Pe Urmele Pericolului

Capitolul 39

Drumul spre casă este petrecut în liniște, cu o Amber în stânga mea ce-mi mai aruncă câte o înjurătură printre dinți, încă fiind afectată de sperietura ce i-am cauzat-o, însă pot simți că nu este supărată cu adevărat așa că încerc să-i aduc un zâmbet pe buze, întrebând-o despre noua ei relație.

— Şi, cum stau lucrurile între tine şi Chase? Nu te-ai plictisit încă? O întreb, așezându-mă mai bine, sincer curioasă de evoluția relației ei cu Chase.

— Cred că o să dureze ceva până mă voi plictisi de el, Sky, îmi răspunde, purtând pe faţă o privire visătoare, simt că el este alesul, simt că în sfârșit am găsit pe cineva care mă completează, continuă, zâmbind, probabil gândindu-se la el.

Eu chiotesc şi îmi las capul pe spate închizând ochii.

— Tu aşa spui despre fiecare, Amber, dar mă rog, să lăsăm asta de-o parte... Spune-mi, el ce mai face? Pentru că ultima dată când l-am văzut era la secţia de poliţie, o întreb încruntându-mă, amintindu-mi de acel moment şi cât de apropiaţi am fost, făcându-mă să îmi pară rău.

Cu cât mă gândesc mai mult la acea zi cu atât mă încrunt mai tare, amintindu-mi de cât de grea a fost acea perioadă din viața mea, nevenindu-mi să cred că am putut trece și peste asta și că am reușit să învăț pentru a nu știu câta oară să fiu fericită cu ce am.

— E bine, dar nu-ţi face griji, o să ai ocazia să vorbeşti cu el la petrecere, spune, dar imediat îşi pune o mână la gură, realizând boacăna ce a făcut-o, dându-se de gol.

— Ce petrecere? o întreb suspicioasă, începând să pun cap la cap totul.

— Nu trebuia să îţi spun, oftează adânc, sprijinindu-și capul de volan. Xander şi cu băieţii îţi organizează o petrecere surpriză, dar cred că am distrus eu tot conceptul de surpriză cu gura mea mare, spune, dându-se în acelaşi timp cu capul de volan.

Zâmbesc fără să îmi dau seama și gândul îmi zboară la el. El, care nu încetează să mă surprindă pe zi ce trece, din ce în ce mai mult.

Şi când mă gândesc că la un moment dat, chiar am vrut să-l distrug, să-l ajut pe Zack să îl închidă, cred că dacă aş fi ajuns la o astfel de tactică, aş fi regretat toată viaţa, pentru că acum, în momentul de faţă nu îmi imaginez viaţa fără el și poate exagerez, însă sentimentele nu exagerează niciodată, iar Xander a intrat în viața mea în momentul în care aveam cea mai mare nevoie de el, chiar dacă eu nu am realizat asta.

— Te rog să nu spui nimic, mă imploră Amber, când am ajuns în faţa casei lui Xander.

— Nu-ţi face griji, o să mă prefac surprinsă, chicotesc şi cobor din maşină, mergând spre uşă, unde Xander deja mă aştepta, ridicându-se de pe treptele din fața casei în momentul în care mă vede.

Încerc să mă prefac a fi cât mai neştiutoare, abținându-mă din greu să nu las un zâmbet uriaș să mi se așeze pe toată față. Mă apropii de el, ce acum stătea cu mâinile în buzunarul pantalonilor, având o poziţie foarte degajată și pe faţă purtând un rânjet mic, dar care îi dispare imediat ce mă apropii de el.

— Ai aflat, e tot ce îmi spune când ajung în faţa lui.

Eu încerc să par surprinsă şi-mi măresc ochii.

— Despre ce vorbeşti? întreb, scufundându-mi şi eu la rândul meu mâinile în buzunarele hanoracului.

— Nu încerca să mă prosteşti, micuţo. Eram sigur că Amber o să ne dea de gol, spune dând uşor din cap, semănând cu un şef care se pregăteşte să concedieze un angajat.