Elias

Capitolul 1

Afara ploua. Elias, ingandurat, sta in casa, asa cum ii place sa ii spuna hambarului in care locuieste de cand casa parintilor sai a luat foc. Ii vin in minte tot felul de ganduri, de la ganduri despre viata, parinti, familie, pana la ganduri sinucigase. Dar nu este prima oara cand el pateste astfel de lucruri. Pe ordinea sa de zi, exista cel putin 10 puncte, care sa ii impuna astfel de ganduri. Sinucigase. Dar s-a obisnuit deja cu ele si nu le mai da o asa de mare importanta. Inca de mic isi pune tot felul de intrebari. Chiar daca are 17 ani, viata i-a rezervat atat de multe intamplari care l-au maturizat intr-un ritm prea accelerat. Insa l-au maturizat.

-De ce a trebuit ca eu sa patesc toate aceste lucruri? De ce a trebuit ca eu sa ma nasc intr-o asemenea familie? De fapt, de ce a trebuit sa ma nasc, pana la urma?

Intrebarile acestea ii macina zilele pline de plictiseala si singuratate. De cand a murit mama sa, pe cand el avea 7 ani, nu mai are nicio persoana apropiata. Desi nu se poate spune ca mama sa era o astfel de persoana. Nu l-a iubit niciodata. Era o femeie care traia din prostitutie, iar tot ceea ce insemna pentru ea era sa aiba cat mai multi clienti fideli, pe care sa ii poata stoarce de bani, dar si care sa ii ofere placerea atat de mult dorita. Insa, nu intotdeauna, placerea este placere pana la sfarsit. Tocmai aceasta dorinta inflacarata de a avea bani a omorat-o. Se intampla pe cand Elias avea 7 ani. Pe cand era mic, el nu merge la scoala ca si ceilalti copii din Arrow Village, satul in care locuia. Nu pentru ca nu ar fi vrut sa faca asta, sau pentru ca nu ar fi putut. Insa avea nevoie de sprijinul moral al familiei. Ori tocmai asta ii lipsea lui... Familia.

El nu mergea la scoala, nu avea prieteni, nu se jucase niciodata pe afara. Singura fiinta care ii era mai apropiata, desi nu putea vorbi despre orice cu ea, era sora sa. Care a murit. Pe cand el avea 5 ani, un grup de teroristi ai organizatiei Villain Strike au bombardat fabrica de arme din Arrow Village iar din intamplare, sora sa se afla prin preajma. Atunci cand bombele au cazut din avion, lovindu-se cu putere de acoperisul din tabla, al fabricii, Elias se afla in casa si dormea. Tresarirea pe care o avu in momentul impactului ii ramase intiparita in minte pana acum. In acel moment, din cauza acelei tresariri pe care o avuse, el isi daduse seama ca ceva s-a shimbat. A aflat, dupa cateva ore, ca sora sa murise in acel incident. Insa nu era prea afectat. Chiar daca era singura persoana cu care vorbea si careia ii mai spunea unele din gandurile sale, nu a iubit-o niciodata. Pentru ca el nu a iubit pe nimeni, niciodata. Nu a fost invatat sa iubeasca si tocmai din aceasta cauza, termenul de dragoste, pentru el, era aproape inexistent. Dragostea era pentru el un cuvant pe care il auzea tot mai rar si de care nu il prea interesa, deoarece nu intelegea ce presupune acest lucru. Lanturile in care era tinut nu ii permiteau sa iubeasca. Si singura care il putea dezlega din acele lanturi era mama sa, dar cum pe ea nu o interesa sa faca acest lucru... Elias ramase pana azi legat.

Mama sa era o femeie rea si zgarcita. Nu putea suporta gandul ca il are pe Elias. De fapt, Elias era o pura greseala „de munca", asa cum ea spunea. Insa, chiar daca s-a intamplat sa ramana gravida cu unul dintre clientii ei, a incercat de 3 ori sa avorteze si nu a reusit. Nu se ferea deloc sa ii spuna lui Elias cat de mult il uraste sau sa ii explice, in detaliu, cat de groaznica a devenit viata sa, dupa ce l-a nascut pe el. Elias nu era deloc afectat de vorbele mamei sale, deoarece le tot auzea, inca de cand a inceput sa inteleaga graiul oamenilor mari.

Intr-una din nopti, mama sa se afla in casa, cu unul dintre clientii sai. Lumanarea pe care ea o avea aprinsa in camera ardea, formand o palpaitura intermitenta, reflectata pe peretii din pamant ai casei. Elias dormea in camera sa. Pe cand ea isi presta serviciul, din cauza inflacararii cu care facea acest lucru, lumanarea a cazut langa pat, pe una dintre plapumele aruncate pe jos, si astfel, plapuma, dulapul, noptiera si mai apoi patul au luat foc. In momentul in care focul a devenit vizibil, cei doi deja adormisera imbratisati, fara sa isi dea seama de cele intamplate. Fumul care iesea din plapuma era foarte negru, semn ca era si foarte toxic. In somn, mama sa simti o caldura intensa la picioare, dar nu se trezi. Cand isi dadu seama de ce se intampla si se trezi, era deja prea tarziu. Lemnul de pe plafonul camerei luase deja foc si incepea sa se prabuseasca bucata cu bucata, pana cand tot tavanul se pravali navalnic peste cei doi.

Bubuitura alerta il trezi pe Elias, care dormea in camera alaturata. Se sperie si fugi repede in curte, unde mai multi vecini se adunasera ca langa un foc de tabara, privind flacarile care inghiteau tot mai repede ceea ce ramase din casa. Unul dintre vecini il vazu, dar nu ii dadu importanta, continuand sa se holbeze la incendiu, dar tot fara sa faca nimic.

Cand incendiul se potoli de la sine, Elias isi dadu seama ca mama sa se afla inauntru in acel moment si presupunea ce s-a intamplat, dar totusi incepu sa o caute printre oamenii care se inapoiau obositi, dar cu un entuziasm sadic, spre casele lor. Nu o gasi si isi dadu seama ca e moarta. Insa nu acest lucru il durea. Ce il durea si mai tare era faptul ca nu mai are un acoperis deasupra capului si ca de acum inainte va trebui sa gaseasca alt loc in care sa doarma.

Iar unele ganduri il mai stapanesc, chiar pana astazi. De multe ori, ca si astazi, Elias sta inlemnit in hambarul sau din cartierul Bones, cu ochii fixati pe un anume obiect si se gandeste. Se gandeste la cat de multe a pierdut, la cat de multe va putea pierde... Dar stai... Nu mai poate pierde nimic. Isi mai poate pierde doar viata, dar, nu il inspaimanta acest gand. Ba chiar deloc. A vrut sa si-o ia el singur. De ce l-ar inspaimanta gandul ca ar putea-o pierde? Insa un lucru il face sa se razgandeasca, de fiecare data cand ii vine in minte acest lucru. Il opreste, il forteaza sa se reintoarca in lumea cruda. Este ca un zid care sta impotriva gandirii si vointei lui si ii blocheaza calea, de fiecare data cand vrea sa se sinucida. Constientizeaza ca nimeni nu l-a iubit vreodata, sau ca nimeni nu il va iubi, iar acest lucru este primul care il face sa ii revina in gand moartea.

Cateodata se enerveaza pe sine insusi ca este atat de ganditor, ca este atat de curios, ca este o fire atat de insuportabila. Poate ca din aceasta cauza nu are prieteni, familie, cunoscuti. Poate ca din aceasta cauza, nimeni nu l-a iubit sau nu-l va iubi vreodata. Se simte atat de singur in aceasta lume apocaliptica. Si chiar este singur. De fapt nu este singur... Este impreuna cu gandurile sale. Este impreuna cu moartea din mintea sa, impreuna cu familia sa imaginara, impreuna cu sora sa moarta de atata vreme... Cand nu are ce face, asta face. Imbratiseaza gandurile, pe care nu le iubeste. Ba chiar deloc. Le uraste din toata fiinta sa. Insa atunci cand le imbratiseaza pe acestea, se simte mai bine, nu se simte atat de singur si neajutorat ca in alte imprejurari. Gandurile si moartea... Acestea sunt singurele lucruri certe din viata sa.

- O sa mor la un moment dat... Si ce folos a avut viata mea? Am facut ceva important? Am creeat ceva? Am ajutat pe cineva? Singurul lucru pe care l-am facut a fost sa ma gandesc si sa ma gandesc din nou.