S-ar putea oare ca un colţ din America de Nord să fie bântuit de o fiinţă diavolească dintr-o specie necunoscută omului? Pare puţin probabil, dar, cu toate acestea, în primii ani ai secolului al XX-lea, mai multe apariţii ale unei creaturi groteşti, înaripate, au îngrozit satele din statul New Jersey. Această vietate misterioasă, care a ajuns să fie cunoscută sub numele de Diavolul din Jersey, a semănat panica printre localnici. S-au închis şcolile şi s-au baricadat fabricile. Străzile din oraşele mici au rămas pustii, căci locuitorii s-au retras în spatele uşilor ferecate de teamă să nu se întâlnească cu monstrul.
Printre cei care au povestit că au văzut monstrul în zona New Jersey, în ianuarie 1909, se numărau poliţişti, poştaşi, călători şi vicari. Deşi uneori detaliile descrierilor au fost diferite, animalul era fără îndoială unul şi acelaşi, în ziua de 19 ianuarie, după ce 1-a zărit lângă casa sa din Gloucester, Nelson Evans a făcut următoarea descriere detaliată: „Avea cam un metru înălţime, capul ca un câine collie, o faţă ca de cal, gâtul lung, aripi cam de 60 de centimetri lungime şi picioarele din spate ca ale unui cocostârc, prevăzute cu copite de cal. Mergea pe picioarele din spate, iar cele din faţă erau scurte şi aveau gheare. Nu şi-a folosit deloc picioarele din faţă cât timp ne-am uitat la el. Soţia mea şi cu mine eram înspăimântaţi de moarte, totuşi am îndrăznit să deschidem fereastra şi să strigăm «huşi!», el s-a întors, a lătrat la mine şi şi-a luat zborul."
Halucinaţie în masă?
În luna cât a durat fenomenul, sute de martori au afirmat că l-au văzut pe Diavolul din Jersey. Oare să fi fost cu toţii victimele unei halucinaţii în masă? S-a spus deseori că seamănă cu reprezentarea tradiţională a lui Satan cu coarne, şi poate că vestea despre animalul extraordinar a aprins imaginaţia populaţiei locale, fâcându-i pe oameni să creadă că diavolul bântuia prin împrejurimi. Dar comunităţile unde fusese zărit animalul erau depărtate una de alta, aşa că este puţin probabil ca panica şi zvonurile dintr-un sat să fi ajuns la celălalt.
Dacă exista, Diavolul din Jersey se stabilise în Jersey Pine Barrens, o zonă de aproximativ 5000 de kilometri pătraţi de pădure sălbatică, locuită cândva de bande de hoţi. Zona avea o faimă înspăimântătoare de ţinut periculos, unde se comiteau fărădelegi, astfel că diavolul se putea simţi foarte bine acolo.
Cum a apărut diavolul din Jersey?
Cu timpul, au fost avansate diferite explicaţii pentru existenţa Diavolului din statul New Jersey. Potrivit uneia dintre acestea, o femeie din partea locului, furioasă că rămăsese din nou însărcinată, strigase să-l ia diavolul pe următorul ei copil. Deşi acesta s-a născut normal, mai târziu, i-au crescut aripi şi a zburat afară, pe coşul hornului. Într-o altă versiune a relatării se afirmă că, atunci când o femeie din partea locului s-a îndrăgostit de un soldat britanic în timpul Războiului Revoluţionar American, oamenii au blestemat-o ca viitorul ei copil să fie diavol. O altă explicaţie a fost că Diavolul din Jersey este rodul unei legături dintre o vrăjitoare şi Satan sau că în zonă se instalase un diavol ca să-i pedepsească pe oamenii care se purtaseră urât cu un preot.
În mod misterios, oamenii implicaţi în această mitologie se numeau adesea Leeds sau locuiau la Leeds Point. Din acest motiv, bestia a mai primit şi numele de Diavolul din Leeds. Uneori, apariţia diavolului din Jersey era văzută ca un semn că lucrurile vor lua o întorsătură rea, deşi nu există dovezi concrete în sprijinul acestei teorii.
Diavolul a apărut şi în urmă cu câteva sute de ani
Apariţiile au fost semnalate ocazional în regiune timp de câteva sute de ani. Printre martorii cei mai demni de încredere se află comandorul Stephen Decatur (1799 – 1820), care, chipurile, ar fi tras în el fără să-l nimerească şi, pe vremea când trăia în America, Joseph Bonaparte (1786 – 1844), cândva rege al Spaniei şi fratele împăratului francez Napoleon Bonaparte.
Dar numărul relatărilor înregistrate în ianuarie 1909 era fără precedent. Diavolul din Jersey fusese văzut în zbor şi aşezat pe sol. Departamentul pompierilor din West Colingwood pusese furtunul pe el, dar animalul scăpase nevătămat. Urmele lui ciudate se vedeau peste tot – chiar şi pe acoperişul caselor-în zăpada care acoperea regiunea. Doi vânători care puneau capcane au încercat să meargă după nişte urme şi au descoperit că acestea săreau peste un gard înalt de 1,5 metri; în acelaşi timp, animalul se putea strecura şi prin deschizături de numai 20 de centimetri. Mulţi oameni, chiar dacă nu-l văzuseră în carne şi oase, îl auziseră lătrând şi scâncind. Lăsa în urma lui nenumărate cadavre de animale de fermă şi ataca şi câinii de companie.
Pe bună dreptate, micile aşezări împrăştiate în zona Pine Barrens, unde circulau tot soiul de povestiri, tremurau de frică. Nimeni nu-şi putea explica ciudăţeniile puse pe seama Diavolului din Jersey. Unii mai glumeţi au profitat de atmosfera încinsă ca să joace diverse feste oamenilor, punând, de pildă, câte o labă de urs împăiată pe urmele animalului. Doi bărbaţi, Jacob Hope şi Norman Jefferies, au susţinut chiar că l-au prins. Au vopsit un cangur în verde şi l-au acoperit cu pene, i-au pus coarne de cerb pe cap şi au început să ia bani de la naivii dornici să vadă monstrul. Dar chiar şi după ce au fost descoperite toate şotiile, au mai rămas o mulţime de dovezi care sfidau orice fel de explicaţie.
Este clar că nu cangurul produsese agitaţia din New Jersey, ci identitatea exactă a animalului zburător care a rămas necunoscută. Unii cred că ar putea fi o relicvă preistorică care a supravieţuit – şi poate că mai trăieşte încă – ascunsă în peşterile subterane. În sprijinul acestei teorii se invocă proporţiile urmelor de picioare, înregistrate în 1909, şi care seamănă cu cele de pterodactil. Unii cred că este vorba de un gen de pasăre foarte mare, un fel de cocostârc, în timp ce alţii consideră că este o creatură de origine supranaturală. Din 1909, frecvenţa apariţiilor animalului a scăzut, deşi mai poate fi zărit din când în când. Unii localnici cred că, odată cu apariţia iluminatului stradal, a străzilor largi şi a maşinilor rapide, animalul a ales să păstreze distanţa.
Cadavrul diavolului descoperit în 1957?
În 1957, Departamentul pentru Conservare a crezut că a descoperit cadavrul unui animal necunoscut, cu picioarele din spate foarte dezvoltate şi acoperit cu pene. Să fi fost acestea rămăşiţele Diavolului din Jersey? Am putea oare crede că animalul a fost lăsat, în sfârşit, să se odihnească sau va continua să bântuie printre locuitorii din New Jersey? În momentul de faţă avem puţine indicii cu privire la ceea ce a băgat groaza în martorii de acum un secol. Este greu de crezut că totul a fost rodul imaginaţiei lor colective. Dar până când se va mai descoperi alt cadavru şi până când va fi analizat, imaginaţia este tot ceea ce găsim la baza poveştii Diavolului din Jersey.
Site-ul cu povestea: http://www.lovendal.ro/wp52/diavolul-din-jersey-creatura-care-a-bagat-spaima-in-americani/
CITEȘTI
Sinn V : Legende si Mituri (YouTube content)
HororSalutare si bine v-am gasit la seria mea de "Legende si Mituri" de pe YouTube! Eu sunt Sinn V si am un canal de YouTube pe care urc videoclipuri in care narez diferite mituri , legende si creepy-pastauri culese atat din Romania cat si de pe alte mel...