Ultimul Șaman

Introducere

"Căci fericirea mea va fi ascunsă de soare pentru vremurile grele și întunecate"

23 mai 1986, Sankt Petersburg, Rusia

Lumina bântuie pe cerul infinit. O pasăre roșie taie orizontul în două. Glasul ei răsună în liniștea orașului anunţând o schimbare. O schimbare ce va cutremura întreaga lume.

Toți ar fi crezut că țipătul fetiței cu ochii albaștri va fi ca oricare altul. Însă aici se înșelau. Strigătul nou-născutei nu provenea de la naștere ci de la flacăra ce se întindea de-a-lungul patului, arzându-i mâna micuţă și grăsuţă. Focul se răspândea rapid, iar, în același timp, fata încetă din a mai plânge și râdea bătând din palme.
Toţi se grăbeau pe scări încercând să scape de infern.
-Copila mea! o femeie urlă.
-Băieţii mei!
Însă nimeni nu răspunsese.
În micuţul salon de un roz deschis, o pasăre roșie se așează lângă trupul micuţei. Aripile sale mari îl îmbrăţișează strâns.
O fată înaltă, cu păr scurt și blond, îmbrăcată într-o armură grea din fier săruta fruntea ei.
-Pheonixule, din această clipă noi vom fi alături de ea în orice împrejurare.
Cei doi gardieni rămân acolo, lângă cea pe care o protejează chiar și după ce pompierii și salvarea sosesc, salvându-i pe cei prinși în ghearele focului.

10 mai 2004, Sankt Petersburg, Rusia

Lumina pătrunde în încăperea roșiatică, totul devenind strălucitor în bătaie razelor soarelui.
Părul blond și scurt, ce era răvârșit pe pat, acum ,după o scurtă adiere, acoperea pleoapele albe.
O mână subţire împinge șuviţele de pe faţa îmbujorată de la căldură. Un trup slab coboară din patul moale, iar niște picioare lungi încalţă papucii de casă.
Ea pășește ușor pe parchetul colorat și apasă întrerupătorul de la baie. Se uită în reflexia din oglindă. Poate ar trebui să mai pună ceva pe ea. Să mănânce mai mult sau să facă mai mult sport. Poate alea 3 pătrăţele să se transforme în 4 sau chiar 6, însă ambiţia nu era unul din plăcerile sale.
Dă să părăsească baia când auzi două voci certându-se de undeva de la parter.
Pășește ușor, cu teamă, colindând camerele de la parter când realizează că glasurile aparţineau părinţilor săi.
-Ce se întâmplă? întreabă tare.
-Ar trebui să-l întrebi pe tatăl tău.
- Отец?*
-Nadejda...eu...
-Se căsătorește! Părintele tău se căsătorește, lăsându-ne singuri!
-Poftim?! Tati, te rog spune-mi că nu e adevărat.
-Din...
-O, iubitule! o voce îl oprește din a mai spume ceva.
În faţa lor, o fată cu păr roșcat, ochi albaștri și un corp de invidiat își face prezenţa. Însă, în momentul în care o vede, lumea îi pică în cap.
-Darya? ţipă.
-Oh, hey Nadejda. Ce mai faci?
-Ce mai fac? Îţi spune eu ce mai fac! Abia am aflat că taică-miu se căsătorește cu o prietenă de a mea care e jumătate din vârsta lui. Ţi se pare că sunt okay?
-Draga mea, ascultă. Suntem liberi. În viaţa asta fiecare face ce vrea și fiecare se căsătorește cu cine vrea. Înţelegi? Nimănui nu o să-i pese dacă îţi convine ceva sau nu. Ești un nimic pe lângă fericirea lor!
Ceea ce Darya, fata pe care a considerat-o prietenă, spune o face să îi dea o palmă puternică.
-Cum îndrăznești? Cum îndrăznești să vii în casa mea, să-i spui tatălui meu ,,iubitule" și să mai ai și pretenţia să înţeleg căsătoria asta. Iar tu, dragă părinte ce ar trebui să mă ocrotești, vreau să-ţi spun că îmi provoci dispreţ. Un mare, mare dispreţ. Și nici nu te aștepta să apar la nuntă! vorbele ei îi lasă fără răsuflare și aleargă pe scări până în camera ei.

~
-Ţie îţi vine să crezi, Alexandra? Nici nu știu ce a gândit tata când a decis asta...
-Stai..tu abia acum ai aflat? cea mai bună prietenă a ei o întreabă.
-Poftim?
-Păi eu știam de ceva timp. Îmi spusese Darya.
-Aaa, sigur! Că eu tot eu sunt proasta care află ultima. Și Vladimir știa, nu?
Fata brunetă încuviinţează.
-De ce nu mă miră? Mulţumesc mult, Alexandra că m-ai iluminat puţin mai devreme. Dacă ești o drăguţă, o să te rog să ieși naibii din camera, casa, viaţa mea!
Trântește ușa în urma ei și se sprijină de aceasta. Stă așa puţin și se ridică, ducându-se în baie. Se îndreaptă spre cadă și dă drumul la apă. Și deodată își simte obrajii uzi.
Plângea. Ea chiar plângea.
După ani în care arătase cât de puternică este și în care nu se lăsase rănită de ceilalţi, acum varsă lacrimi doar pentru că tatăl ei se căsătorește.
Intră încet în cadă și lasă apă să o spele de murdăria veștii. Totul trebuia să fie mult mai ușor. Nu trebuia să se întâmple așa. Trebuiau să fie fericiţi unul lângă celălalt. Ca în familie. Însă știe că ei nu erau apropiaţi.
În ciuda faimei, a banilor, a puternicului nume Petrova și a faptului că majoritatea orașului îi cunoștea, nu a fost niciodată fericită. Nu a avut niciodată un iubit sau cineva care să o înţeleagă. Prietenele ei s-au dovedit a fi niște false.
Pe cine mai poţi crede când toată lumea minte?
Avea nevoie de sprijin, avea nevoie de luptă și simţea acest lucru foarte puternic din cauza Pheonixului care urla în interiorul ei. Mâinile o mâncau și venele ieșeau în evidenţă.
Se uită pe mâna stângă. În interiorul palmei o pasărea roșiatică își face apariţia. Ochii acesteia erau negrii ca noaptea și parcă priveau în faţă, iar asta însemna pericol.
-Atena! spune puternic.
O fată înaltă cu o armură de fier se poziţionează în faţa căzii.
-Da, draga mea?
-Ce se întâmplă? Pheonixul e mult prea atent și mă îngrijorează.
-Mă duc să verific și mă întorc.
Nadejda se ridică rapid din apa caldă și își înfășoară halatul în jurul ei și pleacă în cameră. Își trage pe ea o pereche de pantaloni scurţi și o bustieră și deasupra o bluză. Încalţă adidașii și pleacă fără să își ia la revedere de la părinţi.
Inspiră.
Expiră.
Inspiră.
Expiră.
Picioarele-i lungi se mișcă repede în încercarea de a putea urmări pasărea ce zbura pe cerul infinit. Contrastul perfect dintre albastru și roșu.
Pașii i se opresc lângă un pod. Un râu curge ameninţător sub lemnul șubred. Purtată parcă de o forţă necunoscută, înaintează. Cu cât mai aproape ajunge de câmpia de pe cealaltă parte, cu atât mii de voci îi urlă în minte. Își acoperă urechile și privește în sus. Pheonixul zboară deasupra acelei zone în formă de cerc. Inima îi bate cu putere, sângele îi zvâncește în vene, mintea i se blochează, mușchii i se contractă.
Și deodată liniște.
Pasărea de foc se așează pe braţul ei stâng, în timp ce ea își lasă trupul să cadă pe iarba perfectă. Ochii albaștri o privesc pe Atena cu atenţie.
-Ce este locul ăsta?
-Din momentul în care ai trecut podul, ai trecut în lumea șamanilor.
-Dar mi-ai spus că eu sunt ultima. Restul au murit.
-Și am spus adevărul. Nadejda, aici ţi se vor încărca puterile, aici vei afla mai multe despre lumea în care trăiești.
-Și dacă mă voi muta? De exemplu să mă duc în Anglia la bunici. Trebuie să mă întorc în acest oraș de fiecare dată?
-Draga mea, Sankt Petersburg e casa ta. Locul acesta va fi cel mai puternic si va fi cel care îţi va da cea mai mare putere, chiar dacă există unul la fel în fiecare oraș. Orice drum te va duce mereu acasă, acel loc care va rămâne mereu în inima ta.
Pheonixul urlă și își deschide braţele îmbrăţișând fata blondă. Un cerc de foc răsare în jurul lor și căldura le atinge faţa. Ţipă amândoi în același timp și cenușa apare în locul corpurilor lor.
Atena se uită uimită, dar gura i se închide când trupul Nadejdei reapare, capul acesteia fiind în jos, stând în poziţie turcească și cu ochii închiși.
Pleoapele albe se ridică de pe irișii albaștri lăsând lumina să-i mângâie.
Fata slabă se ridică privind spre protectoarea ei.
-Sunt gata!

Отец = tată (rusă)
Această carte pot spune că este o bucată din sufletul meu și sper că mă voi ţine de ea și o voi termina chiar dacă am examen anul acesta.
Postez rar, foarte rar, dar sper să vă placă ^°^