Philadelphia

Capitolul 1

Capitolul 1

Mi-au scos de la gura carpa murdara dar inca simt frica cum mi se scurge prin vene. In dubita asta nenorocita e al dracului de frig, iar intunericul ma mananca cu totul. Nu are sens sa strig dupa ajutor, daca cei din fata ma aud, as putea fi moarta in secunda doi. Lor nu le pasa de viata mea ci de cunostintele mele.

Insa, trebuie sa supravietuiesc pentru ei. Mama, matusa, fratele meu. Trebuie sa rezist. Sa lupt contra diavolilor din jurul meu.

Mirosul e teribil, ce Dumnezeule pute asa rau? Aroma mortii?

- Esti chiar cuminte, fetito! spune unul dintre barbati.

- Imi pastrez doar calmul, animalule!

- Asta fac si eu, din momentul acesta!

Lanterna ce o tine in mana s-a aprins, luminile slabe cazand pe fata mea si putin din corp. Ma simteam mai mult decat rapita, oarecum condusa spre flacarile infernului. In cateva momente o sa am ocazia sa simt vartejurile de caldura cum imi ard sufletul.

- Doar spune codul ala tampit!

- Nu mersi! Mama m-a invatat sa nu spun ce e din casa strainilor!

Izbii cu pumnul argatos in peretele masinii semn ca s-a enervat. Mormai cateva injuraturi, privindu-ma timp de cateva secunde cu o privire ce ma poate ucide. Imi este frica pentru urmatoarele.

- Uite cum facem! De vei spune numerele alea, cu mana pe inima ca te voi lasa sa pleci!

- NU! am tipat.

- Sa inteleg ca nu vrei sa scapi de aici... rase scurt.

- Vreau, dar cum am spus, nu voi turna tot adevarul numai pentru fericirea voastra! Sunteti nebuni, animalelor!

M-am facut cu una peste fata, una dureroasa. O palma puternica a lasat o urma mare pe obrazul meu, eu urmand sa reactionez dar alte vorbe rostite de el, mi-au patat chipul cu lacrimi.

- Toti o sa moara din cauza ta, te-ai gandit la asta? Deja si-au luat zborul cativa omuleti, sa iti reamintesc?

Au urmat cateva secunde de tacere. Au fost cele mai bune secunde din toata experinta asta, sa imi pun cateva ganduri la loc si sa arat tot ce ma face puternica diavolului asta.

*

Secundele s-au transformat in minute, iar minutele in ore. Podeaua rece imi provoaca dureri insuportabile in zona fundului ceea ce ma face sa ma deplasez in stanga si dreapta pentru a-mi dezamortii trupului chinuit.

Am inceput sa imi ling buzele excesiv din cauza gurii mele uscate. Organismul meu nu mai are mult si cedeaza aici, intr-un loc unde nu mi-as dorii sa mor. Nici nu imi pot da seama daca e dimineata sau daca este inca noapte.

Insa, stiu un lucru. Soferul s-a oprit din condus, iar acel om nenorocit a iesit din masina, dar stiam ca nu am nici o sansa sa evadez.

Imi misc degetele picioarelor impreuna cu cele ale mainilor, simtind in zona acestora mici furnicaturi. Din pacate, tot ce incerc sa fac nu ajuta cu nimic la dezamortirea corpului meu, asa ca, astept inchiderea mea in subsolul unei case pustii, presupun.

Mici fosnete se aud in jurul meu si mi-am dat seama ca e timpul. Trunchiul meu e ridicat de doua maini puternice, punandu-ma pe picioare desi, eu am tentatia sa cad la sol.

Frica era mai puternica decat bataile inimii, mainile transpirandu-mi la fel si intregul corp.

Nenorocitul vazu cum ma fortam sa ies din stransoarea lui, acesta luand hotararea sa ma preseze intens in stramtoare.

Dumnezeule, te rog! De ce m-ai aruncat in povara asta?

Lacrimile mi se croiesc pe obraz si pleaca odata cu sperantele mele. Plang cu cerul, iar luna ma insoteste la condamnare. Tot ce ma inveleste acum cu caldura este ploaia de vara, ultima ploaie pe care as putea sa o vad.

- Mergi tarfo, nu te asteapta nimeni! unul dintre corcituri tipa si ma impinse mai in fata.

Ne-am oprit, iar in zare se poate observa cimitirul umplut de morminte afundate in liniste si intuneric. Sunetele scoase de ciori imi gauresc stomacul, treptat crescandu-mi frica.

Toata natura acestui peisaj lua o forma groaznica, parand totul un film de groaza la care fac parte.

Cand un sunet turbulent se auzii, ochii mi-au cazut pe un capac scos din pamant, lasand cateva scari la vedere pana in fund.

Atunci inima mi-a zburat din piept. Nu, nu nu! Dracu', nu intru! Ajung in mormant odata cu celelalte trupuri fara suflet!

- Coboara! imi striga puternic in ureche.

- Nu pot! suspin.

- Vrei sa te arunc? Huh?

Respir adanc si cobor fiecare scara prelucrata din lemn ce scartie sub talpile mele. Jos, totul era luminat doar de focurile din tortele lipite pe perete.

Gerul din subsolul asta nenorocit era mai puternic ca cel de la Polul Nord, dar ce ma tulbura mai tare sunt lanturile din perete cat si stalpul de care o sa ajung sa fiu legata.

Mi-am strans pumnii puternic, unghiile intrandu-mi in carne, dar asta nu e durere in comparatie cu ce va urma.

Alti pasi apasati au coborat pana aici. Creste numarul de nenorociti!

- Mai, mai,mai!

Grasanul ma intoarce si am facut cunostinta cu diavolul principal.

Poarta un palton negru la fel fiindu-i si blugii stramti. Parul lung ii cade pe umeri, ochii plini de razbunare fixandu-i pe ai mei.

Sunt deja la un pas de somnul vesnic.