?

-Porprietatea ta? întreb cu o urmă de amuzament. Îți dai seama că eu în camera ta nu calc nici moartă, iar tu vi și îți faci de cap în camera mea? Știi ce, ieși afară!

-Altfel ce?

-Altfel o să fac din tine mâncare pentru câinii de pază!

-Fetelor?

Discuția ia sfârșit când tata își face apariția în pragul ușii.

-Ce se petrece aici? Sper că nu vă încăierați, iar.

-Nu tată, noi doar..

-Defapt, Nora tocmai ce mă amenințase. Îi cerusem puțin ruj, dar se pare că i-a cam sărit țandăra. Nu scumpo?

-Poftim? Dar eu..

-Gata, nu mai vreau să ascult nimic. Saly, du-te si te pregătește pentru petrecere. Nora, sunt foarte dezamăgit de tine. Ar trebui să îți respecți sora mai mare în ciuda tuturor circumstanțelor.

-A căror circumstanțe? Tata, de ce nu îmi spui direct că trebuie să îți fiu recunoscătoare că nu mai lăsat în grija mamei ci m-ai luat și m-ai ținut în puf?

-Nora eu..

-Tu ce? Ascultă-mă, îți sunt recunoscătoare pentru ceea ce faci pentru mine, dar nu îți permit să te comporți așa. Am ridicat 8 centre pentru bătrâni, am investit în multe alte lucruri decât a făcut Saly, deși e mai mare, iar tu vi să îmi spui asta? Te rog, vreau să rămân singură.

-Nora..

-Am zis că vreau să rămân singură!

*

Împachetez decisă lucrurle mele, sau cel puțin o parte pentru că erau prea multe toate. Ocara adusă mie de-alungul acestor ani au ajuns la cote maxime, formându-mi în cap decizia finală. O să mă mut. Un ciocănit venit de după ușa închisă, mă opreşte pentru o clipă din împachetat. Cu paşi rapizi mă îndrept spre aceasta, deschizând-o.

-Ah, tu erai. Intră!

Închid ușa în urma sa, așezându-mă.

-Fugi de-acasă?

-Ce..A, asta. Nu fug, plec.

-Adică?

-Mă mut. Încă nu știu unde dar mă mut. 

-Și o să mă lași singur cu nebuna ta soră pe cap?

-Hadas, trebuie să plec. Plus că, după ce mă instalez, o să trimit după tine. Știi că nu te-aș lăsa pentru nimic în lume.

-Știu.

Mă adăpostesc în brațele sale, încercând să uit de tot. Hadas era singura persoană din acest palat care mă înțelegea, mă susținea și de aceea îl iubesc foarte mult. Fără el cred că aș fi moartă cu nervii la pământ.

-Deci, până la umă de ce vrei să pleci?

-Saly îmi toacă mințile zilnic, iar tata nu încetează să îmi amintească indirect că trebuie să îi fiu recunoscătoare, mama mă seacă din priviri iar eu.. eu nu mai rezist, înțelegi? Casa asta este iadul meu iar singura stea ce strălucește aici ești tu. 

Cuvintele mele l-au făcut să mă strângă tare la piept.

-Cum poți fi așa un poet? întreabă.

-Trăind astfel de zile, am de unde mă inspira. 

-Și unde o să pleci?

-Chicago.

-Am înțeles. Mergi cu mașina ta?

-Da, pornesc mâine de dimineață.

*

Noaptea trecuse cum trecuse așa că mă aflu în fața faptului împlinit. Mașina îmi era deja încărcată însă parcă tot lipsea ceva. 

Privesc în spatele meu spre Hadas ce mă privea cu tristețe însă mândru, apoi spre tata. Acesta avea  o privire neutră. Îl salut din cap, aruncând o privire spre roșcata ce-l ținea de braț. Urma malefică ce i se așternuse pe față mă duce cu gândul la falptul că aceasta nu are nimic împotrivă cu plecarea mea. Poate să stea liniștită, nu o să îi duc dorul.

Urc în mașină pornind motorul. Mai arunc o ultimă privire spre familie, apoi o iau din loc. 

Era deja ora 23 însă eu tot la volan eram. Făcusem o oprire pentru a alimenta, iar de atunci nu mai oprisem deloc. Nici nu aveam un motiv anume. Voiam doar să ajung odată în Chicago. 

Ascult motorul turat al unor mașini  apropiinu-se de mine. Acestea mă depășesc însă nu își continuaseră drumul ci se opriseră în zig-zag, oprind orice trecere.

-Ce naiba!

Apăs pe glaxon însă ceea ce rezolv este doar să îl provoc pe cei trei șoferi să coboare. Masivi și înalți, aceștia pășesc la unison. Cu mișcări rapide, unul deschide portiera, unul mă scoate pasându-mă celui de-al treilea. 

-Ce se petrece aici? întreb speriată când aceștia mă leagă de scaunul din dreapta al uneia dintre mașini.

-Noapte bună, păpușo!

-Dar..

Când bucata de material îmi acoperă gura, totul se întunecă, întrerupțându-mi-se firul.