De neuitat

Goală

"Mona este doar porecla mea, pe mine mă cheamă Carmen." sunt cuvintele pe care le spune fiecărui om ce îl întâlneşte. "Dar de ce ţi se zice Mona?" "Nu îmi place cum sună Carmen." răspunde ea plictisită cu fumul de ţigară ieşindu-i printre dinţi. Mereu aceeaşi întrebare, mereu acelaşi răspuns. Are abia 16 ani, dar deja a trăit cât pentru cinci, şi parcă nimic nu o mai poate impresiona. Înaltă, blondă, cu ochi albaştri seci şi goi, fură privirile şi sufletele tuturor, însă sufletul ei nu l-a furat nimeni, în afară de el...
Asta scriu eu despre mine. Da, scriu o poveste despre mine şi viaţa mea. Cine e el? Brunetul ăla care fură inimile tuturor, ştii? Ăla cu ochii mari şi căprui, un golan de pe stradă... golanul meu. Zâmbesc, deşi sunt tristă... sunt tristă că nu e al meu, deşi ştiu că mă iubeşte.
Totul începuse în prima zi de toamnă, care avea să mă schimbe pe veci. Un mesaj şi mi-a fost destul să ştiu că am pierdut tot ce iubeam.
De atunci, Carmen se numea astfel Mona, şi îmi fumam ţigările una după alta aşteptând ca el să se întoarcă, însă degeaba. Ochii mei încă priveau în gol şi mintea mea încă inventa scenarii în care el venea şi mă iubea.
Toamnă în jurul meu, toamnă în sufletul meu.
Totul în jurul meu murea. Oamenii, fericirea, dragostea, bunătatea, frica... absolut tot ce putea să îţi înmoaie inima. Viaţa se scurgea pe zi ce trece din mine. Am ajuns goală pe dinăuntru, cu toate că mintea încă îmi era plină. Mă minţeam cu neruşinare că îl urăsc.
Aşadar, începuse un nou capitol în viaţa mea, unul care avea să mă distrugă şi să-mi ardă până şi ultima bucăţică din suflet. Şi cum făcusem de am întâlnit-o pe ea, noua mea iubită. Era înaltă, cu părul roşcat şi ochii verzi. Era vicleană şi m-a atras în capcana ei, iar cu primul sărut am început să o doresc din ce în ce mai mult. Treceam uşor cu buzele peste sânii ei, şi îmi plăcea să o aud cum respiră greu, cum îmi şopteşte numele. Îmi plăcea când mă săruta pe gât, "Oh, Mia!".
Şi aşa eu şi Mia devenisem de nedespărţit, iar de la cele două fete de casă, feminine şi cuminţi ne transformaserăm în două vagaboante, petrecându-ne timpul mai mult pe afară...

Mă cam lăsasem de şcoală, aşa că deşi era mijlocul săptămânii, eu mi-am petrecut noaptea într-un bar împreună cu iubita mea. Deschid ochii şi văd doar unii verzi, mari, holbându-se la mine. Privirea îmi cade pe buzele ei mari şi cărnoase, aşa că îmi trec degetele prin părul ei în timp ce o sărut, iar ea mă mângâie uşor pe sâni, pe stomac, şi mă trage de chiloţi.
- Îmbracă-te şi fă-ţi bagajul, a venit vremea să plecăm.
Repezită, fac ce îmi spune, îmi închid telefonul, îmi trag gluga pe cap şi ne ţinem de mână în timp ce începem să alergăm pe scările blocului. În parcare ne aştepta o maşină neagră, destul de micuţă, cu geamuri fumurii. Geamul şoferului se deschide cu un sunet destul de iritant, şi atunci îl văd pe Vlad cum pufăie liniştit o ţigară. Încremenesc. Să fug? Să rămân? Nu ştiam că cel care avea să ne ajute să scăpăm cu bine din încurcătura în care intrasem era tocmai cel pe care îl iubeam. Mă aplec provocator spre geam şi îl privesc cu ură.
- Ce cauţi aici?
- Ar trebui să îmi mulţumeşti că te ajut să scapi basma curată, nu să te răsteşti aşa la mine. Urcă odată!
- Du-te dracului.
După ce eu şi Mia intrăm în maşină, porneşte motorul şi o luăm la goană către ieşirea din Bucureşti. Nici nu ne trecea prin cap ce avea să ne aştepte...

- Deci, cum s-a întâmplat, fetelor?
- Aseară, la barul de pe colţ, un golan s-a luat de iubita mea, răspund eu îngândurată. Am sărit să o ajut, dar m-a pocnit şi am căzut, dând cu capul de bordură.
- A căzut inconştientă, contiună Mia, şi el a început să mă tragă de haine. Nu am mai stat mult pe gânduri şi am scos pistolul din geantă.
- Stai să ghicesc... ce urmează să spui este ceea la ce mă gândesc eu, nu?
- Exact, preiau eu cuvântul. M-am trezit când Mia a început să mă scuture, şi nu ştiam de ce am început să fugim ca din puşcă. Tot ce ştiam era că urechea dreaptă îmi ţiuia groaznic, iar din depărtare se auzeau sirene puernice şi oameni strigând.
- Mare prostie, Mia, mare prostie. se găseşte Vlad să vorbească fără rost.
- Taci şi scoate-ne de aici!
Deşi era stresată, nu lăsa acest lucru să de vadă. Avea la fel de multă încredere în ea pe cât aveam şi eu. Nu aveam habar ce fel de plan are, nici măcar dacă povestea asta se va termina cu bine.
De obicei fetele ca noi nu au parte de finaluri fericite.