The Only One(Seria One-Volumul 1)

31. Crăciun Fericit

-Vreau sa-mi cer iertare! spuse Sonia, mama biologica a lui Hope.

Atat fiica ei cat si Christopher ramasera muti. Se uitara unul la altul curiosi si inapoi spre ea.

-Cam tarziu, mormai Chris, iar Hope ii arunca o privire incruntata.

Barbatul expira zgomotos si isi trecu mana prin par de cateva ori. Acesta era semnalul lui ca urmeaza sa isi spuna toate gandurile ce-l apasa. O privi pe femeia blonda si mai in varsta apoi isi intredeschise buzele.

-E putin cam tarziu pentru scuze si nu credeti ca ar merita mai mult decat niste scuze care la urma urmei nu o ajuta cu nimic? Poate niste explicatii! Cum ati putut sa va abandonati copilul la o varsta atat de frageda si apoi sa nu va intreseze de el? De ce ii cereti acum iertare cand atunci nu v-ati uitat in spate cand ati plecat si ea va striga?!

Sonia isi lasa privirea in jos, iar Hope avea lacrimi in ochi. Fara sa vrea Chris ii adusese aminte de toate acele momente grele din copilaria ei. Instinctiv isi mangaie pantecele.

-Stiu ca nu am fost cea mai buna mama din lume, dar... acum mi-am dat seama ca am gresit si vreau sa indrept asta.

-Si cum de te-ai schimbat abia acum? 

De data aceasta Hope vorbi. Lacrimile i se prelingeau pe obraji insa se tinea tare si dorea sa afle motivele acestei bruste schimbari.

Christopher se aseza langa ea si ii indeparta parul de pe fata apoi ii sterse obrajii cu mainile sale. Se gandi ca ar fi bine sa-i aduca un ceai, dar nu dorea sa o lase singura cu femeia aceea.

-Am avut un accident acum o luna. Am stat in coma o saptamana si cand m-am trezit mi-am dat seama cat de multe lucruri rele am facut asa ca mi-am spus ca trebuie sa le indrept. Am decis sa incep cu voi, copii mei!

Copii? Ce tot spune acolo? Oare cumva mai are si alti copii in afara de mine? 

-Hope...stiu ca am facut niste lucruri oribile in trecut si nedemne. Nici macar nu stiu cine e tatal tau, ar fi trebuit sa invat din asta insa eu am gresit din nou. Cand aveai tu doi ani si deja locuiai cu Elena si Alexander am cunoscut un barbat. A fost diferit de ceilalti. Imi promitea ca o sa ma scoata din bordelul acela si imi spunea ca ma iubeste. L-am crezut insa dupa prima noapte nu s-a mai intors. Am ramas din nou insarcinata. Apoi am cazut in depresie insa am pastrat copilul. Dupa noua luni, am nascut un baietel. Am crezut ca-l pot iubi insa el semana leit cu tatal lui si nu puteam sa-l privesc.

Sonia incepu sa planga.

-Ce i-ai facut?

-Intr-o noapte, dupa o saptamana de cand nascusem, l-am luat in brate si am plecat de nebuna prin Boston. Am mers mult si habar nu aveam pe unde sunt. Am ajuns in fata unei case si... si l-am lasat acolo. Am lasat un bilet si am batut la usa dupa care am fugit cat am vazut cu ochii.

Hope isi sterse lacrimile nou aparute. Chris se apropie de ea si o lua in brate mangaind-o linistitor pe spate.

-Ce ai scris in bilet? intreba ea.

Sonia ofta.

-Singurul lucru pe care-l stiam despre tatal lui si anume prenumele. Am rugat acei oameni sa aibe grija de el si sa-i puna prenumele tatalui sau, Cezar. As vrea sa-l gasesc si sa-i cer si lui iertare, dar cand am incercat sa ma intorc acolo am aflat ca acea familie se mutasera cu mult timp in urma. Casa fusese demolata. Nu stiu nimic despre el. Tu esti singura care mi-a mai ramas.

Am un frate mai mic? Nu-mi vine sa cred! As vrea atat de tare sa nu fi aflat in astfel de circumstante. Oare cum ar fi fost sa crestem impreuna? Cezar... il cheama Cezar si stiu ca e undeva in Boston. O sa-l gasesc, vreau atat de mult sa-l gasesc. Sa-l intreb cum a fost viata lui? Oare si el a dus lipsa dragostei de parinte sau din contra, a avut o familie iubitoare? Ah... atat de multe de aflat.