Voi reusi sau...

Amintiri vagi...

Dupa ce am mancat, am bagat mainile in buzunarele pantalonilor din cauza frigului. Am gasit in buzunarul drept o hartie mototolita, era o poza cu mine si prietenii mei pe plaja. Pe spate era o adresa din Spania şi un numar de telefon.
Au terminat toti de mancat si ne culcam, eu voiam sa raman afara sa dorm langa foc dar Diana care dormea singura intr-un cort de doua persoane ma cheama sa stau cu ea deoarece ii era frică. Dupa ce ajung in cortul ei aud o voce tremuranda spunand:
-Stii cand te-am vazut, acolo intre copaci am crezut ca vrei sa ne faci rau.
-Nu am intentii de acest gen, mai ales intr-un grup ca ăsta si cu fete ca tine. Raspund zambind.
Vine si ma ia in brate sub pretextul ca ii e frică in padure. Am zambit usor si vad ca a adormit. Ma gandeam e asa de draguta si inocenta, dar ascunde o minte... Printre alte ganduri imi apare in cap poza aceea cu mine si prietenii mei. Parca imi aminteam ceva. Da eram toti pe plaja ne distram si dadeam pe gat sticla dupa sticla, stiu ca am cazut pe nisip si asta e tot ce imi amintesc. Adorm cu Diana in brate gandindu-ma la ce s-a intamplat in 24 de ore.
A doua zi, ma trezesc inaintea fetei, care inca dormea cu capul pe pieptul meu. O trezesc cu un usor regret in minte, trezesc un ingeras. Ies din cort primul, ma uit in jur si nu mai vad nimic decat o masina. Strig dupa Diana care vine speriata si ma intreaba:
-Ce s-a intamplat....?
-Theodor, ma cheama Theodor.
Se uita la mine ca si cum ar fi trebuit sa o astept cu o cafea si ciocolată pe tava. Ii zic sa se uite in jur. Priveşte si apoi zice:
-A ramas doar masina mea hai sa mergem in cel mai apropiat oras.
Strangem tot ce mai ramasese, ne urcam in masina si plecam. Pe drum fata observă ca am un picior improvizat, opreste masina se uita la mine ca si cum aproape mor si zice:
-Trebuia sa imi spui ca esti ranit! si incepe sa planga.
Saraca de ea abea daca ma cunostea si se comporta cu mine de parca ne stiam de mici. O iau in brate si ii zic:
-Promit ca nu o sa te mai supar!
Ma uitam la fata ei alba ca zapada, care devenea tot mai rosie din cauza lacrimilor. Imi zic in gand "Ce prost is! O bunatate de fata si eu reusesc sa o fsc sa planga! Dar totuşi de unde sa stiu? Abea o cunoscusem."
-Nu mai plange Diana te rog.
Se opreste din plans, porneste masina si imi spune pe un ton impunator de mama grijulie parca:
-Cum ajungem in oras te duc la spital!
Zambesc usor fara sa ma observe.
Am mers vreo 2 ore timp in care ne-am cunoscut mai bine. Am aflat ca si ea este din America tot din Las Vegas ca mine si ca are 20 de ani, e studenta la psihologie in anul 3.
Intram in oras si cand vad o cabina telefonica ii spun sa opreasca.
Ma duc, formez numarul de pe hartie si astept.
-Alo! Raspunde o voce ragusita
-Tu esti Steven?
-Da! Ce s-a intamplat? Nu mai stim nimic de tine de o saptamana. De cand ai plecat cu prietenii tai intr-o masina de teren.
In gandul meu: "O saptamana?!!? Cat am stat in padurea aia mort? Ce prieteni? Ce masina?"
-Ce prieteni Steven?
-Erau niste spanioli spuneai ca ii cunosti dar la cat de fumat si baut erai nu a indraznit nimeni sa te opreasca si ai plecat cu ei.
-Stii cumva ce numar avea masina?
-Da era un numar de Anglia "660 NII VI"
-Multumesc Steven!
-Dar ce....
Si inchid repede telefonul
Ma intorc la masina Dianei plin de ganduri. Ea pleaca si dupa cateva minute ajungem la spital.

Sper sa pot pune in fiecare seara daca va place. Sper sa va placa. Atat momentan daca ajung la 50 de cititori pun si urmatoarul capitol.