Pasiuni Întunecate

Prolog...

În urmă cu 15 ani...

Nu înțeleg de ce ne grăbim așa în mijlocul nopții.Părinții mei sunt foarte agitați și ne-au trezit din somn pe mine și fratele meu.Mama m-a pus să-mi impachetez câteva lucruri într-un rucsac,ca mai apoi să mă ia în brațe până afară.Tata l-a luat pe Dylan și l-a băgat repede în mașină ca mai apoi să se urce pe locul șoferului.Par speriați,pentru că tata conduce repede,iar mama tot încearcă să sune pe cineva.Dylan,fratele meu,mă ține strâns de mână și-mi tot șoptește că nu e momentul potrivit să pun întrebări.

Mama se întoarce pentru câteva clipe spre noi și ne spune cu lacrimi în ochi "Vă iubesc,mult!"...însă nu am apucat să-i răspundem mamei pentru că mașina noastră tocmai ce alunecase pe autostrada udă din cauza ploii.Tata a tras de volan spre dreapta...dar degeaba.Mașina s-a rostogolit,iar apoi s-a oprit într-un copac de pe marginea șoselei.Dylan mă ținea în continuare de mână,chiar dacă eu mă uitam atentă la chipul mamei care era acoperit de sânge și mici cioburi de la parbriz ce stau impregnate pe pielea candva fină a ei.
"Mami!!Mami,de ce nu vrei să vorbești cu mine?".O tot întreb dar ea nu se clintește și nici măcar nu clipește.
Tata a început să tușească și ne-a spus puțin răgușit .."Nu vă faceți griji...Totul va fi bine,vă promit!"...

În scurt timp,au început să se audă sirenele salvărilor și a pompierilor,însă nu-mi mai aduc aminte nimic după ce acestia ne-au scos din mașină,pentru că mă trezesc următoarea zi într-o cameră albă.Mirosul insuportabil de medicamente și acul din mână mă anunță că mă aflu la spital.

Lângă patul în care mă aflu,stă mătușa mea,ce ține în mână lanțul mamei.Lanțul pe care îl purta mereu,pentru că acesta avea inscripționat pe un pandantiv cubic, inițiala fiecăruia dintre noi.S-a uitat la mine și s-a ridicat de pe scaun apropiinduse de patul in care stateam.Mi-a depus un mic sărut pe frunte și cu lacrimi în ochi,imi pune lanțul mamei la gâtul meu.

-Mami,tati,Dylan??Ei unde sunt?O întreb cu sfială pe mătușa mea,iar aceasta doar oftează și forțează un mic zâmbet.

-Dylan este bine.Este în salon împreună cu unchiul tău...Nu înțeleg de ce nu mi-a spus nimic despre mami.De ce îi port lanțul și de ce tati nu este aici cu mine.Simt cum lacrimile imi curg și încep să plang în adevăratul sens al cuvântului.Mătușa mea se așează lângă mine și cu grijă mă i-a în brațe și-mi plasează un sărut pe frunte.Nu-ți face griji,scumpo!Tu și Dylan o să vă simțiți minunat la mine.

***