Depresia

Negare

E nasol când ști că trebuie să îți scoti din cap un gând repetitiv băgat adânc cu forța. Aceeași placă, școală-diplomă-bani-familie. Alergi peste tot de fapt Îți dai seama că n-ai realizat nimic, dacă ești deștept. Ciudat cum își împarte lumea ideeile și principiile, eu merg pe una logică și simplă, te descoperi pe tine ca ființă și te-ai scos, îți dai seama ca nu îți dai seama, atunci încetezi să mai cauți. E asemenea unei treziri intr-o cameră fără ușă, în loc de geam un tablou imitând cerul, încerci să găsești o ieșire timp îndelungat, îți cauți telefonul, prietenii, familia dar sunt absenți. După ce realizezi ce se întâmplă te așezi ca boul în fân, în mijlocul camerei, închizi ochii și iți dai seama că ești singurul care contează în momentul ăla. În momentul în care te vezi de sus, cumva ca intr-un joc pe calculator, începe să crape zidul. Primul lucru care te lovește e lumina, ca la sfârșitul unei piese de teatru. Ridici capul din pământ și zidurile au disparut asemenea cortinei. Cei la care ți și ți se păreau absenți erau exact după zidurile ăstea jegoase care le-ai creat tu in mare parte ajutat de societatea in care trăiești. În termeni medicali se numește depresie, în termenii mei se numește conștientizare. E ciudat cum te limitezi trepat, e ca și cum ti-ai cere voie singur sa mergi sa te pişi atunci când îți vine iar dacă nu îți dai voie vei ajunge un fericit bețiv pe bancă în parc la cinci zeci de ani sărbătorind majoratul, dar nu al fiului tău, ci al tău, cei optisprezece ani de când te-ai lăsat de muncă.