Pasiuni Întunecate

Capitolul 2

Nu-mi pot imagina viața fără mătușa și unchiul meu.Mă gândesc ce s-ar fi întâmplat cu mine și Dylan dacă ei nu ne voiau.Nici nu pot să-mi închipui..Ei mi-au fost mai presus ca niște prieteni...mi-au fost părinți și au tot respectul meu.Nu știu cum pot să-i răsplătesc...Poate dacă încă trăiau mama și tata nu eram cine sunt azi.Pun pariu că tata încerca să mă țină departe de "lumea lui",iar mama mă obliga să fiu "o doamnă"....Poate este mai bine că lucrurile s-au întâmplat așa.Dacă aș avea posibilitatea să dau timpul înapoi și să schimb ziua aia,n-aș face-o.Știu,știu,sună egoist dar viața mea a fost scrisă deja cu cerneală permanentă.Nu cred că rezistam într-o familie plină de monotonie și plictiseală,fără motociclete sau poligoane de armament.

Pasiunea pentru motociclete am capatat-o de la unchimiu.Are peste 10 în garaj,fiecare având povestea ei.Motocicleta pe care o conduc mi-a făcut-o cadou chiar el la aniversarea de 18 ani.Este un model Ducati 1098s,negru.Pur și simplu o ador,iar sentimentul pe care îl am atunci când simt motorul vibrând,este inexplicabil.La fel de inexplicabilă a fost și reacția fratelui meu când am venit acasă cu carnetul de motor.Nici până în momentul de față nu este de acord,dar se resemnează și renunță la a mai face pe dădaca pentru că-și dă seama că nu mai sunt "o puștoaică".

O,Doamne vorbesc doar bazaconii...capul îmi bubuie și am o senzație stranie.Stau cu capul pe geamul din dreapta șoferului.Încă nu-mi vine să cred că Dylan nu mi-a atras atenți asupra dozei de alcool pe care am consumat-o.Este foarte calm...al naibii de înfricoșător de calm.Aproape că-mi sare inima din piept când acesta pune o frână de zile mari iar mâinile mele aterizează pe bord.Idiotul de frate-miu își întoarce capul afișând un zâmbet drăcesc.

-Ești nebun?Aproape că porneau airbag-urile din cauza ta.Doamne ce dobitoc.O spun printre dinți punându-mi mâinile în sân.
-Trebuia să-ți atrag atenți de la a nu te mai holba la mine.Deveneai stresantă,crede-mă.Se întoarce cu fața spre volan și repornește motorul Range Rover-ului,în timp ce-și scoate telefonul din buzunar și îl butonează.Se pare că Ryan ne va ține companie.
-De ce?E prea prost ca să-și mai amintească drumul spre casă?
-Asta în mod clar,însă avem de discutat cu tine.Mă uit sceptică la ce tocmai a spus și mă las mai bine pe spătarul scaunului închizându-mi ochii.
-Sigur!Ce ai spune să facem asta mâine,când nu o să mă mai doară capul în halul ăsta...Am vaga impresie că îl aud bombănind,dar nu sunt în stare nici să îl înțeleg,nici să-mi deschid ochii ca să-l privesc.

**

"Alerg...tot ce știu e că alerg de cineva.Străzile pustii ale New-York-ului îmi țin companie în drumul meu haotic spre...nici eu nu știu exact.
În mână țin un grand power T910,exact ca cel găsit în biroul tatălui meu acum mai bine de 13 ani, când încercam să mă ascund de Dylan.
Aud o impușcătură și mă las pe burtă cu o mână deasupra capului și pistolul îndreptat spre sursa zgomotului...însă nu e nimeni.Înainte să mă ridic,simt niște brațe puternice cuprinzându-mă de mijloc.Mă zbat,dau din mâini și din picioare,însă tot ce obțin sunt niște mârâituri din partea celui care mă ține.Încerc să mă întorc și să-mi văd "răpitorul",dar mă rezum la mâinile ce mă țin strâns...sunt pline de tatuaje și,O DOAMNE,răni..Răni ca ale lui Dylan când este nervos și dă cu pumnii în sacul de box fără mănuși.
Se aud alte împușcături,iar în următoarea secundă..."

-Trezește-te Amira!Nu-mi trebuie mult timp ca să realizez că Ryan este tolănit pe jumătatea cealaltă a patului dându-mi trezirea într-un stil caracteristic lui.
-Tocmai ți-ai semnat sentința cu moartea,Thomsen!!Mă ridic din pat,nu înainte de a arunca cu perna în el și de ai arăta semnul păcii.
-Mică și a dracu...ca întotdeauna.Are grijă să spună asta în așa fel încât să-l aud,însă intru în baie fără să-i mai adresez vreo replică.

Mă apropii de oglindă și mă țin cu dexteritate cu mainile de blat.Pentru un moment am impresia că toată încăperea se învârte cu mine și mai am puțin până la contactul cu podeaua însă un zgomot provocat de ceva spart îmi atrage atenția.O,nu!!Ryan iar îmi umblă prin lucruri.
-Amira!!Cineva ți-a făcut un cadou puțin mai special!! Îl aud strigând și pot pune pariu că e tot băgat în cadourile mele.Ies din baie și încremenesc când îi văd expresia feței.Nu apuc să mă apropii de el căci Dylan intră în cameră cu aceeași mimică speriată ca a celuilalt nesuferit.
-El a trimis asta,nu?Dylan îi adresează întrebarea lui Ryan și se apropie de cutie...Stai puțin...îmi amintesc cutia asta.Mi-a adus-o matahala ciudată de la petrecere.Nici nu-i observ privirea neutră a lui Ryan.Acesta aprobă cu o mișcare scurtă a capului și scoate din cutie un airsoft.La vederea pistolului încremenesc,iar ochii mei mai au puțin și ies din orbite.

Ryan îmi observă ezitarea și îi face un semn scurt spre mine lui Dylan.
Frate-miu se întoarce cu fața spre mine mimând un început de zâmbet.
-Cred că e momentul potrivit pentru discuția aia..